Orașele respiră prin intermediul comunităților care pun lucrurile în mișcare. O demonstrează, de peste 16 ani, Ideo Ideis – fenomenul  care s-a născut la inițiativa unor tineri din Alexandria, hotărâți să aducă teatrul în orașul lor. Festivalul înființat de ei ajunge anul acesta la ediția cu numărul #17 – o ediție cu un program divers, concentrat și dedicat atât celor peste 150 de liceeni selectați pentru participarea la ediția 2022, cât și comunității locale. Între 15 și 21 august, atmosfera Ideo Ideis va (re)veni pe străzile orașului, printr-o serie de ateliere dedicate adolescenților din Alexandria, expoziții și picturi pe ziduri, întâlniri cu artiști și profesioniști care regândesc implicarea comunitară, proiecții de film, dar și activități și spectacole de teatru pentru copii, organizate în aer liber, în Parcul Vedea.

Programul complet al ediției din acest an, este disponibil pe ideoideis.ro. Începând de astăzi, iubitorii de teatru din Alexandria pot achiziționa bilete la spectacolele profesioniste invitate la Ideo Ideis #17 de pe platforma Eventbook sau de la casa de bilete a Centrului Multifuncțional pentru Tineri, începând cu 8 august.

Ceea ce a pornit în urmă cu 16 ani ca o inițiativă culturală la nivel comunitar, a devenit, în timp, un adevărat fenomen: un festival de teatru care adună anual în jurul lui sute de liceeni și profesioniști din domeniul artistic, tabere de teatru și film organizate sub umbrela Ideo Ideis, dar și un Laborator care continuă activitatea culturală și educațională în Alexandria, pe tot parcursul anului. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea comunității locale. Pentru locuitorii orașului care s-a transformat, în ultimii ani, o adevărată capitală a teatrului tânăr, Ideo Ideis propune și în acest an o întreagă serie activități de care se vor putea bucura cu toții, cu acces gratuit.

,,Prin Ideo Ideis am redescoperit că s-a schimbat mentalitatea orașului.’’, subliniază Cristiana Purcărea, profesoară de desen. ,,Festivalul e ca o sărbătoare pentru că tinerețea și bucuria pe care o simți atunci face să fie o altă energie în oraș. E ca o primăvară înflorită.’’, completează Adriana Purdel, o susținătoare a adolescenților Ideo Ideis.

Mai multe mărturii ale membrilor comunității din Alexandria care au contribuit la dezvoltarea fenomenului Ideo Ideis, fie ca voluntari, profesori-îndrumători sau chiar spectatori, se vor afla în centrul unei expoziții organizate pe străzile orașului în timpul festivalului. Prin oraș vor putea fi admirate și patru noi murale realizate în pregătirea festivalului de Maria Borțoi, Andrei Felea, Maria Zurbagiu și Irina Mocanu, care au acceptat provocarea de a (re)imagina peisajul urban prin intermediul artelor vizuale.

O nouă provocare va fi lansată și adolescenților din Alexandria care, începând de astăzi, se pot înscrie pentru participarea la atelierele individuale organizate în cadrul festivalului. Liceenii care nu fac parte din trupe de teatru, dar își doresc să experimenteze atelierele de dezvoltare personală prin teatru, susținute de Gabi Costin și Liviu Chițu, pot aplica prin completarea acestui formular: www.ideoideis.ro/festivalul. La rândul lor, profesorii din Alexandria și Roșiorii de Vede sunt invitați să-și exerseze creativitatea în cadrul atelierelor de teatru organizate la ei în oraș, în cadrul cărora vor lucra sub îndrumarea actorilor Mihai Prejban și Sânziana Tarța (Alexandria), Ana Covalciuc și Nicoleta Hâncu (Roșiorii de Vede).

Seria de evenimente artistice care va anima atmosfera orașului în zilele de festival va fi completată de dialoguri și dezbateri cu profesioniștii invitați la Ideo Ideis #17. Joi seară, de la ora 19:00, masterclass-ul moderat de Vlad Tăușance îi va provoca pe spectatori să își (re)imagineze lumea, într-o discuție relaxată despre comunitate și implicare comunitară, voluntariat, artă și influența ei în diferite sfere sociale. Invitați la discuție vor fi Anamaria Hâncu, fondatoarea Let’s Do It, Romania, Mădălina Dorobanțu și Ionuț Oprea, oamenii din spatele Asociației Ferentari și mentorii PlayHood Ferentari, și Silvia Ciubotaru (Guță) – psiholog, psihoterapeut și manager al Laboratorului Ideo Ideis. Evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, cu acces gratuit.

Vineri, la Seara povestitorilor, publicul este invitat să-i cunoască pe Irina Rădulescu, Carol Ionescu și Cabiria Morgenstern – trei actori tineri, ai căror părinți au făcut istorie în lumea teatrului și filmului românesc. Din discuția moderată de Irina-Margareta Nistor, publicul va afla cum e să crești într-o familie de artiști, care sunt avantajele de care te bucuri atunci când o întreagă țară ți-a văzut părinții la cinema, pe scenă sau la TV, dar și care sunt provocările cu care vine la pachet o astfel de moștenire. Accesul publicului la evenimentul programat de la ora 20:00, în Parcul Vedea, va fi gratuit.

Copiii vor avea parte de un program al lor la Ideo Ideis #17. Marți, pe 16 august, de la ora 19:00, și miercuri, pe 17 august, de la ora 18:00, cei mici sunt invitați la o întâlnire cu Crina și păpușile vorbitoare, un spectacol de ventrilocie cu Crina Zvobodă. Muzica și magia vor fi vedetele de vineri: de la ora 18:00, copiii sunt invitați să-și exerseze pasiunea pentru muzică la karaoke, iar de la ora 19:00, întreaga familie va savura spectacolul La pas cu MAGITOT. Ziua de sâmbătă va debuta la 10:30, alături de Clara și timpul liber, iar de la ora 17:00, copiii de toate vârstele sunt invitați la joacă în parc. Duminică, în ultima zi de festival, distracția continuă începând cu ora 11:00. Toate evenimentele pentru copii vor fi organizate în aer liber, cu acces gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.