Mirciulică – Recenzie

Cei care îl urmăresc de la început pe Mircea Bravo în mediul online nu vor fi dezamăgiți de debutul său. L-am întâlnit pe Mirciulică (pe ecran și-n persoană de asemenea) la Cinema City din Park Lake Mall săptămâna trecută și cred că am găsit acolo noul meu film românesc preferat. Poate și de asta am întârziat atât cu recenzia, că mi-a rămas în gând.

noul meu film românesc preferat

Mircea Popa, eroul poveștii noastre, este un tânăr modest cu visul măreț de a se face procuror cinstit într-o lume care își bate joc de legi. Și ei, bine, ca să plece la București să fie pe picioarele sale fără să mai fie dădăcit de maică-sa.

Cu puțină neîndemânare, un strop de încredere scăzută și multe bătăi de cap mămoase, Mircea reușește să pice examenul. Este nevoit să se angajeze într-o firmă de salubritate la birouri și să mai rămână astfel prin Gherla.

Și de aici începe o comedie savuroasă, cu iz ardelenesc, cu o poveste spusă cu suflet de personaje deopotrivă ușor de îndrăgit și de urât. Clișeele (uneori prost aplicate oricum) ce mă deranjează de obicei în filmele românești lipsesc aici. Stereotipii tot există, dar sunt servite cu sare și piper, și mai presus de orice, vei vedea că majoritatea poantelor își au locul lor în firul narativ și nu sunt aruncate ca petardele.

Căci ce mi-a plăcut cel mai mult la Mirciulică nu a fost umorul care m-a binedispus pentru o seară întreagă, ci rotunjimea scenariului. Uneori, la unele comedii autohtone, îmi pare rău să zic, simt că scenariul este scris pe parcursul producției, și că se adaugă scene haioase în mod spontan, fără vreo continuitate bine pusă la punct. Mirciulică știe de la început de unde pleacă și unde vrea să ajungă.

Aproape complet realistă, povestea nu pierde din vagoane pe drum și se încheie cu satisfacții și cu personaje ușor schimbate de experiență. Corupția din firme și legi e portretizată pe față și nu lasă cazuri nerezolvate. Mirciulică este aproape o comedie juridică, sincer să fiu.

Aș fi preferat ca deznodămândul să fie mai dezvoltat, chiar dacă este satisfăcător în sine. Confruntarea finală are mici goluri care puteau fi astupate cu 1-2 minute în plus de secvențe.

Coloana sonoră este generică, de comedii. Habar nu am ce s-a întâmplat în departamentul muzical, dar sunt optimist că poate vom avea bani de mai bine în viitorul apropiat. Măcar vocile au fost clare, din punct de vedere tehnic sunetul a atins cote favorabile, aproape că am uitat baiul meu cu vocile înfundate din producțiile locale.

Râzi cu poftă cu Mirciulică

Râzi cu poftă cu Mirciulică, glumele și situațiile nu împing ridicolul, totul este amuzant tocmai pentru că are o tonă de sens. Dialogul este pervers, chiar dacă nu descriptiv. Filmul ne arată că sexul vinde și fără să fie explicit. Personajele țin @$#% în gură oleacă cam multicel totuși spre ultimul act. Oscilez între a spune că au sărit calul și că au păstrat autenticitatea culturii organizaționale din România.

S-a simțit în producția comediei dedicarea cu suflet în proiect, peste intenția comercială. Am văzut asta și în persoană, pe chipurile echipei de producție prezente la vizionare. Din distribuție fac parte predomnant actori de teatru, nu ai de a face cu niște vedete convertite în actori pentru că dau bine și pe marele ecran.

Deși mă îndoiesc că Mirciulică va lua în viitor vreun premiu Gopo important, sau că va strânge venitul din încasări cu grebla, eu asta îi doresc pentru că ar merita.

Pentru mine Mirciulică-i cel mai distractiv film românesc din 2022. Sper că următorul, deja anunțat în genericul de final, va păstra acest nivel al calității.

Pe scurt: fu fain!

Pe Mirciulică, o producție Bravo Films, îl găsiți la cinematografele din toată țară începând cu 7 octombrie.