Amber, cel mai mare studio independent dezvoltator de jocuri video din România cu birouri în întreaga lume, anunță numirea Andreei Enache în rolul de Chief Revenue Officer și a lui Vlad Popovici în rolul de Chief Marketing Officer. Cei doi vor conduce activitățile specifice rolurilor în toate cele opt studiouri Amber: București, Botoșani, San Francisco, Los Angeles, Guadalajara, Montreal, Varșovia și Kiev.

Cu o experiență de 22 de ani în industria jocurilor video, Andreea Enache a dezvoltat și a implementat strategii de creștere pentru unele din cele mai mari branduri din industrie, precum Marvel Entertainment, Sony Picture Digital, Sony Online Entertainment, Namco și Konami. A ocupat poziții de management la numeroase companii, printre care Senior Vice President la Marvel Entertainment pe diviziile de gaming și digital, sub conducerea ei lansându-se jocuri emblematice precum Marvel’s Avengers Alliance, LEGO Marvel Super Heroes și War of Heroes. În plus, Andreea a condus negocierile pentru numeroase parteneriate digitale strategice cu Netflix, YouTube, Amazon, iTunes, Sony PlayStation, Microsoft și Hulu. Andreea își va continua activitatea de consultanță în Advisory Board-ul companiei Secret Dimension, dezvoltator de jocuri video american.

“În ultimii opt ani, am dezvoltat o relație foarte bună cu Amber și, în sfârșit, a venit momentul să mă alătur echipei. Nu vă pot spune cât de încântată sunt să fac parte din această comunitate de specialiști, alături de care doresc să am un impact pozitiv asupra industriei jocurilor video. Împreună vom continua să inovăm domeniul jocurilor video și să contribuim la dezvoltarea comunității”, a precizat Andreea Enache, Chief Revenue Officer în cadrul Amber.

Andreea va superviza strategia și viziunea de dezvoltare a companiei și va gestiona o echipă multidisciplinară globală de profesioniști în vânzări și marketing. Responsabilitățile Andreei în noua funcție vor viza toate activitățile legate de venituri, inclusiv vânzări, marketing, gestionarea clienților și stabilirea prețurilor.

Vlad Popovici vine la Amber după mai bine de 10 ani în care a ocupat funcția de managing director la Kubis, agenție full service de marketing online. Înainte de Kubis, Vlad a ocupat funcția de Head of Digital la agenții de advertising de top, precum Saatchi & Saatchi și Grafitti BBDO.

În rolul de Chief Marketing Officer, Vlad Popovici va conduce activitățile de marketing corporativ, va supraveghea toate operațiunile de marketing ale companiei și va dezvolta verticala de servicii de marketing, o nouă linie de business care își dorește să sporească capabilitățile companiei. 

„După mai mult de 25 de ani de experiență în tehnologie și publicitate, sunt încântat să mă alătur echipei de management Amber și industriei jocurilor video. Compania are un număr incredibil de specialiști talentați, o misiune care inspiră, un model de business scalabil și un potențial enorm pentru o piață în continuă creștere. Împreună cu Andreea și echipele noastre, ne vom asigura că adoptăm strategia corectă pentru a scala Amber cât mai sus, acolo unde îi este locul.”

“Venirea Andreei Enache și a lui Vlad Popovici în echipa managerială a Amber reprezintă un pas important pentru companie, având ca obiectiv accelerarea creșterii business-ului în următorii ani”, a precizat Mihai Pohonțu, Chairman al Amber.

În 2021, Amber a înregistrat o cifră de afaceri record de 30 de milioane de dolari, o creștere cu 56% față de anul precedent. Aproximativ 70% din venituri au fost generate de proiectele de dezvoltare de jocuri, în timp ce restul au reprezentat venituri provenite din servicii de asistență pentru dezvoltare, inclusiv asigurarea calității, servicii suport pentru clienți și localizare. Compania colaborează cu branduri globale, precum Amazon, Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company, N3twork și altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.