Zăpadă de August este de mâine în cinematografe!

25 de ecrane, 12 orașe, o poveste pe care o vei ține minte

0
549
Ascultă acest articol


„Ușor de savurat și impecabil în estetica sa.” (Cinema Austriaco); „Un film despre frici, promisiuni, candoare, asumare de riscuri, frumusețe sufletească, speranță și fulgi de păpădii.” (Liternet); „Unul dintre cele mai impresionante roluri ale Verenei Altenberger de până acum.” (Filmgenuss), „…filmul în care eroii sunt niște teribili visători, iar atunci când ei visează, o sală întreagă visează alături de ei”. (Ziarul Metropolis) – sunt doar câteva dintre cuvintele cu care criticii de film descriu pelicula austriacă Zăpadă de August, debutul în lungmetraj al regizorului Chris Raiber. De mâine intră în cinema, distribuit de August Film. Programul săptămânii 1 – 7 septembrie: https://augustfilm.ro/zapada-de-august/

 Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți. Alexander renunță la jurământul lui autoimpus de a nu se îndrăgosti, iar Caro își înfruntă cele mai mari frici. Împreună pornesc într-o călătorie dulce-amăruie în timpul căreia Caro îl împușcă de patru ori, iar Alexander transformă vara în iarnă.

„Îmi ador meseria, îmi oferă oportunitatea să cunosc atât de mulți oameni mișto, să ajung în atâtea locuri pe care altfel nu le-aș vedea, să dezbat subiecte incredibile și să aflu detalii inedite despre locurile unde filmele în care joc se lansează, așa cum aflu acum despre România. Dar dincolo de orice, ador să fiu actriță pentru că am șansa de a spune povești care să trezească emoții, care să facă oamenii să fie un pic mai buni, poate chiar să le schimbe viața. Cinematografia și iubirea sunt două din cele mai importante lucruri pentru mine. Așa că dacă vreți să-mi faceți o favoare, faceți două chestii: mergeți la cinema și uitați-vă la filme, și, mai presus de toate… dați iubirii o șansă. Riscați. Merită!”, a declarat Verena Altenberger special pentru publicul din România.

Două proiecții speciale, organizate pe 28 și 29 august, la Cinema City AFI Cotroceni, respectiv J’ai Bistrot,  au deschis drumul acestui basm austriac underground către publicul din România. Mesaje speciale înregistrate de echipa filmului, activări cu tâlc, invitație către dialog, asumare și vulnerabilitate, precum și zăpadă în mijloc de noapte de vară au fost o parte din acțiunile cu care casa de distribuție August Film a ales să marcheze la final de vară atât debutul ei, cât și al filmului.

„Așa cum Matei a spus deja, intenția noastră este să aducem în România doar acele filme în care credem, acele filme pe care le-am recomanda noi înșine oamenilor pe care-i iubim. Ce aș adăuga este că fiecare dintre acestea va veni către public cu o invitație la dialog despre subiecte cărora credem că li se acordă prea puțină atenție azi, deși rămân mai importante ca oricând. Ne dorim ca fiecare lansare pe care o vom avea să fie o experiență în sine, așa cum obișnuia să însemne la un moment dat simpla ideea de a merge la film.”, a declarat Andrei Agudaru, Co-Fondator August Film, la unul dintre aceste evenimente.

Campania #GiveLoveAShot, prin care cinefilii sunt invitați să participe direct la Universul creat de Alexander și Caro, continuă pe paginile oficiale de Instagram și Facebook August Film. În plus, pe 30 august, filmul s-a văzut în avanpremieră, în rețeaua Cinema City, în 21 de orașe din țară.

De mâine, 1 septembrie, Zăpadă de August ajunge în cinematografele din București, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Timișoara. Programul va fi actualizat în permanență pe pagina filmului, pe site-ul oficial: https://augustfilm.ro/zapada-de-august/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.