Comic Con Arena Națională – Ziua 1 – Poze & Impresii

Câteva impresii și poze din prima zi de Comic Con la Arena Națională.

1
624
Ascultă acest articol

În prima zi de Comic Con în locație nouă am ajuns cu o oră înainte de închidere. Deși nu am apucat mare agitație mă bucur că am reușit să simt atmosfera primei zile, să văd apusul într-o nouă locație a celui mai așteptat eveniment geek din România.

Și mai ales mă bucur că am apucat să fac niște poze în caz că aveți încă nevoie de convingere să veniți la această ediție. Aud însă că s-au cam terminat biletele pentru sâmbătă deci s-ar putea să te găsim duminică pe aici. Sau poate pur și simplu nu stai și nici nu ai cum să ajungi în București în acest weekend și atunci urmărești Comic Con în regim remote.

Arena Națională din București se pretează destul de bine și unui eveniment geek nu numai meciurilor. Zona de mâncare este mai aerisită ca niciodată (nu că ar fi fost probleme în acest sens înainte) și cu tot dragul stai la mese cu noii tăi prieteni cu pasiuni în comun pe care i-ai întâlnit la Comic Con. Spațiul de pe culoare este și el oarecum generos cu anumite excepții – unde sunt curios cum se desfășoară traficul sâmbătă, istoric ziua cea mai aglomerată.

Spun asta că deși culoarele exterioare oferă suficient spațiu cât să faci poze cu diverși cosplayeri, pe măsură ce te apropii de stadionul propriu-zis spațiul devine mai strâmt, mai ales pe Aleea Artiștilor unde s-ar putea să îți croiești drum printe clienții de stickere. Iar pe scările dintre nivele s-ar putea să te oprești în funcție de cei care vor căsca gurile la peisaj.

Tronul de Fier s-a întors pentru oportunități proaspete de fotografie, de data aceasta în lumină naturală. Recomand orele apropiate de apus pentru un efect plăcut. Zona dedicată HBO se prezintă și cu un perete The Last of Us foarte atractiv.

Nu mă pronunț încă despre panel-uri și invitați, dar abia aștept să experimentez sonorizarea de pe Arenă. Am poftit la concertul Metallica acum ceva ani când nu am prins bilete și cumva abia acum intru în Arenă.

Nici cu suveniruri nu am plecat încă, de obicei vineri doar analizez terenul. Aceia dintre voi care apreciază literatura se vor bucura de standurile Cărturești, Nemira, Bookzone și Nautilus. De acolo te poți pricopsi cu o carte, un roman grafic sau un volum de manga, în funcție de ce pagini îți vor face cu ochiul. Încă nu am găsit numere individuale de comic books, pentru mine era o tradiție la începuturi să plec de la Comic Con cu un comic.

Familia Flinstones a venit la Comic Con Arena Națională și află despre Five Nights at Freddy’s

În zona de gaming o să-mi bag mai adânc nasul abia mâine, la ora târzie la care am ajuns nu se mai petrecea mare lucru însă mi-am clătit ochii pe câteva sisteme PC și un Asus ROG Ally. Am plecat repede totuși, simțind că-mi înșel consolele de acasă.

Află mai multe despre Comic Con Arena Națională și zilele viitoare. Subsemnatul este delegatul redacției MovieNews pe toată perioada evenimentului. Acceasează tag-ul East European Comic Con pentru a citi toate știrile legate de eveniment de pe site.

Also, știai că am început să experimentăm și cu video-uri pe YouTube cu această ocazie? Mai jos o mostră:

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.