Ascultă acest articol


Cea mai recentă producție a artistei Andrea Gavriliu – spectacolul de teatru-fizic pentru adolescenți SF (SUPER-FRAGIL) va putea fi vizionat la Teatrul EXCELSIOR din București marți, 28 noiembrie 2023, de la ora 19:00. 

Actriță, coregrafă, dansatoare și regizoare, colaboratoare constantă a unora dintre cei mai renumiți regizori români, printre care Radu Afrim, Andrei Șerban sau Mihai Măniuțiu, Andrea Gavriliu se află la primul proiect realizat pentru Teatrul EXCELSIOR.

Un spectacol al noii generații, semnat de o creatoare de top al teatrului-fizic, SF (SUPER-FRAGIL) este o îmbinare perfectă între stilul ludic, rafinat și impregnat de umor al regizoarei și vitalitatea plină de entuziasm a tinerilor ei performeri – Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu, Ileana Ursu. Din dorința Teatrului EXCELSIOR de a susține tinerii artiști independenți, cei șase actori au fost selectați în urma unui casting național. 

https://youtu.be/JLKsWvD0ERs?si=6WTM9iqAC0M-b6bD 

SF (SUPER-FRAGIL) este un performance în care accentul se pune pe corporalitate, în care ritmul, gestul, mișcarea se îmbină cu universul sonor semnat de Adrian Piciorea, într-un spațiu conceput de Theodor Cristian Nicolae. 

Momentul inevitabil în care trebuie să faci pasul către maturitate, părăsind universul cald și familiar al copilăriei, este surprins în mod subtil și original de Andrea Gavriliu, făcând din SF (SUPER-FRAGIL) un spectacol de urmărit, în egală măsură, cu inima și rațiunea, adresat în primul rând adolescenților, dar nu numai.

Îți mai amintești cum era când puteai râde sau plânge din toți rărunchii, cu toată gura, astfel încât să îți erupă glasul ca un vulcan?! Îți mai permiți acest lux? Îți mai vine natural sau e un instinct demult înăbușit, îngropat odată cu „nu mai plânge că ești mare”, „mai încet că se uită lumea la tine”?

Spectacolul de teatru fizic SF (SUPER-FRAGIL) urmărește să pună în antiteză frâul liber, caracteristic copiilor, și reprimarea pornirilor, tipică adultului. Provocarea constă în exprimarea printr-un limbaj coregrafic într-un spațiu care sugerează un loc de joacă pentru copii, în care lumina și sunetul marchează treceri bruște între vârsta de 6-9 ani și cea de 20+. Cei șase tineri actori-dansatori încorporează aceste vârste pentru a ne aminti de „ce-am avut și ce-am pierdut”, de farmecul lui „când o să mă fac mare”, adică al speranței. Andrea Gavriliu, autoarea spectacolului

Un spectacol ca un yo-yo ce se străduiește să urce și coboare de cât mai multe ori pe firul întins spasmodic către străfundurile vârstelor inocenței noastre, sperând că șnurul nu va uita într-o zi să se mai înfășoare și să dispară între discurile colorate unde e păstrat departe de ochii curioșilor secretul neîndemânărilor noastre, doar pentru a mai ieși iar și iar la lumină, măcar să încercăm să dăm ghiduș viață savuroaselor noastre povești banale. Luciana Antofi

SF (SUPER-FRAGIL) este despre noi și copilăriile noastre, despre ce lăsăm în urmă și ce alegem să ducem cu noi în viață, mai departe. SF (SUPER-FRAGIL) este despre nevoia de autentic și despre forța fragilității. SF (SUPER-FRAGIL) este un spectacol la care se râde, dar mai ales se trăiește. Nona Rapotan, BookHub

Dacã teatrul tineresc avea nevoie de o materializare plenară, SF (SUPER-FRAGIL) e exemplul strălucit de ce se poate întâmpla când o echipă de artiști apasã accelerația entuziasmului profesionist înscenat până la fund. Ceea ce reușise Punk Rock-ul lui Vlad Cristache, prin mijloace muzicale, în primăvara lui 2023, a dublat spectacolul Andreei Gavriliu în toamna lui 2023. Într-un București încă anchilozat și nehotărât, prins între deplorabila deprofesionalizare din era covid și nevoia imperioasă de reinventare, Excelsior setează un nivel demn, în fine, de un oraș cândva capitală teatrală. Mihai Brezeanu, Teatrul AZ

SF (SUPER FRAGIL)

  • spectacol de teatru fizic
  • concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu
  • scenografia: Theodor Cristian Niculae
  • muzica: Adrian Piciorea
  • asistent coregrafie: Eva Danciu
  • lighting design: Cristian Șimon
  • asistent lighting design: Nicoleta Ivan
  • dialoguri: Ileana Ursu
  • producător delegat: Camelia Moroianu
  • cu: Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu, Ileana Ursu
  • credite foto: ©Andrei Gîndac
  • durata: 60 min
  • recomandare de vârstă: 15+

* spectacolul conține limbaj licențios

Următoarea reprezentație a acestui spectacol este programată pentru sâmbătă, 9 decembrie 2023, ora 19:00. 

Biletele se pot achiziționa online, direct din site-ul teatrului – www.teatrul-excelsior.ro și din platforma de ticketing www.bilet.ro cât și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului.

Pentru grupurile organizate de elevi, rezervările se pot face la adresa de e-mail organizare@teatrul-excelsior.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.