Argylle – Recenzie

„cu cât mai mare este spionul, cu atât mai mare este minciuna”

31.01.2024 - 16:04

905

Ascultă acest articol

Ieșit din mintea celui care ne-a adus Kick-Ass și seria The Kingsman, nu știu cum și unde aș putea introduce pelicula Argylle. Este un film clasic cu spioni, o comedie, un aproape SF (mai ales spre finalul filmului)? În mintea mea este un mixt de reacții, aș putea spune că este un film bun, dar, la fel de bine, aș putea spune că este un film slab. Cu toate astea, ideea filmului este una originală cu câteva momente de rupere de ritm care te fac să spui da, Mathew Vaughn merită!

Dacă ne uităm la distribuție, Argylle prezintă o distribuție de staruri în spatele unor vedete precum Bryce Dallas Howard, Henry Cavill, Sam Rockwell, John Cena și Dua Lipa, nou-venită în cinematografie. În film, Bryce Dallas Howard Howard, care revine după Jurassic World Dominion, mult schimbată, mai rotundă și apetisantă, interpretează rolul unei scriitoare aparent introvertite de romane de spionaj pe nume Elle Conway, care este prinsă în vâltoarea jocurilor de culise al unui sindicat de spionaj clandestin din lumea reală, ceea ce o pune în mijlocul unei povești similare cu cele pe care în mod normal doar le scrie. De cealaltă parte, tot ca personaj principal, îl avem pe Sam Rockwell, un actor extrem de versatil și, după părerea mea, mult subapreciat, în rolul unui spion (nu din cărțile autoarei, ci unul real), care încearcă să o salveze pe introvertita Elle Conway de furia sindicatului criminal. Numai că, și aici intervine unicitatea temei filmului, nimic nu este ceea ce pare, și tot ceea ce pare a fi real, de fapt nu este.

nimic nu este ceea ce pare, și tot ceea ce pare a fi real, de fapt nu este

Pentru fanii lui Henry Cavill, vor avea parte de scene cu îndrăgitul actor de origine britanică, revenit pe marile ecrane după scandalul cu James Gunn și finalul extrem de dezamăgitor pentru fani din The Witcher.

Filmul, dacă nu te duci în sala de cinema cu prea mari pretenții, este un moment de distracție cu stilul și ridicolul lui Matthew Vaughn, cu un Sam Rockwell excepțional de amuzant. Argylle poate fi ca o plimbare distractivă, sălbatică, care se prelungește puțin, bazându-se pe întorsăturile sale de situații, pe alocuri excesiv de ambițioase.

Ceea ce va fi relativ obsesiv în acest film este sloganul său: „cu cât mai mare este spionul, cu atât mai mare este minciuna”. Este cool, chiar dacă nu are sens. Și, într-adevăr, atunci când se ia bugetul mare și accesul la vedete pe care îl are un film ca acesta și ne oferă niște secvențe incredibile, merită văzut.

Ceea ce primim la început este un “film de spionaj”. Spunem asta în sensul larg, deoarece cred că merită să ne gândim că practica spionajului din operele lui John le Carré sau W. Somerset Maugham, din seriale de televiziune precum Slow Horses și The Americans, din francizele Mission Impossible și din munca anterioară a regizorului Argylle, Brian Vaughn, în franciza Kingsman, toate acestea contează ca fiind povești de spionaj, chiar dacă toate sunt drastic diferite.

Cadrele extrem de bine filmate și chiar spectaculoase nu au pretenția de a aduce pe marele ecran un adevărat film de boxoffice, cu toate că, dacă ar fi să ne luăm după ambițiile regizorului și scenaristului Mathew Vaughn, am putea fi tentați să credem asta. Dar, ca și concluzie, am putea spune că Argylle are o distribuție talentată și idei amuzante care se străduiesc în mod constant să se împletească. Secvențele de acțiune ale lui Matthew Vaughn sunt concepute în mod creativ, dar par lipsite de viață în execuție. Răsturnările de situație constante își pierd rapid orice sens, făcând experiența mai mult plictisitoare decât distractivă, iar finalul… of… acel final despre care nu vreau să dau spoilere…

Dacă până la acel moment filmul avea un anume echilibru și o construcție progresivă a relațiilor dintre personaje, mai ales dintre Elle și Aidan (jucat de Sam Rockwell), la punctul culminant al filmului lucrurile o iau razna, parcă se pierde controlul întregii construcții de până atunci. Deși cadrele sunt spectaculoase, și se vrea un final apoteotic, demn de filmele cu spioni, din păcate duce totul spre derizoriu, spre o extravaganță dusă la extrem. Dar, hei, e doar părerea mea! Rămâne să mergeți și voi să-l vedeți în cinematografe din 2 februarie, în format IMAX, adus în România de cei de la ROIMAGE.