Ascultă acest articol


Așteptam de ceva vreme ca oamenii de la 2K Games să facă ceva și din tenis, pentru că ușor-ușor captează tot sportul în simulatoare. Și se mișcă din ce în ce mai bine, mă gândesc la NBA, la WWE, iar faptul că am stat ore în șir să exersez loburi, passing-shot-uri, voleul și lovitura liftată pe fundul terenului mi-a demonstrat că TopSpin 2K25 este captivant.

Tenisul a captivat pe toată lumea, mai ales în lumea gaming-ului, ne gândim la Virtua Tennis, Smash Court, Mario Tennis Aces sau Super Tennis. Cred că avem peste 10 ani de la TopSpin 4, care a fost super natural, autentic, excelent, cred că și azi e căutat de fanii sportului alb. Doar că gata, acum avem cel mai bun simulator de tenis și nu exagerez cu nimic, TopSpin 2K25, o spun ca jucător amator al acestui sport, pe care-l practic săptămânal, de vreo 11-12 ani.

Ce este top-spin-ul

De ce TopSpin, vă veți întreba? În primul rând să explicăm și ce înseamnă: în sporturile cu minge, topspin-ul este o proprietate a unei mingi care se rotește în timp ce se mișcă spre zona de acțiune. Topspin la o lovitură împarte o forță descendentă care determină scăderea mingii, datorită interacțiunii sale cu aerul. Acesta poate fi generat prin lovirea mingii cu un leagăn up-and-forward, cu racheta îndreptată sub direcția în care se mișcă. O lovitură de topspin este opusul backspin, adică o minge plată. De multe ori, antrenorii îți spun, mai ales când lovești mingea de sus: dă cu topspin. Și dacă vreți să înțelegeți și mai bine topspin-ul, uitați-vă la Rafael Nadal, care este excepțional.

Acum c-am lămurit-o, ați înțeles care este rostul lui și în joc, de ce au numit dezvoltatorii un simulator de tenis TopSpin.

Un gameplay foarte bun

Încă de la început, jocul are un meniu prietenos, deloc stufos, dar suficient, cât să nu te enerveze și să nu te complice. Are tot ce-i trebuie unui simulator de tenis: arene superbe, copiate după cele din realitate, toate suprafețele, hard, zgură, iarbă, în sală sau afară, realizate impecabil, cu atmosferă, încât ai crede că a fost realizat în detaliu de EA Sports, nu de 2K. Există și vreo 25 de vedete, din trecut și din prezent, cum ar fi John McEnroe, Pete Sampras, Andre Agassi sau Emma Răducanu. Nu și Simona Halep, poate și din cauza problemelor cu ITIA, unde și-a dovedit nevinovăția. Din valul nou îl avem pe Carlos Alcaraz, dar și retrașii Roger Federer și Serena Williams. Nu am înțeles ideea cu Emma Răducanu, cu o carieră aproape îngropată, după acel US Open fabulos, care arăta cer senin pentru viitorul jucătoarei britanice, cu origini chinezo-române. Nu prea există varietate, însă 2K ne spune să stăm calmi, că poate-i vedem și pe Djokovic, poate chiar și Simona Halep. Adică vor mai veni în viitor și alți jucători, la viitoarele update-uri.

Inocențiu Roxadustat, noul star al tenisului

Există un mod de antrenament, de academie, unde te pregătești alături de John McEnroe, adică pe vocea și pe sfaturile sale, care-s repetitive și devin enervante, după un timp. Mi-am luat un jucător român, de culoare, afro-român dac și roman, egiptean și chinez, american și mexican, pe care-l cheamă Inocențiu Roxadustat. Ce să vezi, e greu drumul până departe, însă am avut o serie de 40 de victorii și am ajuns în top 5 ATP. Am ajuns la Roland Garros și l-am rupt în două pe Carlos Alcaraz. După 7-8 ore înveți jocul, ajungi să lovești perfect sau bine, mingile trimise ușor sunt ale adversarilor, fără doar și poate. Doar că nu le mai dau șansa asta, iar Inocențiu Roxadustat rupe avioanele!

Am ajuns la Roland Garros și l-am rupt în două pe Carlos Alcaraz

Nu te oprești aici, ai și meciuri demonstrative, turneele clasice, dar My Career este excelent, pentru că acolo ai și antrenamente, exersezi lovituri, strângi puncte și moneda din joc, apoi intri în turnee. La început, cam 3 luni pe an le vei sta, din cauza accidentărilor, nu știu pe very easy, dar pe normal e groasă, face al tău epicondilite, de zici că ieri s-a apucat de tenis.

Cu toate astea, domin tenisul și vreau să-l bat pe Nole Djokovic la Grand Slam-uri, să fiu legenda Inocențiu Roxadustat, după cum observați numele meu este în semn de protest față de ceea ce a pățit Simona Halep. Jos labele de pe Simona, că ați nenorocit și tenisul, ăștia din ITIA, ITF, WTA și ATP. Huooooooooooooooo!

Microtranzacții, dar poți juca și cu proteze

Jocul e plin de microtranzacții, de sezoane în care dai bani, pentru toate echipamentele, rachetele și mingile de tenis din lume. Pe lângă faptul că ediția Grand Slam costă 114 euro, mi se pare enorm, că nu-ți dă mare lucru, însă știi că vei primi gratuit tot conținutul viitor, ești pus în fața banilor. Vrei chiloții ăia, purtați de Serena? Scoate banul! Orice costă și e enervant, de aceea îi scădem 2 puncte. Suntem din România, nu este o țară care mai poate fi dusă de nas, după Caritas, FNI și altele. Microtranzacțiile din jocuri sunt cele mai mari mizerii, sunt răul gaming-ului.

Sincer, mi s-a părut foarte interesant că poți crea un jucător cu proteze, pentru cei cu dizabilități, care și-au pierdut o mână sau un picior, știți că există tenisul pentru oamenii cu dizabilități, cel jucat de oameni în cărucior cu rotile. Asta arată că societatea ține cont de toată lumea, că suntem toleranți, că acceptăm oamenii așa cum sunt ei! Aici mai adăugăm un plus pentru 2K.

Loviturile sunt încântătoare

Ceea ce contează enorm în TopSpin 2K25 este experiența de pe teren, iar dacă știi să joci tenis, așa ca mine, controlul pe PS5 este superb, încântător. Butoanele de pe controller îți oferă posibilitatea să lovești cu slice, să liftezi orice minge, să lobezi, să dai lob-lift, să servești plat sau liftat, să dai voleu, să ai lovituri din urcare sau dropshot-uri, totul. Nu mai spun de felul în care se aude racheta la impactul cu mingea: PERFECȚIUNE!

Jocul nu este atât de simplu, dar îl poți învăța, nu e ca în Mario Tennis, unde loviturile sunt aceleași. Dar v-am spus, trageți un pic de voi și treceți prin cele 3 etape ale TopSpin Academy, cu John McEnroe, știu, poate fi solicitant, enervant, chiar, însă merită. Acolo înveți toate tehnicile, te ajută la sincronizare, să ai tot timpul cam 70-75% din loviturile tale bune sau perfecte, mai ales dacă ești competitiv și vrei să joci online, cu alți jucători. Modul carieră te ajută, dar nu ca Academia, iar în rețea dai de unii care doar asta fac. Am câștigat câteva meciuri, din păcate îți mai cade conexiunea, însă pe PS5 a funcționat binișor.

Un simulator adecvat

Nu are prea mult conținut, nu este atât de stufos precum NBA sau WWE, însă TopSpin 2K25 este o simulare adecvată a tenisului, apropiat de ceea ce vedem în realitate. Dacă jucați și tenis de câmp, credeți-mă, că veți simți pe controller acest aspect. Te învață strategii, cum să abordezi partide, te face uneori să gândești tenisul din punct de vedere profesionist, ai timp berechet de explorat. A meritat așteptarea unui joc de tenis excelent, sincer, nu mă pot plânge decât de apariția microtranzacțiilor, dar este foarte bun. Merită cu vârf și îndesat, iar pe PS5 se mișcă superb.

Top Spin 2K25 a fost lansat din 26 aprilie pe Playstation 5, PlayStation 4, Xbox Series S|X, și Windows PC (Steam).

Gen: Sport

Lansare: 26.04.2024

Studio: Take 2 Interactive, 2K Games

Distribuitor: CD Media

Platforme: Playstation 5, PlayStation 4, Xbox Series S|X, și Windows PC (Steam)

Clasificare: Everyone

Sistem de testare: PlayStation 5

Sinopsis: Vizitează locuri emblematice, urcă în clasamentele Turneului și experimentează o varietate de moduri competitive în TopSpin 2K25. Învață de la legenda tenisului, John McEnroe, la Academia TopSpin și folosește vasta lui cunoștință pentru a te ajuta să devii campion de Grand Slam în MyCAREER sau să învingi jucători online în Turneul 2K și Turneul Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.