Peste 1500 de spectatori au asistat la premiera de gală a filmului „Anul Nou care n-a fost” pe 23 septembrie, la Cinema City AFI Cotroceni. La eveniment au participat numeroase personalități din industria cinematografică, vedete, influenceri, alături de mulți spectatori care au avut ocazia să urmărească filmul în premieră și să-i cunoască pe realizatorii acestuia.
Dida Dragan, Corina Chiriac, Andra și Cătălin Măruță, Cabral și Andreea Ibacka, Chef Florin Dumitrescu, CRBL, Basti Țopescu, actorii Magda Catone, Mihai Mărgineanu, Anamaria Marinca, Denis Hanganu, Dana Rogoz, Daniela Nane, Daniel Nuță, Ana Radu, Cristina Ciobănașu, Lucian Ifrim, Nicu Banea, Alexandru Ion, Ana Covalciuc, regizorul Alexandru Dabija, scenograful Helmut Stürmer, se numără printre invitații speciali care au aplaudat și felicitat întreaga echipă a filmului.
Din 24 septembrie, „Anul Nou care n-a fost”, scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, rulează în peste 8o de cinematografe din 42 orașe. În Republica Moldova filmul va rula din 26 septembrie în cinematografele din Chișinău: Cineplex Mall, Loteanu și Happy Cinema.
Din distribuție fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții.
„Filmul lui Bogdan Mureşanu’ este un exemplu puternic și glorios al modului de a spune o poveste din mai multe perspective și prin fire paralele cu care jonglează cu elan și convingere. Regizorul expune magistral frica intensă ce plutește în aer și paranoia ce capturase o întreagă națiune, starea de agitație și furie care s-ar putea aprinde în orice moment.”, notează High on Films.
„Anul Nou care n-a fost” își continuă parcursul festivalier cu o nouă selecție importantă. Filmul va face parte din competiția destinată lungmetrajelor de ficțiune la Festivalul Internațional de la Zurich, Elveția, ediția 20, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 13 octombrie. Filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 6, 7, 9 și 13 octombrie.
Desemnat Cel mai bun film al secțiunii Orizzonti, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost” a fost răsplătit cu Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film. Bogdan Mureșanu a primit Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, iar Boróka Biró a fost recompensată cu mențiunea specială pentru imagine Authors under 40 „Valentina Pedicini”. Performanța celor patru premii obținute la acest prestigios festival este unică în cinematografia românească.
„Filmul nostru e și despre pericolul că se poate întoarce roata, că ne-am putea trezi oricând trăind în aceleași circumstanțe ca atunci când Europa era divizată. Și cred că e de actualitate și pentru că lucrurile astea se întâmplă încă astăzi, chiar foarte aproape de noi.”, spune Bogdan Mureșanu.
Publicul bucureștean va putea urmări filmul și în cadrul BIFF – Bucharest International Film Festival (25 septembrie, Cinema Union, ora 20:00). O parte din echipa filmului va fi prezentă și la TIFF Oradea (28 septembrie, ora 21:00, la Teatrul de Stat din Oradea). Regizorul Bogdan Mureșanu va participa la proiecția specială din cadrul evenimentului Zilele Filmului Românesc la Chișinău (28 septembrie, ora 20:00, Cineplex Loteanu, Sala Mare). Spectatorii din Brașov se vor putea întâlni cu o parte din echipa filmului la Caravana TIFF Unlimited.
Noi proiecții vor fi anunțate curând.
ANUL NOU CARE N-A FOST va rula în cinematografele din România și Republica Moldova din 24 septembrie, distribuit de Forum Film România.
Imaginea filmului ANUL NOU CARE N-A FOST este semnată de Boróka Biró și Tudor Platon, iar Vanja Kovacevic și Mircea LăcăForum Film Româniat montajul. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; de montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio. Iulia și Victor Fulicea semnează scenografia. Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan au realizat costumele, machiajul, respectiv coafura. Director de casting: Viorica Capdefier.
Ada Solomon, Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca și Adriana Bumbeș sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociați: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică.