Decizia de a vedea Secretul insulei Pin-Up la Apollonia Modern în cadrul Dracula Film Festival a fost una cât se poate de spontană și mă bucur că am făcut-o pe ultima sută de metri deoarece am apucat să cunosc și echipa din spatele filmului. Citisem destul de puține despre film și recunosc că nu era una dintre titlurile prioritare pentru mine în concediul petrecut la Brașov. Dar, trecând pe la cinema și văzând că se făceau pregătiri pentru o sesiune de meet & greet, am luat un bilet și m-am întors la ora programată.
Ce îmi stârnise interesul inițial despre film era sinopsisul: „O echipă de specialiști a creat folosind inteligența artificială o aplicație care generează un tratament revoluționar pentru depresia la femei. Pacienții sunt induși într-o stare de hipnoză, conectându-li-se subconștientul la această inteligență artificială, care creează scenarii personalizate în funcție de particularitățile psihologice ale fiecărui individ.” Iar Alessiei, protagonistei, i se generează un asfel de scenariu în care se reintâlnește cu situații din viața ei cu care trebuie să se confrunte. Filmul este descris ca unul care îți schimbă perspectiva asupra terapiei. Suficient de interesant pentru minte, căci psihologia și inteligența artificială se află adesea printre subiectele mele preferate. Dar ce a plusat în motivele care m-au grăbit să-l văd? Sintagma de pe unul dintre afișe: „A point-and-click psychological fairytale”.
Jocurile din genul point-and-click adventure sunt unele dintre preferatele mele însă nu am mai jucat unul de un car de ani. Trebuia deci să văd la ce se referă descrierea filmului, și n-am fost dezamăgit.
Încă din primele secunde Secretul insulei Pin-Up te introduce în atmosfera specifică. Cameră statică, un personaj care gândește cu voce tare într-o încăpere plină de mister. Iar obiectele cu care interacționează personajul apar într-o valiză cu rol de inventar pentru puzzle-uri ce trebuiesc rezolvate.
Ne aflăm alături de Alessia (Rina Gri) într-o fabrică abandonată și încercăm să ne dăm seama ce avem de făcut mai departe. Un vuiet se aude constant în fundal și te întrebi ce altceva se ascunde prin fabrică. Stranietatea stilului point-and-click se simte din coloana sonoră dar mai ales și din interpretare. Alessia se uită uneori la cameră când vorbește. Celelalte fete pin-up din fabrică se comportă exact ca niște NPC-uri (non-playable character), mă refer la felul în care vorbesc și în care o pun pe Alessia să se întoarcă mai târziu la ele aidoma puzzle-urilor din vechile jocuri. Adesea mișcările fetelor sunt limitate și uneori reptetitive. Efectiv, pe tot parcursul filmului ai impresia că te uiți la un veritabil walkthorugh al unui joc.
Efectele VFX ca de interfață de joc nu apar tot timpul și nu te detașează de film. Sunt chiar destul de bine realizate având în vedere echipa mică. Valiza se deschide când se vorbește de obiecte-cheie. Celălalt obiect de interfață este un set de indicatoare care arată stările Alessiei. Sincer puțin dezamăgit că acele nu păreau să se schimbe, repetând animația. Iar urmele de OCD din creier au fost deranjate puțin de faptul că am tot văzut obiecte în valiză care nu au fost folosite. Mi-ar fi plăcut, în momentele cu interfața afișată, să se vadă uneori opțiuni dialog când Alessia vorbește cu fetele pin-up. Sau poate că asta ar fi complicat puțin filmul sau ar fi stârnit un pic de confuzie în rândul spectatorilor.
M-am întrebat dacă toți mebrii echipei au jucat astfel de jocuri sau au văzut walkthrough-uri. Apoi am prins o referință către seria Monkey Island și am știut sigur că cineva era fan. Am întrebat la sesiunea de Q&A de după film și mi s-a confirmat bănuială: regizorul și scenaristul Alecs Năstoiu le-a arătat diverse walkthrough-uri fetelor și altora implicați în producție ca să înțeleagă cum vrea să arate filmul.
Fascinația față de cât de bine a fost imitat stilul acesta de jocuri de la sfârșit de ani ’90, începutul anilor 2000 (mai ales dacă te uiți la primele aventuri realizate 3D) mă prinde în detalii tehnice așa mult încât omit să vorbesc de latura psihologică a scenariului.
În jurnalul protagonistei sunt trecute sfaturile pe care le aude de la personaje, cuvinte de care se folosește ulterior să rezolve quest-ul și în esență, să-și rezolve neliniștile sufletești pentru care face terapia.
Prea multe nu voi dezvălui despre propriile descoperiri ale Alessei dar eu însumi am reflectat asupra ideilor expuse. Chit că nu m-am regăsit neapărat în problemele ei, soluțiile aflate mi le-am notat pentru nevoile mele, cum ar fi conștientizarea că n-ar treui să mai fiu victima sentimenelor și a circumstanțelor. Iar trecutului chiar ar fi cazul să-i dau drumul. Prin urmare, filmul te poate ajuta ca o ședință de psihoterapie. Să-ți schimbe perspectiva asupra terapiei nu știu dacă ar face-o, ci mai degrabă aș nuanța puțin ideea acesta: filmul îți va deschide calea să privești psihoterapia din noi unghiuri.
Se vede că echipa chiar își dorește să influențeze publicul în bine și să-i dea de gândit despre avantajele psihoterapiei și a multelor căi prin care poate fi folosită. Situațiile prezentate sunt au documentație din aprtea specialiștilor în spate. E musai de înțeles, totuși, că este o ficțiune. Mai ales latura SF.
O chestiune mi s-a părut stranie: se face referire în scenariul jocului la un virus fatal, și la un moment dat personajele secundare se debarasează de niște măști care nu mai sunt obligatorii. Dar filmul este scris și filmat în 2017, pandemia din realitatea de mai târziu fiind coincidență. Post-producția a luat o pauză destul de lungă dar filmul a reușit să vadă lumina zilei la începutul acestui an la Boston Science Fiction Film Festival unde a luat premiul Best Production Design (în caz că nu am menționat, filmul este jucat în limba engleză). Premiu binemeritat, nu numai pentru efectele vizuale descrise mai sus pentru interfața de joc, însă estetica în general e deosebită. Apreciez că se păstrează constant, de la cadru la cadru, o direcție artistică coerentă. Costumațiile și aspectul încăperilor au personalitate și contribuie la atmosfera unei realități alternative.
Cineva din public zicea corect, ideea filmului e mai valabila astăzi decat acum 7 ani. De la începutul proiectului până acum, inteligența artificială a avansat cu pași mari. Situațiile prin care am trecut cu toții la nivel global ne-au făcut mai deschiși către conceptul de psihoterapie. Am putea vedea destul de curând cum ne va mai ajuta AI și cât de etic ar fi în psihologie de fapt. Ai putea de pildă să-ți analizezi traumele din noi perspective. Să găsești soluții pentru viața ta într-un joc gândit pentru tine.
Personal mi-a plăcut tare mult dar publicul care s-ar bucura la fel de el e destul de restrâns. Trebuie să-ți placă atât aventurile point-and-click cât și psihoterapia. Un film oarecum deja în categoria „experimental” aș zice. Nu îți trebuie cunoștințe nici de gaming nici de psihologie ca să înțelegi filmul, dar interesul crescut pentru aceste domenii destul de diferite unul de altul te-ar ajuta să nu te plictisești. Cel puțin, așa cred. Oi fi poate pesimist, și filmul ar prinde destul de bine și către publicul mai larg.
Apetitul pentru jocurile point-and-click, demult pierdut odată cu răbdarea ce mi s-a scurs cu anii, brusc s-a înflăcărat după vizionare. Mai ales că încă n-am jucat Return to Monkey Island. Paradoxal, răbdare acum simt că nu am pentru shootere pe care trebuie să le stăpânesc. Acum e nevoia de un puzzle, fără să mă grăbească nimeni.
Ba chiar aș spune că mi-a redeschis interesul pentru acest gen de joc adesea uitat mai mult ca orice altceva. Interesul și dorul de ale juca era acolo, dar a fost nevoie de acest film să dea acel click cât să mă determine să redescopăr o bibliotecă întreagă de jocuri din anii în care eram doar un puști. Dar asta-i o poveste de zis la altă bere. Aici e de știut dacă vrei să mergi la The Secret of Pin-Up Island sau nu. Dacă poți, și ți-am stârnit interesul, mai bine încerci să ajungi la una din sesiunile de meet & greet cu echipa și Q&A care sunt programate în mai multe orașe din țară în timpul caravanei dedicate.
Filmul are premiera în numeroase cinematografe ale țării pe 22 noiembrie, o producție GAT Transilvania Films.
P.S.: Abia în drum spre casă am făcut legătura: The Secret of Pin-Up Island…The Secret of Monkey Island.
