Tudore, ce ai făcut? Începi recenzia la un joc bazat pe Commedia dell’arte cu vestitul citat de la intrarea în Infern din Divina Commedia a lui Dante Alighieri? Si ragazzo. Pentru că are sens. Dar înainte să întrăm în această polemică, hai să discutăm un pic despre ce este jocul căruia îi fac această recenzie.
Când vă rog să vă gândiți la genul Souls-like, ce vă vine în minte? Probabil titluri precum Dark Souls, Elden Ring, Sekiro, Lies of P, Mortal Shell sau chiar Lords of the Fallen. Și aveți absolută dreptate cu aceste exemple, ele sunt titluri din gen. Dar eu sunt curios care sunt caracteristicile acestora? Întunericul apăsător din lume? Temnițele tenebroase pline de orori ce se află dincolo de înțelegerea noastră? Eschivarea, pararea și rostogolitul? Nici una din acestea? Păi, să le luam în ordine. Deși toate sunt elemente ale genului, nu pot spune că ele definesc genul Souls-Like. Genul în sine este de fapt o ramură a jocurilor de acțiune, numai că acestea se bazează mai mult pe îndemânarea și răbdarea jucătorului, deoarece acesta trebuie să învețe atacurile inamicilor și să le răspundă în mod corect, indiferent care ar fi acesta (fie că vorbim de o parare, folosirea unei vrăji, înjunghierea în spate, etc.). Deci, mai rămân caracteristicile enumerate mai sus valabile? Nu chiar, iar cei de la Jyamma Games și-au dorit să-și lase propria amprentă asupra acestui gen care a acaparat industria de aproape 10 ani.
Așadar, poate vă întrebați ce este Enotria: The Last Song? Titlul este un joc în stilul Soul-Like bazat pe cultura și folclorul italian, ce a decis să dea o pauză ochilor noștri (și luminozității ecranului pe care jucăm). Pauza aceasta este dată prin locația și paleta de culori aleasă de către dezvoltatori pentru joc: peninsula Italiei cu falezele sale frumoase și orașele pline de culori vii. Nu este o exagerare când echipa de la Jyamma Games a numit Enotria un Summer Souls, deoarece asta și este. Un Souls Like ce are loc într-un mediu plăcut pentru ochi, dar care suferă de o stagnare canceroasă ce va aduce sfârșitul lumii. Dar să nu sărim calul și să începem cu povestea.
Pulcinella
Într-o lume unde rolul fiecărei persoane este deja determinat de către zei, o creatură fără rol își face apariția și deranjează echilibrul fin al acestei lumi muribunde. Protagonistul nostru este o veritabilă tabula rasa, o păpușă fără rol în această operă grandioasă ce ține lumea în mișcare și care ajunge la mijlocul unui efort concentrat de a rupe lanțurile destinului pentru a elibera lumea de nebunia indusă de monotonia rolurilor. Nu v-am pierdut și nu v-am speriat până aici, nu? Premisa prezentată mai devreme este punctul de plecare al firului narativ, iar protagonistul își asumă voit (sau nu) rolul marelui sabotor în această comedie al artiștilor. Adjuvantul păpușii este nimeni altul decât vestitul hoț șiret Pulcinella, care pare a fi singura persoană cu mintea limpede și care îndrumă protagonistul în această misiune herculeană. Și totuși nu totul este ceea ce pare, iar protagonistul trebuie să își aleagă cu grijă aliații.
Inspirația din punct de vedere al poveștii a fost clară încă de la început. Folclorul și cultura italiană sunt evidente la fiecare pas, iar o simplă plimbare prin cele 3 zone ale jocului ne transportă în mijlocul acestei țări minunate. Fie că vorbim de temple antice ale Imperiului roman, sau de canalele cu umbre ce dansează la lumina felinarelor și pe muzica gondolelor, dezvoltatorii de la Jyamma Games au reușit să prindă esența acestei țări minunate și să o reprezinte cu respectul pe care aceasta o merită.
Vă spun sincer că în materie de poveste spusă prin mediul înconjurător, dezvoltatorii au reușit să atingă același nivel de calitate precum cei de la From Software. Dar din păcate, la nivelul poveștii spuse în mod direct nu se ridică la aceleași standarde. Am fost curios să explorez ruinele unui templu roman și să citesc fiecare intrare din jurnal în legătură cu acesta, dar nu aveam tragere de inimă să continui diferitele misiuni secundare ce mi-ai ieșit în cale. Fie că vorbeam despre căutarea unui gladiator sau despre rezolvarea unor ghicitori, nu pot spune că am fost investit în marea poveste pe care dezvoltatorii au țesut-o, deși am parcurs toate misiunile secundare și am obținut cel mai bun final din joc.
Zanni
Ca orice soulslike, contează foarte mult sistemul de luptă. Deși bine gândit, aceste nu este pus în practică într-un mod care să-i permită să își atingă adevăratul potențial. Avem clasicele atacuri ușoare și grele, o sumedenie de arme din care să alegem, eschivări și un sistem de parare la care mai adăugăm clasele ce au fost implementate într-un mod original și un tabel de elemente ce trebuie învățat. Să le luam pe rând.
La capitolul de atacuri nu pot spune că am avea de a face cu ceva care să ne dea pe spate. Majoritatea inamicilor au tipare destul de ușoare de învățat, iar titlul împinge jucătorii spre parare în orice situație. Aceasta neagă complet orice daună, dacă este făcută la momentul potrivit, dar fereastra de timp necesară pentru „pararea perfectă” este destul de largă, ceea ce înseamnă că odată ce un inamic și-a ridicat arma, e timpul să apeși butonul pentru a-i nega acțiunea. Fiecare parare și atac va umple o bară specială ce se află sub viața inamicilor, denumită Unravel, ce va opri timp de câteva secunde inamicul și ne va permite să executăm un atac critic asupra acestuia. La începutul jocului toată atenția este pe acest sistem de Unravel, fie că este vorba de un oponent normal sau de un boss, dar de la jumătatea jocului în colo am mai reușit să umplu această bară numai la cei mai puternici dușmani.
Motivul de ce acea bară nu a mai avut importanța în a doua jumătate a jocului a fost din cauza sistemului de balansare a jocului. Spre deosebire de majoritatea titlurilor din acest gen, Enotria nu are un element de multiplayer, astfel nu a fost nevoie ca dezvoltatorii să își bată capul cu diferite buff-uri și nerf-uri pentru a se asigura că toți jucătorii au o șansă egală în joc. Din această cauză, jocul suferă de o problemă pe care am întâlnit-o și în Lies of P, anume că un atribut este mai puternic decât restul. Nu am să vă spun care este acesta, deoarece o parte din experiență este descoperirea sa, dar odată ce l-ați găsit, jocul va deveni o floare la ureche.
În materie de arme, Enotria oferă foarte multe. Atât de multe încât jucătorul se poate pierde ușor în alegeri. Din această cauză nu am simțit nevoia să investesc în alte arme decât câteva pe care le-am obținut în primul sfert al jocului și care aplicau diferitele efecte elementare. Și referitor la aceste efecte, ele sunt critice pentru a avansam, dar din păcate nu sunt explicate într-un mod foarte clar. Fatuo, Vis, Mallano și Gratia, iar interfața jocului ne prezintă un tabel legat de eficiența acestora, dar el este pe cât se poate de derutant. Am crezut inițial că Fatuo este bun împotriva la Gratia, numai ca să descopăr câteva ore mai târziu că situația era exact inversă. Fatuo este bun împotriva la Vis, Vis bate Mallano, Mallano învinge Gratia, iar Gratia căpăcește Fatuo. Fiecare inamic are un element de bază, iar din această cauză tabelul menționat anterior trebuie învățat și folosit în cel mai eficient mod. Dar elementele nu sunt doar un joc complex de Hârtie-Foarfecă-Piatră, fiecare are un rol unic deoarece ele oferă atât un avantaj cât și un dezavantaj când sunt folosite. De exemplu Vis este un fel de intoxicare magică ce aplică un efect care scade rezistența la atacuri, dar crește puterea acestora (un fel de beție). Gratia spre deosebire aplică un efect asupra personajului sau inamicului ce le va reface viața, dar dacă efectul este aplicat până se umple bara acestuia, va produce o explozie de proporții mari.
Din tot ceea ce am expus mai sus, pare că titlul obligă jucătorul să intre în rolul unui „luptător” sau „cavaler”, deoarece nu pare că există vrăji pentru cei care doresc să lupte cu artele arcane. Din fericire, nu cazul să vă speriați, deoarece jocul are și o clasă de „vrăjitor”, dar aceasta este un pic atipică. Aceste arte mistice poartă denumirea de replici, iar ele sunt descoperite în cufere, cumpărate de la negustorul păianjen sau câștigate în urma răpunerii boss-ilor. În teorie, fiecare replică poate fi echipată de către protagonist, dar folosirea lor este un pic anevoioasă. Deoarece nu există o bară de viață, păpușa trebuie să execute un anumit număr de atacuri pentru a pregăti replicile. Desigur, prin investirea în atributul dedicat, acestea se vor încărca mai repede, dar chiar și așa, acestea se resetează de fiecare dată când jucătorul se odihnește sau când intră în arena unui dușman puternic. Astfel devine foarte frustrant să pregătești replicile pentru a începe cu dreptul lupta cu un boss, numai ca acestea să o ia de la 0 în momentul în care apare bara de viață a acestora. Există un talent ce ușurează oarecum acest aspect, deoarece permite jucătorilor să înceapă orice răfuială cu vrăjile parțial încărcate, dar frustrarea de a le pregăti din nou rămâne.
Am menționat mai devreme câteva clase, dar trebuie să mărturisesc faptul că acestea nu există în Enotria. Fiind o păpușă fără rol, protagonistul are liberul arbitru să își aleagă „singur” (adică cu ajutorul nostru) drumul. Clasele (dacă pot fi numite așa) sunt diferitele măști pe care le obținem de-a lungul jocului, iar acestea oferă diferite efecte pasive, precum creșteri ale unor atribute, un procentaj extra la daune sau chiar rezistențe față de anumite elemente. Pentru a putea beneficia cu adevărat de un stil de joc, noi trebuie să investim în diferitele talente din copacul de abilități pasive ale protagonistului. În total sunt 68 de abilități ce pot fi obținute din acest sistem, dar numai 6 pot fi echipate. Pentru a permite experimentarea, Jyamma games ne permite să avem trei măști (sau clase). Însă vă mărturisesc faptul că în unele situații excepționale am folosit o altă mască decât cea cu care am început, în care am investit mult și pentru care am făcut perfecționat combinația de arme și abilități pentru a face față oricărei situații.
Arlecchino
Și totuși, chiar și cu această libertate destul de mare în personalizarea stilului de joc, am avut de a face cu o optimizare ce se lupta constant cu mine. Dezvoltatorii au trudit din greu pentru a repara mare parte din problemele tehnice ale jocului, precum texturi care apăreau subit și o cameră ce se lupta constant cu jucătorul, dar din păcate au mai rămas câteva probleme. Am avut situații în care dialogul unor personaje nu se auzea, discuții care se blocau și m-au forțat să dau restart la joc de câteva ori sau chiar lupte cu boss-i unde a doua fază a luptei nu se activa, permițându-mi astfel să îl dobor mult mai rapid decât trebuia. Însă cea mai mare problemă pe care am întâlnit-o a fost faptul că jocul are un mod foarte obscur în a ghida jucătorul. Odată cu doborârea primului mare boss (și terminarea a primei treimi a titlului), nu este deloc clar care sunt pașii următori pentru a continua povestea. Această problemă a fost rezolvată parțial cu primul patch major, deoarece au introdus două scene menite să ne ghideze, dar acestea sunt poze ale unor locații din unghiuri care sunt disponibile doar dezvoltatorilor cu modul „noclip”. Din această cauză, foarte mulți jucători ori s-au lăsat de Enotria după lupta cu marele boss al primei zone, ori au căutat cu orele să descopere intrările în celelalte două nivele.
un joc cu potențial uriaș
Deși am avut multe de spus despre acest joc, să știți că nu îl consider a fi un titlu rău. Dezvoltatorii au avut o viziune complexă și și-au dorit să ne ofere un joc bine gândit și care face cinste istoriei bogate a Italiei. Aceștia au reușit, dar din păcate la un nivel superficial. În pofida tuturor acestor lucruri, Enotria: The Last Song mi se pare un joc cu potențial uriaș și îmi doresc din tot sufletul ca echipa să își folosească experiența și lecțiile învățate din această lansare pentru a-și realiza viziunea lor completă într-o potențială continuare a acestei experiențe unice.
Enotria: The Last Song este disponibil din 19 septembrie 2024 pe PlayStation 5, Xbox Series X/S și PC prin intermediul platformei Steam. Codul de recenzie ne-a fost oferit de către dezvoltator, Jyamma Games, cărora le mulțumim pentru această oportunitate.
- Gen: Action Game, RPG
- Lansare: 19.09.2024
- Studio: Jyamma Games
- Distribuitor: Jyamma Games
- Platforme: PlayStation 5, Xbox Series X/S, PC (Steam)
- Clasificare: 16+
- Sistem de testare: PlayStation 5
- Sinopsis: Enotria: The Last Song este un Action RPG de tip Souls-Like, plasat într-o lume fantastică inspirata din folclorul și cultura italiană.
Acesta își propune să ducă genul într-o nouă direcție, cu o lume vibrantă și luminată de soare, inspirată de vara italiană, unde gameplay-ul iți permite să modifici lumea și inamicii într-un mod sistemic.
Este definit ca un Souls-Like, dar spre deosebire de alte jocuri de acest tip, noi prezentam o lume bazată pe culorile verii italiene, așa cum o numim noi, „Summer-Soul”.
Obiectivul este de a aduce în prim-plan bogatul trecut și cultura italiană într-un mod nou, care să fie atrăgător pentru un public mai larg.
Ceea ce trebuie să transmitem prin direcția artistică sunt culorile, vitalitatea și sentimentul general al unei vizite în Italia.
Enotria: The Last Song dorește să capteze inima și sufletul fanilor genului Souls-Like, cu explorări recompensatoare, diverse construcții de jucători, design variat al inamicilor, oferind în același timp o întorsătura unică.
Cu Ardore, jucătorul are întotdeauna acces la strategii diferite, permițându-i să influențeze comportamentele inamicilor, să modifice dinamic lumea din jurul lui, să rezolve puzzle-uri și să valorifice chiar elementele din Enotria.
