Am încercat să nu am așteptări de la A Minecraft Movie / “Minecraft: Filmul” deoarece după orice trailer lansat era greu să anticipezi ce va fi de fapt, avea toate șansele să fie hit or miss. Asemeni unei lăzi de nisip sau o ladă cu piese LEGO, poți face cam orice îți trece prin cap în universul Minecraft – în limita unor reguli și mecanici de joc, bineînțeles. Asta nu înseamnă nici că poți să-ți bați joc de licență atunci când te apuci de film.
În primul rând, din prima parte a filmului, nu mă așteptam să includă nostalgie pentru anii ’80-’90. Direcția are sens însă, având în vedere că povestea se concentrează pe Steve (Jack Black) și Garrett (Jason Momoa) care au copilărit în perioada respectivă.
Jack Black nu pare pentru unii alegerea evidentă pentru Steve. Pe de altă parte, cine altcineva? Nu e ca și cum ai putea distribui pe cineva care să semene exact, căci nu este cazul. Jack Black se simte în largul său în acest proiect, se vede din energia de gamer entuziasmat din viața reală pe care o infuzează personajului – un Steve propriu, din propria lume Minecraft. Se apropie ceva mai mult de rolurile sale din ultimii 20 de ani decât de cele recente, în sensul bun. Sunt scene în care își etalează puțin de vocea de Tenacious D sau coregrafiile de Kung Fu Panda.
Felul în care îți explică Jack Black (pentru că îl vezi mai degrabă ca pe el însuși decât ca Steve) cum funcționează totul în Overworld și cât de importantă este creativitatea te inspiră la lucruri mărețe. Dacă nu a reușit nimeni să-ți vândă jocul Minecraft în 15 ani de existență, doar el te mai poate convinge să-l încerci.
Jason Momoa are și el un rol distractiv, de tip cu potențial cool dar care recunoaște cu greu că este de fapt un ratat și că terbuie să facă niște schimbări în viața sa. Un campion al jocurilor arcade de demult, nu se regăsește în generația curentă. Este un egoist care caută diamante, dar adevărata comoară de care are nevoie este prietenia. Dintre toate personajele Garrett se dezvoltă cel mai mult.
Henry (Sebastian Hansen) și Natalie (Emma Myers), deși tot personaje centrale, sunt eclipsați nu de puține ori de prezența celor doi actori cap de afiș. În timp ce Henry este acel mic geniu neînțeles care are o inclinație către inginerie, Natalie e sora mai mare care trebuie să fie ancorată la realitate pentru a-l proteja. Povestea lui Henry îți demonstrează că este în regulă să-ți expui ideile oricât de îndrăznețe ar părea. Dawn (Danielle Brooks) se alătură echipei în aventură mai mult din întâmplare și mai degrabă echilibrează scenariul atunci când personajele se împart către mai multe obiective.
Funcțiile jocului Minecraft sunt puse în evidență prin acțiunile, reacțiile și abilitățile personajelor. Steve este bun la toate și este un ghid către acest univers având deja ani de experiență. Henry este inventatorul care descoperă noi variante de a combina elementele și aduce la viață creații neașteptate. Natalie se concentrează pe partea de combat a jocului, iar Dawn știe cum să dreseze animalele. Garrett… ei bine Garrett să zicem că după ce mai învață câte ceva are potențialul lui Steve.
Deci este A Minecraft Movie o adaptare fidelă? Cea mai ușoară comparație pe care o poți face este cu subapreciatul Dungeons & Dragons: Honor Among Thieves. Ca și acolo, regulile jocului sunt explicate într-o manieră hilară fără să te piardă în detalii, apoi scenariul se joacă efectiv cu ele creând situații neașteptate. Ajută faptul că n-ai o poveste anume de respectat.
Filmul aruncă discret, oarecum surprinzător, câte ceva amuzant și pentru generațiile mai „bătrâne”. Nu mă așteptam să dau de „Mama lui Stifler” (Jennifer Coolidge) într-un film Minecraft, de pildă. Sau de niște poante atât de subtile în tovărășia dintre Steve și Garrett, că filmul a luat rating AG. Dar tu, adultule care te gândești la prostii, s-ar putea să prinzi din zbor glumele.
Deși apreciat mai repede de geeks și fani, filmul combină și elemente apreciate de alte categorii de public. E greu să fie perfect sau să mulțumească 100% pe toți. Luat la bani mărunți, o mare parte din scenariu este tratat superficial, când e vorba de dezvoltarea personajelor. Însă totul se compensează prin realizarea tehnică de excepție.
Lumile Overworld și Nether arată din punctul meu de vedere chiar captivant. Bugetul pentru imagine pare generos, căci ai destul de repede impresia că te afli în acea lume de joc. Această, să-i spunem dimensiune paralelă, este luată ca atare în scenariu, nu intervin explicații complicate – ea pur și simplu există și este ascunsă, accesibilă doar printr-un portal deschis cu ajutorul unui artefact.
Pare de necrezut, mai ales după reacțiile multora la trailer, dar m-am obișnuit repede cu aspectul pătrat dar realist din lumea jocului. E ca și cum ai aplica un mod ray-tracing jocului care îți frige placa video. Culorile și lumina oferă acel sentiment de eyecandy – ochii sunt încântați în toate scenele, fie de zi sau noapte. Eu cel puțin sunt adesea dezamăgit de întunericul din anumite filme care se folosesc de noapte ca să mai mascheze din efectele nereușite. Iar efectele 3D ating acel nivel pe care îl căutam de mult la filmele blockbuster cu pretenții.
Merită să-l cauți în cel mai bun format îl poți experimenta, eu recomand orice sală Dolby Atmos, dar s-ar putea ajute și IMAX sau 4DX. Refuz să crezi că n-ai să te distrezi, indiferent de ce experiență anterioară ai deja cu Minecraft.
Ah, și recunoaște: nu te vei abține de la colecționarea obiectelor promoționale, fie că sunt cele din cinema, jucării McDonald’s sau altele – sunt mai reușite decât la alte filme.
A Minecraft Movie/”MINECRAFT: Filmul” rulează din 4 aprilie în cinematografele din România și este distribuit de Vertical Entertainment.
- Regizor: Jared Hess
- Scenariu: Chris Bowman, Hubbel Palmer, Neil Widener
- Gen: Acțiune, Aventură, Comedie
- Lansare: 4 aprilie 2025
- Durată: 1h 41m
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Distribuitor: Vertical Entertainment
- Distribuție: Jason Momoa … Garrett
Jack Black … Steve
Sebastian Hansen … Henry
Emma Myers … Natalie
Danielle Brooks … Dawn
Jennifer Coolidge … Vice Principal Marlene - Sinopsis:”Bine ați venit în lumea Minecraft, unde imaginaţia nu doar te ajută să creezi, ci este esențială pentru supraviețuire! Patru rebeli – Garrett „The Garbage Man” Garrison (Momoa), Henry (Hansen), Natalie (Myers) și Dawn (Brooks) – se luptă cu probleme obișnuite atunci când sunt subit atrași printr-un portal misterios în Overworld: o țară cubică si bizară care se hrănește cu imaginație. Pentru a se întoarce acasă, ei vor trebui să stăpânească această lume (și să o protejeze și de lucruri rele precum Piglini și Zombi) în timp ce se îmbarcă într-o căutare magică alături de un expert creator neașteptat, Steve (Negru). Aventura lor îi va provoca pe toți cei cinci să fie curajoși și să își recapete calitățile care îl face pe fiecare dintre ei creativ în mod unic… exact abilitățile de care au nevoie pentru a reveni în lumea reală.“

















































