Ascultă acest articol


Știu, știu, probabil o să spuneți că “Dar… ai mai făcut odată recenzie la Acer Swift 14 AI!” și aveți dreptate, însă, după cum bine știți, fiecare gamă în parte vine în mai multe tipuri de configurații, cel puțin din punct de vedere tehnic, ceea ce se aplică și în cazul de față. Anterior am testat SFG14-01-X3YD, iar acum o să vorbim puțin despre SF14-11, care, chiar dacă la aspect nu se fac diferențieri, pe partea tehnică avem câteva mici modificări.

Am mai spus și repet, este un lucru foarte bun că se oferă posibilitatea alegerii unei configurații, ale aceluiași model, în funcție de cererile de utilizare ale fiecărui client, existând configurații mai puțin performante, dar și unele pentru cei care-și doresc maximul de la acel model.

Swift 14 AI are ca element de referință, bineînțeles A.I.-ul (CoPilot în cazul de față) care și-a făcut “casă” de ceva vreme în laptop-urile noastre și în device-urile mobile, și care este menit să simplifice și să ajute utilizatorul, iar acest highlight poartă și tag-line-ul modelului:

The Future is Closer Than You Think

Personal am adoptat A.I.-ul încă de la disponibilitatea sa și pot să spun că, utilizat cum trebuie și cap, acesta este un companion excelent în utilizarea sistemelor informatice în care este implementat. Am și râs puțin la recenzia lui FG14-01-X3YD unde am zis că nu e motiv de teamă că vine SkyNet-ul peste noi (cu referire la franciza de filme Terminator) și am dat și câteva explicații “de ce”.

Revenind la SF14-11, laptop-ul vine îmbrăcat în aceleași straie de transport precum FG14-01-X3YD adică într-o cutie de carton tare pe care este imprimată sigla producătorului și denumirea modelului, mențiunea că acesta este un “A.I. PC“, iar în cutie găsim alimentatorul (brick-ul) de mici dimensiuni, cu alimentare prin USB Type-C, cablul pentru alimentarea la curent, card-ul de garanție, Setup Guide și Safety Guide. Laptop-ul este protejat într-un plic de material textil, material folosit și între display și tastatură. O folie transparentă este lipită pe touchpad și se dă jos la prima utilizare.

După cum spuneam, la aspect este aproximativ identic cu FG14-01-X3YD având culoarea argintiu (mai exact Steel Gray) și pe capac se observă logo-ul Acer și simbolul reprezentativ A.I. – simbol care-l vom revedea și pe touchpad (iluminat LED), atunci când vom ridica capacul.

Pe laterala din stânga avem un port USB Type-A cu funcție de alimentare și două porturi USB Type-C, unul dintre ele cu funcție de display. Pe latura din spate (unde este balamaua) se vede o zonă cu peforații – pe unde este disipat aerul cald din interior, iar pe latura din dreapta avem cele două LED-uri de stare (baterie și activitate), un port USB Type A și jack-ul pentru căști și microfon.

Ridicăm capacul și se observă display-ul mat cu o ramă destul de subțire în jur, în partea de sus fiind camera și microfonul – camera având o ușiță rabatabilă care o acoperă pentru securitate. Logo-ul Acer este în partea de sus, pe suprafața de activitate, tot acolo, în partea dreaptă, observându-se și logo-ul DTS X.

Nu lipsește sticker-ul cu Snapdragon X Plus – tipul procesorului integrat și nici cel cu WQXGA – 120Hz – rezoluția maximă capabilă și rata de reîmprospătare (refresh). Tastatura QUERTY este iluminată și nu conține Numpad, iar TouchPad-ul, așezat ușor înspre dreapta, include, după cum spuneam mai sus, acel simbol A.I. care se aprinde când CoPilot este folosit.

Din punct de vedere tehnic, măsurătorile stau tot cam ca modelul FG14-01-X3YD mai exact SF14-11 are dimensiunile aproximative de 1.8 x 32 x 22.5 cm, și cântărește 1.3Kg, procesorul este Qualcomm Snapdragon X Plus X1P-64100 (3.40 GHz), GPU este Adreno, memoria RAM LPDDR5X este 16 GB, iar capacitatea internă de stocare SSD este de 1 TB.

Display-ul IPS WQXGA (2560 x 1600) este certificat Eyesafe 2.0 și are o rată maximă de refresh de 120 Hz, iar camera este 1440p QHD. Dispune de două difuzoare stereo cu DTS X, încorporează microfon, are WiFi și Bluetooth și cititor de amprentă (în butonul de Power). Tastatura este iluminată, la fel și simbolul A.I. de pe TouchPad.

Bateria este Lithium Ion (Li-Ion) de 65W, dispune de 4 porturi USB (două Type-C și două Type-A) – cu funcții de alimentare și display, și rulează Windows 11 Home Edition.

SF14-11 în mână arată bine, e subțire, nu e prea greu, și design-ul simplu dar atrăgător este la fix pentru un laptop cu A.I. Deși este de 15 inci, renunțarea la NumPad-ul de la tastaură face ca spațiul de lucru să fie unul decent cu butoane negre, iluminate și cu spațiu îndeajuns între ele. Pentru niște mâini măricele, chiar m-am descurcat bine la tastat și am observat că nu lipsește butonul dedicat “A” – pentru AcerSense, dar în același timp trebuie să “mă iau” iarăși de cele două butoane de direcție sus/jos care-s foarte mici și subțiri. NumPad-ul, însă, e mare, responsive, și-mi place cum arată acel logo A.I. pe el.

Comparativ, la scoruri cel puțin, SF14-11 este mai rapid decât FG14-01-X3YD dar în utilizarea de zi cu zi, nu se simte performanța, totul comportându-se foarte bine: de la browsing-ul prin Windows 11, la aplicații, și până la jocuri.

Display-ul este plăcut de privit, mat, cu unghiuri de vizualizare bune, și are rate de contrast și luminozitate cât să poți să distingi cât-de-cât ceva chiar și în lumina soarelui. Cei 120Hz contează foarte mult pentru fluență, și se “simte” în jocuri și conținutul video – care suportă acest refresh, iar difuzoarele, chiar dacă se aud cam încet, se aud bine, mulțumită DTS X. Odată pus pe căști sau sistem audio mai performante, prin jack sau Bluetooth, situația se schimbă în bine, d.p.d.v. auditiv. Atât camera web cât și microfonul încorporat își fac treaba cu brio când vine vorba de comunicare, fie ea prin aplicații sau video/audio conferințe.

Am făcut și testul de viteză prin WiFi, unde s-a simțit lipsa suportului WiFi6 sau WiFi7 (cum are FG14-01-X3YD) iar rezultatele au fost acestea (notă, există posibilitatea ca traficul intern la router-ului cu 1GB net, să fi fost aglomerat):

Conexiunea a fost stabilă și chiar dacă cifrele au fost mici, nu am avut căderi sau fluctuații ale vitezelor de transfer atunci când am făcut streaming video sau de jocuri. Și dacă tot am spus de jocuri, prin NVIDIA GeForce NOW (un serviciu de streaming de jocuri in-cloud) vitezele au fost îndeajunse să mă bucur de jocuri fără lag. Jocurile din magazinul Microsoft rulează bine, chiar și Asphalt 8: Airborne (pe care l-am testat și pe FG14-01-X3YD) a rulat foarte bine.

Apăsarea butonului CoPilot “dezlănțuie” A.I.-ul care este gata să-ți verifice textele și să-ți răspundă la întrebări și dacă îl folosiți cu cap, vă poate fi un companion perfect în aproape mai tot ce faceți pe laptop.

Bateria este, la fel ca în cazul FG14-01-X3YD, bună, te poți baza pe ea în deplasare, cât timp îți faci treaba în regim Office și lași, să zicem, luminozitate la jumătate. Oricum, încărcătorul e mic și încarcă destul de repejor, deci nu-ți faci prea multe griji în privința asta, dacă-l ai la tine când pleci.

SF14-11 este un laptop bun de business și pentru școală, și are loc și de entertainment casual, așadar te poți baza pe el într-o oarecare măsură – în funcție de nevoile de utilizare.

Iată mai multe informații de ordin tehnic despre SF14-11:

Spuneam adineauri că la cifre avem scoruri ușor mai mici față de FG14-01-X3YD și iată-le care sunt acestea:

Una-peste-alta, SF14-11 este un laptop bun de office și de încredere de luat cu tine în deplasări, dar lasă loc și pentru distracție în entertainment. A.I.-ul îți vine în ajutor, numai să știi să-l folosești inteligent, iar aspectul și greutatea îl fac mai portabil ca niciodată.

Acer Swift 14 AI (SF14-11) este disponibil acum în magazine din România în diferite configurații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.