Dacă nu v-ați săturat de roguelike-uri, atunci înseamnă că aveți timp să discutăm despre Mexican Ninja, un proiect columbian, publicat de studio românesc. Vedeți, cândva nu credeați în globalizare, vedeți azi! Într-o industrie în care am ajuns să vedem atât de multe roguelike-uri încât poți să deschizi Steam-ul dimineața și până seara să descoperi că ai cumpărat, fără să-ți dai seama, încă 3 jocuri în care omori demoni, aduni upgrade-uri și mori ca să devii puțin mai puternic, ideea unui ninja mexican care se bate printr-un univers în care Mexicul și Japonia s-au amestecat într-o combinație complet dementă are suficientă personalitate încât să te facă să apeși butonul de cumpărare înainte să apuci să întrebi dacă jocul chiar este bun.
Jocul este dezvoltat de Madbricks, un studio micuț din Columbia, și publicat de Amber Studio, unul dintre numele românești importante din industria de game development, care a găsit în acest proiect ceva ce multe dintre producțiile independente contemporane nu mai au: o idee pe care o poți descrie într-o singură frază fără să sune ca un comunicat de presă scris de un departament de marketing care a stat trei luni să inventeze cuvinte precum „immersive”, „innovative” și „next-gen”.
De aici începe nebunia…
Pentru mine, Mexican Ninja este unul dintre titlurile interesante asociate cu Amber tocmai pentru că nu încearcă să pară revoluționar, ci își asumă din primul minut faptul că este un joc făcut să te distreze, să te arunce într-un haos vizual colorat și să transforme o combinație imposibilă de influențe mexicane și japoneze într-un univers în care gangsterii, ninja, yakuza și tot felul de personaje care par desprinse dintr-un desen animat cu buget nelimitat se întâlnesc pentru singurul motiv care contează: să fie bătuți. E adevărat că te duci imediat către Hades și alte titluri asemănătoare.
Arătos și adictiv
Felul în care arată jocul m-a prins din prima, Mexican Ninja câștigă fără să fie nevoie de prea multe argumente, pentru că direcția artistică este probabil cel mai puternic element al întregului proiect și motivul pentru care jocul reușește să rămână în memorie chiar și atunci când începi să-i vezi bubele.
Este colorat și caricatural, iar amestecul dintre estetica mexicană și cea japoneză este folosit ca fundament al întregii atmosfere, ceea ce îi permite jocului să aibă un aer propriu într-o categorie în care foarte multe producții ajung să semene între ele până la confuzie.
Aici face diferența Mexican Ninja în lupta cu multiplele roguelike-uri care apar aproape săptămânal, dacă gameplay-ul său nu reinventează nimic, lumea în care îl desfășoară este suficient de recognoscibilă încât să nu ai impresia că ai schimbat doar protagonistul într-un joc pe care l-ai mai jucat de zeci de ori.
După ce trece entuziasmul inițial, cu muzică și mexicanul cu mustață și katană, începi să intri în ritmul jocului, dar îți dai seama că Mexican Ninja este un roguelike, iar asta înseamnă că inevitabila comparație cu Hades apare indiferent dacă vrem sau nu.
Hades a devenit unul dintre jocurile alea care au schimbat standardul genului atât de mult încât orice producție care folosește aceeași structură trebuie să răspundă, fie și indirect, la întrebarea: „Bine, dar de ce să joc asta în locul lui?”.
Nu e foarte greu
Combat-ul este plăcut, comenzile răspund bine, loviturile au suficientă greutate, iar atunci când intri într-un grup de adversari și începi să legi atacurile, să folosești abilitățile și să cureți ecranul într-un ritm bun, jocul își face treaba ca într-un beat ’em up. Nu este nici foarte greu, așa cum au devenit roguelike-urile astea insuportabile, multe sunt o combinație cu soulslike și vă spun sincer că abia aștept să dispară stilul ăsta. Cred că nici battle royale-uri n-au fost atât de multe precum obositoarele rogue-like-uri și souls-like-uri.
Camera, blestemul lui Mexican Ninja
Hai că parcă îl lăudai prea mult, dar există și un inconvenient mare de tot, unghiul camerei. E genul ăla de cameră super-enervantă, care ar fi funcționat mult mai bine într-un joc de acum 2 decenii, când nivelurile erau construite și luptele erau gândite în jurul unor spații mult mai ușor de citit. Aici apar tot felul de locuri moarte, iar când se umple ecranul de adversari, nu ai pe unde să mai ieși, te trezești că ești lovit de adversar printr-un zid dubios.
Faza asta devine realmente enervantă atunci când apar capcanele, pentru că un joc care îți cere să reacționezi rapid nu-și poate permite să ascundă tocmai informația de care ai nevoie pentru a reacționa. Adică dacă vreți să pedepsiți jucătorii, bă, gata, vorbim de distracție, nu de frustrare. Încep să cred că toți ăștia care creează jocuri din astea în care să mori de 9.987 de ori au probleme mari în viața de zi cu zi.
Măcar lasă-mă să apropii camera, să o ridic puțin, să schimb unghiul și să-mi aleg singur cât de mult din teren vreau să văd.
Mai există și problema cantității de lucruri care se întâmplă simultan și jocul cade într-o capcană destul de ironică, e atât de preocupat să fie spectaculos încât spectacolul începe să mănânce din gameplay.
Ai inamici, efecte, lovituri, animații, proiectile, particule, atacuri speciale și tot felul de lucruri care se suprapun, iar la un moment dat gameplay-ul devine un ecran în care trebuie să ghicești ce se întâmplă și apeși ca disperatul pe butoane, să scapi ca din ghearele lupului.
Într-un beat ’em up poți accepta haosul, evident, pentru că haosul face parte din plăcere, doar că una e haosul controlat și alta e haosul în care informația importantă dispare printre efecte.
Boss-ul Crack Panda este unul dintre exemplele elocvente, pentru că atacurile sale nu transmit întotdeauna suficient de clar ce urmează să se întâmple, iar atunci când jocul te pune să reacționezi într-o fracțiune de secundă, orice ambiguitate devine o problemă de design.
OK, în jocuri se moare des, bă, dar dacă mor pentru că pe ecran s-au întâmplat simultan 12 evenimente și atacul care trebuia să-mi spună că urmează să fiu lovit s-a pierdut în mijlocul spectacolului, atunci simt că m-ai tras în piept, pe românește.
Parry-ul care nu-și găsește locul
Asta se leagă și de parry, una dintre mecanicile care ar fi trebuit să fie foarte importante într-un joc bazat pe reacție și timing, dar care, în forma actuală, nu convinge întotdeauna. Parry-ul ar trebui să fie recompensa pentru jucătorul care învață adversarul, așa cum e în souls-like-uri, îi citește mișcarea și are suficientă precizie încât să răspundă în momentul potrivit.
Jocul avea nevoie ca mecanicile pe care le are deja să fie suficient de bine șlefuite încât să simți că fiecare dintre ele există cu un motiv.
Apoi, jocul e foarte scriptat, primul boss este exemplul perfect, pentru că dacă ajungi într-un punct în care simți că nu ai voie să-l învingi indiferent cât de bine joci și că jocul a decis deja că acolo trebuie să mori, atunci ai o problemă care lovește direct în filosofia unui roguelike.
Știți cum e aici, la început te face să mai joci, dar după 2-3 probleme din astea te întrebi de ce mai joci, iar după 4-5 zile îi dai uninstall și pleci acasă.
Din punct de vedere al umorului, Mexican Ninja are momente foarte bune, însă nu toate glumele aterizează la fel de bine.
Muzica își face treaba
Coloana sonoră este solidă și ajută foarte bine atmosfera, mai ales în momentele în care combat-ul intră în ritmul său bun, numai că nu este genul de muzică pe care să o scoți din joc și să o pui în playlist pentru următoarele șase luni.
Românii de la Amber sunt implicați aici ca publisher, în timp ce dezvoltarea aparține Madbricks, iar distincția este importantă, însă faptul că un studio românesc a ales să susțină un joc atât de particular spune ceva despre direcția în care poate merge industria locală atunci când nu încearcă să reproducă aceleași formule până la epuizare.
Mexican Ninja este probabil cel mai interesant titlu asociat cu Amber pentru că, spre deosebire de un produs care poate fi descris printr-o listă de caracteristici, are o imagine proprie în mintea ta după primele minute.
Merită banii?
Da, Mexican Ninja este genul de joc din care îți poți scoate banii dacă intri în el cu așteptările potrivite, mai ales la preț redus, pentru că are suficient conținut și suficientă varietate încât să nu simți că ai cumpărat un demo întins artificial pe câteva ore.
Formula „un dolar pentru o oră” poate părea simplistă, dar în cazul unui joc de genul acesta este un reper destul de cinstit: dacă te prinde, ai toate șansele să ajungi la raportul respectiv fără să simți că ai fost jefuit. E 10 euro și ceva, iar dacă ai și Mad King Redemption, atunci îl cumperi la 9 euro, o nimica toată.
Poate prețurile astea sunt și pentru că există deja prea multe roguelike-uri foarte bune și, într-o asemenea piață, originalitatea temei nu este suficientă pentru a acoperi toate imperfecțiunile mecanice.
o prezentare excelentă și suficientă nebunie cât să merite să-i dai o șansă
În final, vă spun că Mexican Ninja este un joc ciudat, iar acesta este probabil cel mai mare compliment pe care i-l pot face. Este ciudat într-o perioadă în care foarte multe jocuri au ajuns să arate impecabil și să semene între ele, ciudat într-un gen care s-a umplut până la refuz de producții care încearcă să repete rețeta Hades și ciudat într-un mod care nu pare calculat într-un Excel de marketing.
E departe de Hades, ceva mai modest și, într-un fel, interesant, adică vine cu o idee foarte bună, o prezentare excelentă și suficientă nebunie cât să merite să-i dai o șansă, chiar dacă sub sombrero găsești, până la urmă, încă un roguelike.
Mexican Ninja este disponibil din 20 august pe PC (Steam), PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S și Xbox One. Versiunea pentru PC (Steam) beneficiază de o reducere specială de 30% în primele două săptămâni.
- Gen: Adventure, Indie, Action, Roguelike
- Lansare: 20.08.2026
- Studio: Madbricks
- Distribuitor: Amber Studio
- Platforme: PC (Steam), PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S și Xbox One
- Clasificare: 14+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: “Devine Ninja‑ul Mexican și luptă să recucerești Nuevo Tokyo, unde Narcos și Yakuza s‑au contopit în nemiloșii Narkuzas. Stăpânește combo‑uri fluide, eliberează Jutsus mexicane nebune și construiește setup‑uri letale în acest roguelike beat ’em up rapid, haotic, în 2.5D.”
