Chinezii de la Pollard Studio, publicați de Wired Productions, s-au luat la întrecere cu David Lynch într-un walking simulator distopic, suprarealist, de aproximativ 6-7 ore. Este ca o experiență cinematografică, nu de nota 10, pentru că jocul are multe bug-uri, inclusiv unul care-ți dă crash de Unreal și nu pot vedea finalul jocului. Apropos, am scris aici și de Early Preview.
În primul rând, Karma: the dark world este o experiență pe care trebuie să o trăiești pentru tine, deoarece sentimentul pe care îl ai este aproape imposibil de descris. De fapt, acesta nu este nici măcar un joc, ci un film de vreo 6-7 ore, poți să-l duci și-n 8-9 ore când stai să descifrezi puzzle-uri, dacă ai un IQ ridicat, te concentrezi un pic și ai luat note mari la testele de logică secvențială.
KARMA: The Dark World este un simulator de mers?
Da, jocul nu îți dă prea multe interacțiuni, este un first person excelent realizat, cu o poveste suprarealistă, cu evenimente care încep în 1984 și te duc în trecut, jucându-se cu mintea ta că ai impresia că ești în Uzumaki, a lui Junji Ito. De asemenea, romanul 1984, capodopera lui George Orwell, reprezintă cumva și chintesența jocului.
Povestea începe destul de simplu: intri în lumea Leviatanului, o companie care controlează mințile oamenilor, îi spală pe creier instant, unde mintea ta nu este a ta, de fapt. Jucând în rolul agentului Roam Daniel McGovern pentru „Biroul de gândire” care investighează crimele omului de știință Sean Mehndez, descoperi rapid că se întâmplă ceva mult mai „îngrozitor”, că ești martorul unei adevărate conspirații.
mi s-a părut fantastică realizarea
Pe măsură ce progresezi și obții mai multe indicii despre investigația ta, pătrunzi în mințile „suspecților” tăi. Sean Mehndez fiind „primul”, iar Rachel Weis „a doua”. Însă aici au lucrat fabulos dezvoltatorii, de exemplu, să vă dau un mic spoiler, Sean Mehndez are un picior protezat, iar asta vei simți în timp ce te deplasezi cu personajul, mi s-a părut fantastică realizarea.
Un punct crucial pe care aș dori să-l clarific este că „amintirile” „suspecților” tăi pe care îi însuflețești nu sunt de un horror lovecraftian întâmplător, ci de fapt vei vedea experiențele reale care i-au modelat pe acești oameni până în punctul în care i-ai întâlnit. Știți povestea că, practic, în spatele oricărei persoane stă o istorie întunecată, iar cei mai mulți s-au transformat în ceea ce sunt astăzi. Echipa de la WIRED Productions a făcut o treabă superbă, descriind modul în care un moment din viața unei persoane poate schimba dramatic viitorul.
Influențe din jocurile mari
Imaginile sunt foarte reușite, te duc cu gândul la multe jocuri lovecraftiene, cyberpunk, horror, sf-uri, de tip Bioshock, Deus Ex, Death Stranding, Cyberpunk 2077, Silent Hill sau Resident Evil. Muzica este captivantă acolo unde invocă răspunsuri emoționale de tristețe, frică, fericire, căldură, întuneric sau iubire. Vocea este de impact acolo unde te pierzi, există chiar un puzzle cu niște camere care se tot repetă și trebuie să urmezi vocea din telefon ținând cont de substantivele rostite la celălalt capăt al telefonului.
Într-un moment, ești un agent al unei mega corporații care disecă mințile „suspecților” tăi, apoi afli că nu ești cine credeai că ești, ci alt om, dar nu ești de fapt acea persoană, ci doar îi folosești corpul, apoi afli că ai un frate care poate curba spațiul și timpul prin mintea unei persoane sau a unor persoane, dar ei sunt cu tine în minte și în spirit, deoarece corpul lor fizic este mai mult în Leviatan decât în facilitățile fizice.
Sfârșitul jocului e ca-n versul celebru: “țineți minte, sfârșitul nu e aici”. Este doar o mică scenă tăiată care dă de înțeles că va exista o continuare pe care abia o aștept, deoarece jocul te lasă cu zeci de întrebări.
Apropo, cine-i monstrul?
Apropos de întrebări fără răspunsuri, există un „monstru” pe care îl vei întâlni și el „bântuie” sau „vânează” suspecții tăi, dar cine este monstrul? Este iubitul lui Rachel? Este copilul lui Sean? Este forma întunecată a lui Daniel? Este o creatură creată de Leviatan?
O altă întrebare este de ce există un Daniel, dar că Daniel nu este Daniel, ci o gazdă pentru adevăratul Daniel, pentru că Daniel s-a separat cumva de mintea și corpul lui, dar apoi se dovedește că Daniel nu este Daniel, ci o gazdă pentru mintea lui Daniel și adevăratul Daniel este ascuns într-un spațiu mic, dar la final afli că Daniel a murit și că adevăratul Daniel nu este încă super bătrân. Cam așa se joacă creatorii jocului cu mintea ta.
Karma descrie, de asemenea, scene de abuz, neglijare, dragoste, pierdere, demonstrând ce traume rămân atunci când ai crescut într-o familie cu probleme, cu dificultăți. Este un joc cult, care te lovește din toate punctele, dacă nu ești pregătit.
Pe principiul oamenii și emoțiile lor sunt atât de greu de înțeles, însă mintea lor este și mai greu de înțeles, cam așa se prezintă Karma The Dark World. După experiențe prelungite, după ani și ani poate că nu vei găsi niciodată o conexiune umană reală, cum ar fi prietenii de-a lungul vieții, cum este familia cu adevărat, e posibil să ajungi să te întrebi dacă nu cumva n-ai găsit niciun scop în viața ta, iar dragostea n-ai înțeles-o în veci. Ajungi la bătrânețe, cu ochii umeziți de lacrimi, cu corpul cicatrizat în interior și te întrebi dacă nu cumva tu ai fost principalul vinovat sau te-au traumatizat cei din familie atât de mult. Karma the Dark World o spune din titlu, te face să înțelegi câte ceva despre emoție, despre dragoste, despre darul de a avea copii, despre viață, despre cât de mult doare adevărul… e foarte drept, că se joacă și cu mintea ta într-un mod Twin Peaks hardcore.
De altfel, veți vedea foarte multe influențe din David Lynch, multe zone care seamănă cu The Black Lodge, Sălașul Negru, pentru fanii seriei.
I-aș fi dat 10, dacă nu era bușit…
Din păcate, jocul are probleme, chiar și la unele texturi, HDR-ul nu e chiar HDR, iar mulți jucători au întâmpinat bug-uri. Ei, eu am dus jocul cap coadă, însă de 20 de ori am încărcat scena finală, de atâtea ori mi-a dat crash. Și este o problemă de Unreal Engine, nu este de la mine, probabil s-au grăbit chinezii și au dat un made in China, de pe temu sau aliexpress.
KARMA este un titlu pretențios, nu e chiar pentru distracție și hai să omorâm timpul, ci vă invită să puneți la îndoială însăși natura realității. Mi s-a părut o intrare de neuitat în genul de horror psihologic și mi-a plăcut mai ales modul în care te provoacă să te confrunți cu complexitățile controlului, identității și minții umane într-un cadru distopic. Indiferent dacă sunteți un fan al suprarealismului Lynchian, al distopiei orwelliene sau pur și simplu vă bucurați de un amestec de genuri survival horror și simulatoare de mers, KARMA: The Dark World vă oferă o călătorie de neuitat, care va rezona cu voi multe zile după ce ați încheiat povestea… să sperăm că va avea și continuare.
Karma: The Dark World este un joc de aventură dezvoltat de Pollard Studio LLC (via Wired Productions, Gamera Games) care a sosit pe PlayStation 5, Nintendo Switch, PlayStation 4, Xbox One Series S|X, Microsoft Windows PC (Steam) și Xbox One.
- Gen: Aventură, Horror
- Lansare: Disponibil
- Studio: Pollard Studio LLC
- Distribuitor: Wired Productions, Gamera Games
- Platforme: PlayStation 5, Nintendo Switch, PlayStation 4, Xbox One Series S|X, Microsoft Windows PC (Steam) și Xbox One.
- Clasificare: 12+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X
- Sinopsis: “Karma: The Dark World este un thriller psihologic cinematografic la persoana întâi, aflat într-o lume distopică în care Corporația Leviathan este omniprezentă.”

























































