Dupa ce a putut fi admirat in serialul Dinastia Tudorilor, din 11.11.2011, Henry Cavill intră în istorie drept Tezeu, cu Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor, o spectaculoasă ecranizare a legendelor Olimpului, semnată de producătorii filmelor 300 și Shutter Island.

 

În interpretarea legendarului personaj Tezeu, Cavill luptă împotriva forțelor malefice ale lui Hyperion, încercând din răsputeri să salveze omenirea.

,,Rolul lui Tezeu a necesitat o pregătire fizică extraordinară. A fost nevoie să petrec 8 ore pe zi la sală, 5 zile pe săptămână, timp de câteva luni, pentru acest film care prezintă o lume nouă, impresionantă și complet diferită”,

declară Henry Cavill despre Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor.

Lupta mitică dintre zei și titani a luat sfârșit de ani întregi, dar sângerosul rege Hyperion (Mickey Rourke) declară din nou război umanității. Împreună cu armata lui de ucigași herakliți devastează Grecia în căutarea unei arme demult pierdute: Arcul lui Epirus, despre care se spune că a fost făurit de însuși Ares, Zeul Războiului. Cu invincibilul arc, regele va putea să elibereze titanii încarcerați în Tartar, să detroneze zeii din Olimp și să devină stăpânul incontestabil al lumii.

Cu o eficiență nemiloasă, Hyperion și legiunea sa distrug totul în cale și pare că nimic nu va împiedica succesul misiunii crudului rege titan. Legile antice interzic zeilor să intervină în conflictul dintre oameni și titani, astfel că nu pot decât să asiste  neputincioși la propriul sfârșit. Dar Zeus (Luke Evans) are un plan: el îl alege în secret pe Tezeu (Henry Cavill),  un simplu pietrar, care jură să răzbune moartea mamei sale, ucisă într-unul dintre raidurile lui Hyperion.

Când Tezeu o întâlnește pe Phaedra (Freida Pinto), Oracolul, viziunele îngrijorătoare ale acesteia o conving că el este omul potrivit pentru a pune capăt dezastrului. Cu ajutorul ei, Tezeu adună o mică bandă de proscrisi și pleacă pentru a-și îndeplini destinul, în încercarea disperată de a salva viitorul zeilor și al oamenilor.

Din 11.11.11, producătorii filmului 300 și Shutter Island aduc la viață legendele Olimpului într-o producție epică, grandioasă: Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor, un film care va putea fi urmărit în premieră, în cinematografele: Hollywood Multiplex (București și Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.