Vineri, 19 aprilie, cu începere de la ora 19.30, la CinemaPRO va avea loc premiera de gala a comediei MAMAIA, filmul care marchează revenirea legendarei actrițe Stela Popescu pe marile ecrane într-un rol principal, după  aproape 20 de ani.

mamaiaR

“Am mari emoții pentru premieră. Din păcate, nu pot renunța la ochelari pentru că nu am voie să mă machiez cel puțin o lună după operația de cataractă, dar o să mă descurc pentru că am două perechi de ochelari: unii fumurii și ceilalți transparenți. Mă mai gândesc pe care să îi port, pentru că acum e la modă să porți ochelari de soare peste tot, indiferent de vreme. Poate o să mi-i pun și eu, așa ca să zică lumea Doamna Stela e la modă!”,

a declarat Stela Popescu despre mult-așteptata premieră de gală a filmului MAMAIA.

Seara de vineri va fi una cu totul specială și pentru colegii Stelei Popescu, pornind de la actorii: Valentin Teodosiu, Adrian Văncică, Ion Dichiseanu, Mădălina Anea și Paul Diaconescu și continuând cu producătorul Alma Bacula și regizorul Jesus Del Cerro, care vor sarbători împreună fericitul eveniment.

Printre vedetele care vor saluta premiera filmului MAMAIA pe marile ecrane, și-au anunțat prezența pe covorul roșu de la CinemaPRO: Andreea Esca, Loredana, Iulia Vântur, Dan Cruceru, Ioana Maria Moldovan, Andreea Marin, Alina Chivulescu, Mircea Solcanu, Adina Galupa, Maria Marinescu, Corina Bud, Mihai Bendeac, Dan Chișu, Dana Budeanu, precum și mulți alți invitați supriză.

Comedia MAMAIA spune povestea unei bătrâne, Matilda (Stela Popescu), ce ţine piept unui  ,,afacerist” feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.

După premiera de gală de vineri a comediei, echipa filmului MAMAIA va pleca într-un turneu în țară urmând ca duminică Stela Popescu, Valentin Teodosiu, Mădălina Anea și Paul Diaconescu, precum și realizatorii Alma Bacula (producător) și regizorul să fie prezenți la premiera filmului de la Constanța si Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.