Brick in the Wall şi Mohamed Tomescu, două dintre filmele produse de Aristoteles Workshop, în 2013, se numără printre cele cinci nominalizări din acest an la Premiile Gopo, la secţiunea “Cel mai bun film de scurtmetraj documentar”.

Cele două filme spun, fiecare în aproximativ 25 de minute, povestea unei case a cărei construcții a început acum 30 de ani și nu se știe când sau dacă va fi terminată vreodată (Brick in the Wall) şi, respectiv, a unui băiat sirian care trăieşte într-un sat din Bucovina, departe de problemele din Siria, dar, emoțional, şi de tatăl său (Mohamed Tomescu).

Premiile Gopo reprezintă un eveniment anual de prestigiu, prin care sunt recompensate cele mai importante realizări cinematografice naţionale din cursul anului precendent. Ajunsă la cea de-a opta ediţie, Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 24 martie, la Bucureşti.

Aristoteles Workshop (AW) este un atelier internaţional de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar. Grupaţi în patru echipe mixte a câte trei participanți cu experiență prealabilă în film – un regizor, un operator și un editor – ei au la dispoziţie o lună pentru a învăța și a realiza propriul documentar.

Atât tutorii, experții, cât și invitații de prestigiu din industria filmului pe care Aristoteles Workshop i-a avut până acum sunt de părere că modul în care este structurat acest atelier este un privilegiu de care studenții nu vor avea parte la nicio facultate de film sau program de masterat din lume.

În septembrie, anul acesta, va avea loc cea de-a noua ediţie a Aristoteles Workshop, în aceeași locație în care se desfășoară de patru ani consecutiv: satul Vama, din Bucovina (județul Suceava).

brick_in_the_wall_afis_v3

Brick in the Wall – Cel mai bun documentar AW, ediţia 2013

Brick in the Wall (23 min.) a primit și premiul pentru cel mai bun documentar la Aristoteles Workshop, ediţia 2013. Filmul a fost realizat de o echipă mixtă: regizor – Grzegorz Brzozowski (Polonia), imaginea – Ioana Turcan (România), montajul – Iulia Matei (România).

Scurtmetrajul redă o bucată din viața unui cuplu de oameni în vârstă și a fiului lor. Ei caută să finalizeze construcția unei case mai mari decât putințele lor. Tinerii documentariști au surprins încercarea acestei familii de a trăi o viață normală, în umbra acestui vis care pare de neîmplinit. Zădărnicia muncii lor pornește de la o superstiție, de la o teamă că viața s-ar stinge odată cu încheierea acestei lucrări.

Faptul că într-un timp foarte scurt echipa a reușit să se apropie într-atât de mult de această familie, încât cei trei oameni și-au deschis sufletul în fața camerei, este uimitor.

Premiul de anul trecut, în valoare de 600 de euro, a fost acordat datorită suținerii Farmexim. În anii precedenți, premiul de la finalul workshop-ului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

mohamed_tomescu_afis

Mohamed Tomescu, sirianul din Vama

 Mohamed Tomescu (24 min.), cel de-al doilea film nominalizat la Premiile Gopo 2014, a fost realizat de o echipă formată din: regizorul Olesya Bortnyak (Ucraina), imaginea – Norbert Fodor (România), montajul – Răzvan Ilinca (România).

Filmul este povestea inedită a lui Mohamed Tomescu, un tânăr pasionat de muzică şi care încearcă să-și răspundă la întrebări despre propria identitate. Tatăl lui este sirian, mama, româncă. Divorțați. Mohamed este văzut de comunitatea în care trăiește ca fiind băiatul sirian care locuiește în satul Vama. El vrea să își schimbe numele și să uite de Siria, dar nu știe cum să-i spună asta tatălui său. Dorința lui va face ca relația, deja rece, pe care o are cu tatăl său să devină și mai fragilă. Documentarul a fost realizat în contextul în care, de mai bine de doi ani, conflictul din Siria continua să crească în intensitate.

Coloana sonoră a filmului Mohamed Tomescu este semnată de însuşi personajul Mohamed Tomescu.

De asemenea, Vlad Voinescu, unul dintre foștii studenți ai Aristoteles Workshop (a făcut parte din echipa care realizase documentarul Ciobanul zburător, în 2008), este nominalizat acum la Premiile Gopo, la categoria Cel mai bun sunet, pentru lungmetrajul Câinele japonez.

Alte filme realizate în cadrul ediţiilor precedente ale Aristoteles Workshop şi nominalizate sau câştigătoare de-a lungul timpului la Premiile Gopo sunt:

Nu te supăra, dar… / Don’t Get Me Wrong, regizat de Adina Pintilie, realizat la AW 2006. Filmul a participat la Festivalul de la Locarno, în competiţia Filmmakers of the Present. De asemenea, a fost nominalizat la Premiile Gopo pentru “Cel mai bun film documentar din 2007”. Mediumetrajul ei a făcut înconjurul lumii și a adus acasă premii precum: The Golden Dove, de la prestigiosul Festival de Film Documentar de la Leipzig, Germania, 2007; Best Film Award, Dialektus Documentary Film Festival, Ungaria, 2008; Best Woman Director, FICCO International Film Festival of Contemporary Cinema, Mexic, 2008 etc.

Quest / Căutare, regizat de Ionuţ Piţurescu, realizat la AW 2009. Filmul a reprezentat România la Cannes, în Quinzaine des Réalisateurs 2010 şi a primit Marele premiu al secţiunii, “Premiul pentru cel mai curajos proiect” (SFR Prize for The Most Audacious Film). Quest / Căutare a fost nominalizat la TIFF 2010 “scurtmetraje” şi la Premiile Gopo 2011, la categoria “Cel mai bun film documentar”. De asemenea, Quest / Căutare a primit Premiul Juriului la Festivalul internațional de scurtmetraj de la Huesca, Spania, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de gen din lume.

Gutuiul japonez / Japanese Quincetree, regizat de Mara Trifu, produs de Aristoteles Workshop în 2011. A fost selectat la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA), secţiunea “Reflecting Images: Panorama”. De asemenea, a câştigat trofeul Festivalului Internaţional Timishort, 2012. și în același an, filmul a fost nominalizat la Premiile Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj.

Aristoteles Workshop este un atelier internațional de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar. Atelierul este iniţiat şi organizat de Dan Nuţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.