Radu Muntean: „Asta e tot ce-mi doresc, să scot spectatorul din zona lui de confort”

0
1460
Ascultă acest articol


Pe 18 septembrie 2015, Radu Muntean, unul dintre cei mai premiați regizori români din noua generație, recunoscut pentru filme ca Marți, după Crăciun sau Hârtia va fi albastră, își lansează cel de-al cincilea lungmetraj din carieră, Un etaj mai jos. Proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes și selecționat la alte două mari evenimente de gen, Toronto și London Film Festival, Un etaj mai jos vine în cinematografele din România însoțit de zeci de cronici entuziaste în marile publicații ale lumii.

„Excelent”, „plin de suspans”, „captivant”, „inteligent”, „extrem de subtil” – sunt câteva dintre complimentele adresate filmului în publicații precum „Variety”, „The Hollywood Reporter”, „Screen Daily” sau „The Guardian”. Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă. Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.

Un etaj mai jos nu e un film polițist dar are, cred eu, un mai mare potențial de tensiune conținută decât oricare din filmele pe care le-am făcut până acum”,

spune Radu Muntean despre filmul său.

„Nu e un film cu eroi, cu oameni care-si depășesc condiția și au curajul unei lupte corp la corp cu conștiința, ci cu oameni alcătuiți, ca noi toți, mai degrabă din slăbiciuni decât din virtuți”,

adaugă regizorul.

„Mi-am dorit să fac acest film nu pentru a judeca personajele sau a da verdicte, ci pentru a pune în discuție noțiuni care, pentru cei mai mulți dintre noi, sună abstract și pretențios. Adevărul, morala sau conștiința sunt în filmul ăsta circumstanțiale, subiecte despre care nu se poate discuta cu adevărat decât dacă faci un curajos pas în spate. Or, asta e tot ce-mi doresc, să scot spectatorul din zona lui de confort”,

explică cineastul.

Radu Muntean se află la al cincilea lungmetraj din carieră și la a patra colaborare cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu în calitate de co-scenariști, dar şi cu Tudor Lucaciu (director de imagine) şi cu Dragoş Vîlcu (producător Multi Media Est). Trei dintre filmele sale au fost selecționate la Festivalul de la Cannes. În 2008, a fost invitat în Quinzaine de Réalisateurs cu filmul Boogie, iar în 2010 şi 2015 a revenit la Cannes în selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard, cu Marţi, după Crăciun, respectiv Un etaj mai jos.

Un etaj mai jos va rula în cinematografele din România începând din 18 septembrie și va putea fi văzut în sălile din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Alba Iulia, Braşov, Brăila, Botoşani, Călăraşi, Constanța, Craiova, Oneşti, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tulcea.

Filmul a fost deja achiziționat de distribuitori din teritorii precum Canada, America Centrală, Argentina, Italia, Ungaria, Grecia, Turcia, Elveția, Cehia și Slovacia, vânzările la nivel internațional fiind gestionate de Films Boutique.

În România, Un etaj mai jos este distribuit de către Transilvania Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.