CinEd România 2017: încep proiecțiile în 6 orașe din țară

0
1387
Ascultă acest articol


În perioada 21 ianuarie – 27 februarie Societatea Culturală NexT a organizat, în cadrul programului de educație cinematografică CinEd, 7 sesiuni de formare pentru profesorii și bibliotecarii din 6 orașe – București, Râmnicu Vâlcea, Iași, Târgoviște, Alexandria și Brașov. Aproape 300 de facilitatori educaționali au participat la formările coordonate de criticii de film Andrei Gorzo și Gabriela Filippi, familiarizându-se cu platforma online și materialele pedagogice puse la dispoziție prin intermediul programului.

Datorită interesului mare manifestat de participanți, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, în luna aprilie vor mai fi organizate două formări intensive, cu durată de o zi, în București și Brașov. Detaliile despre acestea vor fi anunțate în a doua parte a lunii martie.

Tot în luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel, vor începe proiecțiile pentru elevi, în toate cele 6 orașe în care formările CinEd România au fost organizate anul acesta. Ele vor viza filmele din catalogul CinEd, care include în total 10 lungmetraje și 2 scurtmetraje, pentru elevi de toate vârstele.

 Filmele destinate elevilor de gimnaziu sunt El espíritu de la colmena / Spiritul stupului (Víctor Erice, Spania, 1973), Uma Pedra no Bolso / Un sâmbure de îndoială (Joaquim Pinto, Portugalia, 1988), Shelter / Adăpost, (Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010), Il Posto / Postul (Ermanno Olmi, Italia, 1961) și Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (Cătălin Mitulescu, 2006).

Elevii de liceu se vor putea bucura de pelicule precum En construcción / În construcţie (José Luis Guerín, Spania, 2001), Pierrot Le Fou / Pierrot Nebunul (regia Jean-Luc Godard, Franța, 1965), O Sangue/ Sângele (Pedro Costa, Portugalia, 1989), Cea mai fericită fată din lume (Radu Jude, 2009) și L’intervallo  / Intervalul (Leonardo di Costanzo, Italia, 2012)

 Varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

 Catalogul CinEd reunește producții provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Cehia şi România) și va fi îmbogățit cu filme noi în fiecare an.

 În primul an de activitate CinEd, Societatea Culturală NexT a organizat proiecții pentru peste 1.300 de elevi de gimnaziu și liceu. Aceștia au descoperit diversitatea cinemaului european și s-au familiarizat cu filmul de artă și limbajul cinematografic.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociația Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.