Ascultă acest articol


EECC (East European Comic-Con) este evenimentul #1 dedicat segmentului Pop Culture din România și nu numai (numărul vizitatorilor de pe teritoriul european este în creștere de la an la an). Fiind, mai exact, dedicat benzilor desenate, debutul EECC a fost extraordinar la perioada sa, de la ediția numărul 1 și până la ediția de anul trecut, benzile desenate având un “boom” semnificativ pe piața românească. De ce am spus că până anul trecut și nu anul acesta? Pentru că anul trecut ne-am luat “la revedere” de la un distribuitor important de benzi desenate în România, mă refer la benzi desenate traduse, iar anul acesta încă un distribuitor și-a luat rămas bun de la BD-știi români. Motiv? Vânzările slabe. Personal, noi cei de la Revista @FiLM, am fost atât de încântați de această evoluție încânt am dat drumul și la un supliment al revistei, Geek, iar colaborarea noastră cu (cel puțin) cei doi distribuitori, a fost una foarte frumoasă și deosebită, ba chiar am și organizat o lansare de bandă desenată în București și i-am susținut cât de mult am putut. V-am spus aceste rânduri cu durere pentru că banda desenată în România a decăzut enorm, iar ediția EECC din acest an a dus o lipsă aproape acută de ele.

Despre ediția 2018

Urmând o rețetă internațională, în cadrul EECC obișnuiesc, pe lângă benzile desenate, să se aducă și actori cu care publicul poate face poze, lua autografe și partipă la panel-uri, artiști consacrați și noi își prezintă creațiile lor pe hârtie, sub formă de picturi sau desene, magazine de jucării, figurine, accesorii, vestimentație și tot ce ține de pop-culture vin cu promoții și produse interesante, distribuitori sau producători de jocuri oferă vizitatorilor să testeze sau să participe la campionate sau concursuri, la fel și magazinele de calculatoare și componente de calculatoare, filmele și serialele sunt și ele luate în seamă prin paneluri și bannere, iar nu în ultimul rând cosplay-ul este important și zona de food – acel loc unde ne “odihnim” cu toții și dezbatem ce se întâmplă pe acolo.

Ediția acestui an a avut loc în perioada 5 – 7 mai, în calendarele noastre fiind bifată cu roșu și “important” an de an, iar noi ne-am făcut intrarea încă de vineri, 5 mai, înainte de deschidere, cu un tur de presă din partea organizatorilor. La prima vedere am observat clar că avea să ne aștepte un eveniment mai mare, pe un spațiu mai întins, organizat structural mai bine, mai atent plus câteva surprize frumoase. Bineînțeles că au fost și câteva “scăpări” dar în mare, totul a fost aproape perfect.

Accesul la eveniment (presă și vizitatori)

Încă de la intrarea la eveniment, cei fără bilete au fost nevoiți să stea la o singură coadă, care s-a întins pe distanțe mari, încă de la primele ore înainte de deschidere. Motiv, doar o casă de bilete. O singură casă de bilete “lupta” destul de lent să de-a biletele vizitatorilor. Nu a fost deloc ok. Sâmbătă fiind nevoiți să stăm câteva zeci de minute cu niște prieteni care nu aveau bilete, până să reușească să intre în posesia lor. Intrarea s-a făcut prin separeuri pentru cei cu bilete pentru o singură zi sau toate cele trei și nu au fost probleme, brățările fiind “capsate” rapid și lumea îndrumată către intrare. Problema s-a ivit însă pentru noi cei din presă. Locul amenajat special acesteia, chiar lângă intrare fiind “interzisă” presei, iar noi primind brățări, la fel ca toată lumea, de acces. Fără ecusoane de presă, iar acest lucru ne-a creat destul de multe probleme și confuzie în rândul celor pe care am vrut să-i luăm la un interviu sau să le facem poze. Demn de înțeles este că prin lipsa de acces la “locul special pentru presă” unde aveam la dispoziție prize pentru a ne încărca echipamentul și WiFi pentru a pune materiale media online, am fost lăsați de izbeliște bâjbâind printre vizitatori și expozanți fără a ne putea desfășura treaba așa cum trebuie. Aici am să mai subliniez o chestie importantă: La un asemenea eveniment uriaș, unde social media și internetul sunt practic cele mai importante elemente de comunicare nu a existat WiFI, iar semnalul de mobil pentru diferiți operatori de telefonie mobilă, nu a avut acoperire. Dacă o parte dintre noi am avut ceva ceva semnal și am apucat să urcăm cu greu o poză sau să dăm un mesaj via social media, un nefericit cu DIGI n-a putut avea nici măcar semnal de telefonie, să nu mai zic de internet. Deci a fost o situație șocantă, pentru noi cei din presă. Dezamăgitor.

Comercianți și aleea artiștilor

Primul pavilion în care se intra, C2, era cel cu comercianți așezați central, pe mai multe rânduri, iar în jurul lor, sortate atent, câteva stand-uri interesante care au reprezentat și o surpriză plăcută pentru noi și vizitatori. Star Wars România au avut un stand, 501st Legion, unde puteai discuta cu membrii și admira câteva căști în mărime naturală, bazată pe franciza Sci-Fi, dar și nave și personaje construite din Lego, iar imediat lângă, pentru prima oară la EECC, AMC România a fost prezent cu un stand unde era pictat și făceai poze. Acest lucru se întâmpla și la standurile HP Omen și NYX Proffesional Make-up unde machiajul a fost ridicant la nivel de artă, iar vizitatorii încântați de inițiativă. Prezența Grand Cinema a devenit o obișnuință la EECC, iar de data aceasta, pe lângă poze se făceau și tatuaje temporare și se împărțea pop-corn la vizitatori, iar în apropiere aceștia puteau testa realitatea virtuală cu HTC Vive. Revenind în centrul pavilionului, așa-zisa “Alee a artiștilor” a primit un întreg rând, pe o parte și pe alta, plin cu artiști consacrați și noi, cu lucrări excepționale (parcă pe an ce trece sunt din ce în ce mai buni), iar ei prietenoși discutau cu vizitatorii și nu se jenau să de-a un sfat amatorilor. Acest lucru ne-a bucurat mult, iar varietatea de stiluri și talente în acest domeniu e incredibil. România are clar artiști desăvârșiți, dar parcă nu primesc atenția care o merită cu adevărat pe meleagurine noastre. Magazinele cu accesorii de toate felurile, bazate pe benzi desenate, filme, jocuri și seriale, au fost și ele prezente cu oferte stufoase, prețuri speciale și exclusivități, și aici am să enumăr o parte din ele: Red Goblin, Subkultura, Heroshop, Nicherecords, Darks, Kryptonited Inc. și Giftology.

Produse hand-made, board-gaming, figurine, benzi desenate și cărți și gaming

Clienți vechi dar și mulți noi care ieșeau în evidență prin produse hand-made și aici aș vrea să felicit Punto Art Bazar (vinyl-urile cu ceasuri au fost de-a dreptul mișto), ArtyFactory și Toxicbubble. Lângâ “Aleea Ariștilor”, bine plasat a fost și Wacom și Faber-Castell cu papetărie, iar atenția cosplayerilor a fost atrasă de standurile celor de la Subkultura, Forever Young, Carnavalfiesta, care au oferit fel de fel de costumații, peruci și accesorii tocmai bune pentru cosplayeri, dar și o surpriză plăcută: Lensa – axat pe lentile de contact de toate culorile, formele, pentru toată lumea. Nici partea de board-gaming nu a fost neglijată. Lex Gamesm, Cutia și Ludicus Games au întins mesele cu scaune unde au pus la dispoziție jocuri de societate de care s-au bucurat mulți dintre vizitatori, iar 101figurine/101jucării s-au asigurat că pasionații și colecționarii au de ales dintre sute de figurine/statuete/plușuri, fie că e vorba de universurile Marvel, DC, Pokemon sau Naruto. An de an Supererou rămâne stabil pe poziție cu benzi desenate străine și colecțiile proprii Harap Alb Continuă și Tinerețe Fără Bătrânețe, iar cu benzi desenate au mai contribuit și cei de la Lex Comics, care au avut la prețuri foarte bune la lichidare stoc pentru benzile traduse de ei. La Târgul de cărți găseai, de asemenea benzi desenate străine, iar la capitolul cărți Nemira e de nelipsit, la fel și RAO, Paladin și bineînțeles Fandom, prezent cu multe chestii geek foarte foarte mișto, dar și benzi desenate. La Gamestop găseai tot felul de chestii bazate pe jocuri video, iar de la GamesMagazin puteai cumpăra accesorii pentru controllere și alte chestii pe care le-am văzut doar acolo.

Artiștii de pe aleea artiștilor

Printre artiștii prezenți au fost Pisica Pătrată, Puiu Manu, Șerban Andreescu, Victor Drujiniu, Fredo and Pidjin și Cristian Chihaia, iar picturi incredibile și desene haioase au fost expuse de Octav Ungureanu, Adrian Serghie, Valentin Sava, Alina Popovici, Oana și Cristina Birtea, Alexandra Gabor, Paula Nicodin, Andreea Felicia Popescu, Bogdan Turcu, Șerban Anghel, Lucian Dragoș Bogdan, Teodor Hueala, Giorge Roman, Simona Simpson, Max Dima, Pillowzoid Studios, Raluca Porumbacu, Mihai Radu, Sebastian Luca și SEREBE.

YouTuberi, HBO și Nvidia

Pavilionul C1 a fost cel mai spațios dintre toate, iar acolo BRomania, Sector 7 și Creative Monkeys s-au ocupat de fanii lor (inclusiv prin paneluri), iar HBO și-a promovat cele mai noi seriale întâmpinând fanii cu tatuaje, machiaje și sesiuni de poze cu nelipsitul Tron din Game of Thrones. Becks a fost și el prezent, la standul lor putând să testezi niște jocuri VR, la fel și la stand-ul destul de mare al celor de la NVIDIA GeForce, iar lângă zona unde plătitorii de bilete pentru autografe și poze așteptau să-și întâlnească preferații, o zonă dedicată celor mai noi jocuri, Kendama și YoYo își distrau vizitatorii.

Zona de gaming și TECH

Zona dedicată gaming-ului a fost, de asemenea destul de generoasă ca spațiu și expozanți, Blizzard România având multe calculatoare performante pregătite pentru împătimiții jocurilor, iar Overwatch a fost vedeta #1. Pe o scenă măricică, plasată bine, aveau loc permanent concursuri e-games, iar numărul de scaune pus la dispoziție s-a dovedit a fi perfect ales. Bloggers Lan Party și-a așteptat fanii cu calculatoare pregătite cu jocurile momentului, concursuri și sesiuni de gaming, Sprite fiindu-le vecini cu o zonă comfortabilă, dedicată, de asemeni gamerilor. La standurile HP Omen, Ubisoft și Carbon/RGDA puteai testa fel de fel de jocuri, inclusiv create de români, iar cireașa de pe tort a fost Tinmar care a pus la dispoziție vizitatorilor jocuri arcade, tabletop, fotbal de masă, stații de jocuri și alte chestii nemaivăzute la alți expozanți. Pe partea de hardware, Tp Link, Lenovo, Pc Garage, Logitech, PC Coolers, Thrustmaster și Roccat și-au expus cele mai noi și mai interesante periferice de gaming, iar zona League Of Legends a fost, ca deobicei, plină la refuz de împătimiții LoL.

Street Food

Zona de food, numită în acest an, Street Food, a fost, de asemenea o surpriză plăcută, cu ușor gust amar datorită zonelor de servire inexistente, peticite cu câțiva paleți și câteva mese de acelea unde mânânci în picioare, ghinion fiind și vremea a căror ploi au transformat această zonă într-un lac pe unde doar cei cu talpă înaltă aveau curaj să se avânte. Revenind de zona în sine, a fost populată de rulote care mai decare mai pestrițe care sigur au satisfăcut gusturile vizitatorilor. Cei curajoși au putut să se dea la cârnați nemțești prin Fritz-x-Grill, la sangria și mâncare specific spaniolă la La Finca by Alioli, majoritatea având de ales dintre mai multe rulote cu hamburgeri de la Burger Peter și Furgoneta. Cei de la Meat Busters și-au pierdut sigla de lemn în războiul cu clienții care trăgeau de porcul lor (pulled pork), iar cei mai șoricei au ales o rulotă cu specialități bazate pe cașcaval. Totul mergea cu berea celor de la Becks, iar desertul a fost asigurat de Waffles Car și Ice Cream Car cu varietăți de clătite și înghețată. Chiar și așa, ne-am strâns pe acolo să mai rupem o țipată și răgnită, “mulțumită” tancului Red Bull, al cărui DJ dăduse muzica la maxim și bubuia de-ți tremurau buzunarele secate de cumpărături.

Cosplay

Anul acesta a ieșit în evidență, mai mult ca edițiile anterioare, cosplay-ul și cosplayerii, despre are putem să spunem cu dragă inimă că au fost îndrăzneți, mulți, talentați, iar costumele și prestația lor a fost de-a dreptul (super) eroică. La mai multe standuri au avut loc concursuri dedicate acestora, iar la evenimentul cel mai important, de pe scena principală, mulțimea a scondat la multe prestații și costumații de-a dreptul incredibile. Dacă la benzi desenate, trenul și-a încetinit mersul, la cosplay, viteza crește și bine face, pe bună dreptate. De menționat este că le-am putut vedea și admira pe Mirai, Kairi și Keiko-Z.

Actorii

Actorii din acest an, invitați să dea autografe, să facă poze și să discute cu publicul au fost: Craig Parker (Spartacus, Reign, The Lord of the Rings), Nanthaniel Buzolic (The Originals, Haksaw Ridge, Significant Mother, The Vampire Diaries), Christopher Judge (Star Gate SG-1), Tom Vlaschiha (Game of Thrones), Ellie Kendrick (Game of Thrones) și Jefferson Hall (Vikings, Taboo). După cum observați, numărul lor a crescut anul acesta, optându-se mai mult pentru actori mai accesibili, decât pentru 1-2 mai cunoscuți și mai scumpi. Dacă a fost un succes sau nu, va trebui să luăm legătura cu organizatorii să aflăm.

La paneluri, cel mai mult a ieșit în evidență Parker, foarte energic, deschis, glumeț (un pic vulgar) și s-a văzut pe el că-i place să comunice cu fanii și chiar să-i pună să-i danseze hora. Din nefericire, tot nu-l întrece pe “nebunul” de Manu Bennett – care a avut cea mai tare prestație la panel din toate edițiile EECC, dar nici departe nu a fost.

Buzolic a pendulat între a fi serios și amuzament cu publicul, dar a răspuns la multe întrebări așa cum trebuie, iar Judge, îmbătrânit vizibil de cum îl știm noi ca Teal’C în Stargate SG-1, a păstrat relația cu publicul la normal și a fost receptiv la întrebări.

Ellie, din păcate nu a avut atât public și întrebări pe cât ar fi meritat, dar a fost deschisă, ușor distrată și receptivă la fani. Prezența lui Hall, cel puțin ca statură și comportament, prestație și timbrul vocal, cred că a fost cea mai impresionantă dintre toți. Îl știm din Vikings și Taboo, e un tip cu o etichetă serioasă, periculos, sumbru, dar pe scenă s-a văzut o că e un sentimental, chiar dacă a dat răspunsuri directe și nu tocmai detaliate. Ne-a plăcut să vedem că publicul a prins curaj și s-a avântat în număr mare să pună întrebări actorilor, dar din nefericire întrebările puse, au fost în mare parte (oarecum) prea simple și prea pe subiect. Bine că actorii au fost receptivi, unii dintre aceștia chiar dezvoltând și transformându-le pe cele simple în povestioare haslii sau emoționale.

Pe scenă

Pe scenă s-a râs cu Claudiu Popa, Ana-Maria Calita, George Bonea și Daniel Harmanescu, iar printre vizitatorii acestei ediții au fost și Ann Connolly (YoYo), Vashek Kroutil (YoYo), Quincy C.J. (Kendama), dar și Rodica Negrea, Alin Panc, Dora Ortelecan-Dumitrescu, Marius Savescu, George Lungoci, Claudiu Istodor și Neculai Predica.

Concluzie

cea mai reușită ediție EECC

Per total ediția de anul acesta a EECC a fost fără dubiu cea mai reușită dintre toate și am văzut că organizatorii sunt atenți la feedback-ul publicului, deci sperăm ca anul viitor să avem rezolvate probeleme enumerate, inclusiv cele ale presei, plus, demn de admirat este că se păstrează o relație apropiată via social media cu vizitatorii anteriori și cei care vor să vină la EECC pe viitor. Știu că pentru fanii acestul fantastic eveniment un an până la ediția următoare poate părea o veșnicie, dar surpriza a făcut să aflăm că vom avea parte de un eveniment mai restrâns, dar foarte important, anul acesta. Tot o inițiativă EECC, ITG Expo propune o întânire, pentru un număr restrâns de persoane, de o zi, cu un actor anume. Foarte interesant și suntem cu ochii pe mai multe detalii.

EECC pentru noi e mai mult decât un festival – e locul unde prieteni din toată lumea și Europa, se revăd aici; e locul unde palăvrăgim despre lucrurile care ne plac, care le avem în comun și pe care, până atunci, le împărtășim doar prin social media, virtual; e locul unde îi întâlnim pe actorii preferați, în carne și oase și le putem pune întrebări și face poze cu ei; e locul unde abia așteptăm să mâncăm un wurst și să-l înecăm în bere/suc cu discuții mișto alături de colegi, prieteni vechi și de ce nu, alții noi, căci la urma urmei e un eveniment unde socializarea virtuală prinde forme și se transformă în realitate. Și e chiar plăcut. Been there, done that.

De asemenea prietenii și colegii noștri de la 101figurine, Activision-Blizzard România și Lex Shop vă spun și ei câte ceva despre această ediție printr-o serie de întrebări și răspunsuri în exclusivitate pentru MovieNews.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.