Între premiera serialului Netflix Tribes of Europa și filmările pentru o nouă serie americană, Ana Ularu, invitată de Oigăn, muzician veteran al scenei indie din România (Kumm, Robin & The Backstabbers, Moon Museum), este vocea celui mai recent single compus și produs de artist, Meteorologie, care face parte de pe viitorul album, Antimaterie, lansat de casa de discuri independentă Underdog România.

Piesa va fi lansată joia aceasta pe canalul de YouTube Moon Museum [bit.ly/2NSaDIf], la ora 21:00, printr-un eveniment public YouTube Premiere. Clipul este semnat de artistul vizual și fotograful Alex Gâlmeanu. Direcția artistică îi aparține Ioanei Sisea, iar coregrafia Anei Ularu, Andreei Novac.

Meteorologie, „un moment în care timpul încetinește foarte tare”

 „Ador aerul intim, secret, al piesei. E ceva magic atât de simplu spus, o stare de insomnie fericită și de fugă din lume, de complicitate și complot.

Piesa în sine m-a atras, mai departe de aprecierea-mi eternă pentru Oigăn ca muzician și ca reprezentat al tribului uman. A trecut foarte mult timp de când Oigăn mi-a propus colaborarea până la înfăptuirea actului muzical – viață, lucru, călătorii, s-au interpus până când s-au aliniat energiile și ne-am găsit în studio încercând tot felul de variante. Iertăciune și reverențe, Oigăn, dar iată că am izbândit. Și mulțumiri.” – Ana Ularu despre noul single

Înregistrată în vara anului trecut, Meteorologie este cel de-al șaptelea single de pe albumul Antimaterie, creat de Oigăn. „Un moment în care timpul se oprește, sau cel puțin încetinește foarte tare”, spune Oigăn, care semnează muzica, versurile, chitările acustice, cu sau fără slide. Atunci vezi foarte multe detalii pe care, în fluxul normal al vieții, nu ai avea timp să le observi. „N-ai avea timp să vezi pe cineva, pe geam, care aleargă pe tocuri după un tramvai și, evident, îl pierde.”

Despre clip sau O coregrafie despre legătura puternică dintre platoșă și corp

În video-ul imaginat de artistul plastic Ioana Sisea, cea căreia îi aparține direcția artistică, Ana Ularu poartă o rochie, cu un ham – costum semnat de Alexandra Abraham, creat pentru a pune în valoare platoșa de ceramică modelată de Ioana, lucrare plastică pentru promovarea căreia a fost realizată inițial filmarea. O coregrafie despre legătura puternică dintre platoșă și corp, prin dansul Anei, despre relația duală dintre interior și exterior. Costumul devenit o a doua piele, un al doilea piept, „a fost, ca de obicei, un personaj excelent, un partener de dialog, între trup și armură. Alex Gâlmeanu și cu mine ne jucăm cu tot felul de idei, deseori lucrând cu ideea de timp, ritm, muzicalitate, în diverse micro-metraje experimentale, de ani de zile.” – Ana. Machiajul care a conturat, de asemenea, personajul, a fost realizat de Ina Raicu.

Imaginile clipului, atât de potrivite muzicii și versurilor, au fost de fapt filmate în urmă cu șapte ani de Alex Gâlmeanu și editate de el acum.

„Un lucru care mă uimește e că materialul ăsta filmat acum 7 ani nu s-a finalizat niciodată într-un proiect coerent în tot acest timp, tocmai pentru faptul că îmi lipsea muzica”, spune Alex. „Ioana Sisea mă întreba frecvent ce am de gând să fac cu materialul, iar eu îi tot spuneam că aștept muzica potrivită. E, iată că muzica potrivită a venit.”

„Și în cuvintele din piesă, și în imagini, senzația este de timp care încetinește – deși am scris, respectiv, Alex a filmat, în moment diferite”, spune Oigăn. „Fără să ne vorbim – nici nu ne cunoșteam – Alex Gâlmeanu a creat în clip o stare, atunci când a filmat și editat dansul Anei, exact ca aceea pe care am vrut să o transmit prin muzică și cuvinte, când am înregistrat cu Ana vocea și interpretarea ei. Lucrurile s-au potrivit foarte bine.”

Pentru coregrafie, Ana a lucrat alături de Andreea Novac, la Centrul Național al Dansului București, învățând fluiditatea mișcărilor în doar o zi. „A fost o bucurie pe care o așteptam demult, lucrul alături de coregrafa Andreea Novac. Sunt o mare iubitoare de experiment și creativități „leftfield”, abia aștept ocazia de a încerca forme noi de expresie”, spune Ana.

Albumul Antimaterie

Lansat sub egida casei de discuri independente Underdog Records, albumul Antimaterie, de pe care face parte Meteorologie, a fost conceput de Oigăn ca fiind o serie de colaborări cu artiști diferiți. Fiecare piesă de pe album reprezintă o invitație de a participa la ora materiei care îi poartă numele, cu vocalul în rol de profesor și călăuză. Până acum, au fost lansate single-urile: Filozofie, alături de George Gâdei (Travka), Matematică, împreună cu Adrian Despot, Limba și literatura Română, în colaborare cu Lucia, Limba Engleză, cu Ami Crișan, Muzică, alături de „Corul Trurururu” (format din Anna & Raluca Crăciun, Ami Crișan, Dorina Constantin, Lucia, Dana Papadima, Dávid Dáné, Csergő Dominic, Dan Georgescu, Mihai Grama, Vladimir Ivanov, Sebastian Marina, Radu Moldovan, Adi Molnar, Oigăn, Vlad Vârtosu) și Desen, al lui Oigăn.

Piesa, versurile și chitara acustică îi aparțin lui Oigăn. Albumul Antimaterie este prima colaborare muzicală oficială cu Dáne Dávid, fiul lui Oigăn (beat-uri, sintetizatoare, bas) și „a 74-a”, zice Oigăn, cu Dan Georgescu (sintetizatoare, peisaje sonore, mix, master).

„Antimaterie este un album-poveste, nu în sensul legendarului The Wall, ci un loc în care lucrurile se leagă”, spune Oigăn, autorul albumului. „Întotdeauna am încercat să mă apropii de cei care îmi plac atât ca oameni, cât și ca muzicieni. Stau 100% în spatele tuturor celor cu care am colaborat.”

Ana Ularu. Biografie

A jucat alături de Keanu Reeves (în thrillerul romantic Siberia, cu premiera la New York, în 2018), Tom Hanks (în Inferno, partea a treia a francizei Codul lui Da Vinci, regia: Ron Howard), Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence (în Serena, în regia căștigătoarei de Oscar Susanne Bier). Luna aceasta a fost lansat serialul Netflix Tribes of Europa, din distribuția căruia face parte, după ce anul trecut au avut premiera, printre altele, serialul Alex Rider, produs de Sony Pictures Television, sau animația Death and the Knight, a regizorului Radu Gaciu. Până la început de 2020, Ana Ularu a jucat în O intervenție și Constelații (Teatrul Act), roluri pentru care a primit, respectiv a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță, alături de premii în alte festivaluri.

Cei care i-au urmărit personajele, din întreaga lume, continuă să îi scrie pentru rolul din seria NBC Emerald City, inspirat de povestea Vrăjitorul din Oz, ce a urmat filmărilor pentru serialul Familia Borgia (HBO, cu Jeremy Irons în rol principal), thrillerului noir The Marker (r: Justin Edgar), Muse (r: Jaume Balagueró), Chosen (r: Jasmin Dizdar) și SF-ului Index Zero (r: Lorenzo Sportiello). Personajul său din lungmetrajul Periferic (2010, r: Bogdan George Apetri) i-a adus trofeul BoccalinoPremiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Locarno, cea mai bună performanță feminină la festivalurile de la Salonic și Novi Sad, un Premiu Gopo și o menţiune specială la Varşovia. Ana Ularu este unul dintre cei mai talentați 10 tineri actori europeni selecționați în prestigiosul program Shooting Stars, la Berlinale 2012.

Dacă, în teatru, primul rol a fost Lolita, alături de Ștefan Iordache, în regia Cătălinei Buzoianu, în film, Ana a debutat la 9 ani, într-o producție franceză, pentru ca unul dintre primele roluri principale să fie în drama Italiencele (2004, r: Napoleon Helmis). În România, a colaborat cu regizorii Cristian Mungiu (Turkey Girl), Radu Muntean (Hârtia va fi albastră), Francis Ford Coppola (Tinereţe fără tinereţe, filmat în țară), Stere Gulea (Sunt o babă comunistă), Anca Damian (O vară foarte instabilă), Anca Miruna Lăzărescu (La drum cu tata), Andrei Crețulescu (Charleston), sau Radu Gaciu (scurtmetrajul de animație Death and the Knight), iar în televiziune, Ana a jucat în Cu un pas înainte (PRO TV). Vorbește limbile română, engleză, spaniolă, franceză și italiană, și, până acum, a interpretat peste 50 de roluri în filme de cinema şi de televiziune, în producții românești sau internaționale.

Oigăn despre Oigăn (Pseudobiografie)

Veteran al scenei indie din România și membru fondator în Talitha Qumi și Kumm, alături de care a bătut Europa (cu blândețe) și podgoria neaoșă de festivaluri proaspăt înmugurite din anii două mii până încoace, Oigăn (Eugen Nuțescu, dar asta nu vrea să se știe) a crescut în capitala claxoanelor cu o absență de 2-3 ani în țara în care Elvis a făcut armata și încă o absență de 15 ani în Cluj-Napoca. Tot acolo a dat cu nasul de ceea ce s-ar numi „studii muzicale academice”, asta după ce îl tăvăliseră prin plăcinta cu sunete (clasice și baroce) mai întâi bunicul învățător dintr-un sat bănățean cu renume viticol iar mai apoi (blues, pop și rock & roll) un pictor Bucureștean, fost instrumentist în primele grupuri beat autohtone.

Revenit în sectorul 1 (unu) a lansat Sex With Onions și a afirmat sus și tare peste tot că va fi SINGURUL lui album solo. Apoi, mutat în sectorul 2 (doi) – unde stă și acum – a inventat proiectul Moon Museum, iar mai apoi s-a alăturat trupei harghito-munteano-melodramatice Robin & The Backstabbers. A încercat să omagieze și pe alocuri să re-costumeze muzica timpurie a lui Bob Dylan cu o chitară și-un loop-station într-un proiect live numit Oigăn plays Dylan, iar mai apoi

Oigăn plays Dylan again (alături de Ami Crișan, vocea feminină din Moon Museum). Iar când ți-era lumea mai dragă, a hotărât să nu se țină de cuvânt cu promisiunile făcute cu un deceniu în urmă și a început să lanseze cântece de pe un al doilea album solo: Antimaterie. În timpul lock-downului, petrecut de Oigăn la Brașov, a înregistrat 16 episoade din Quarantunes, colaborări virtuale cu prieteni muzicieni din țară și din lume; cântece proprii și de la cele trei trupe în care activează + piese care-i plac și care-l reprezintă.

Când nu îi citește Annei – fiica lui de 7 ani – sau o duce la școală, merge cu cortul în „pustiu”, postează poeme verticale pe Facebook sau se ceartă cu șoferii Bucureșteni de pe bicicletă, Oigăn cântă la chitară, bas, pian și voce sau pierde vremea. Ezită să-și facă un cont de Instagram pentru că este convins că superputerile lui ar putea fi cuvintele (scrise, nu vorbite) și sunetele, nicidecum fotografiile (later edit: la presiunea universului, totuși, și-a făcut).

 Underdog Records [linktr.ee/underdog.records], este un label destinat muzicii indie, chillout, dream-pop și alternative, fondat în 2017 de Victor Mihăilescu, muzician și producător veteran al scenei electronice din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.