Anul acesta, Premiile de excelență SFR vor fi oferite în cadrul a trei întâlniri speciale, unde trei nume sonore ale cinematografiei românești vor fi recompensate pentru întreaga activitate. Actrița Rodica Mandache și regizorul Dan Pița se vor întâlni cu publicul ieșean în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc, organizat în perioada 11-15 august 2021. Actorul Ion Dichiseanu, invitat la edițiile SFR din anii trecuți, va fi omagiat în prezența colegilor de scenă, moment în care vor fi prezentate fragmente din viața marelui artist.
Premiile de excelență SFR sunt acordate în semn de recunoaștere a contribuției excepționale aduse în domeniul culturii, artei și cinematografiei.
Programul evenimentelor dedicate celor trei artiști:
Miercuri, 11 august 2021, Ateneul Național din Iași, ora 16.00 – Vernisaj expoziție – Republica Rodica (în onoarea actriței Rodica Mandache)
Vineri, 13 august 2021, Piața Unirii, ora 19.00 – CINExcelența: Rodica Mandache
Recital Rodica Mandache – Doamna fără nimeni. Invitat special: Marius Manole.
*Premiu de excelență pentru întreaga carieră – Rodica Mandache
Un colaj de texte din lirica românească și universală, care-i va avea în prim plan, printre alții, pe William Shakespeare, Charlie Chaplin, Robert De Niro, Mihai Eminescu, Nina Cassian, Marin Sorescu, Nichita Stănescu și Horațiu Mălăele.
Vineri, 13 august 2021, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, ora 21.30 – Proiecție de film „Mai presus de orice” (1980)
Regizori: Nicolae Mărgineanu, Dan Pița
Invitați: Nicolae Mărgineanu, Dan Pița
*Premiu de excelență pentru întreaga carieră – Dan Pița
Conceput inițial drept un documentar despre catastrofele cutremurului din 4 martie 1977, filmul a devenit o îmbinare a documentarului cu ficțiunea, ce captează cumplita amintire. Din cauza „imaginilor prea dure”, cu un puternic impact emoțional, cenzura epocii respective a interzis ca filmul să fie redat în România.
Sâmbătă, 14 august 2021, Cinema Ateneu, ora 17.30 – Proiecție de film „Visul unei nopți de iarnă” (1980). Regizor: Dan Necșulea. Invitați: Rodica Mandache, Irina-Margareta Nistor. Intrarea liberă.
O comedie romantică a anilor ’80, un remake al unui cunoscut film din 1946 cu același titlu. El, un scriitor cunoscut, ea, femeie matură, înaltă, frumoasă, curtată. În distribuție îi vom vedea pe: Rodica Mandache, Margareta Pogonat, Florin Piersic.
Duminică, 15 august 2021, Piața Unirii, ora 19.00 – Gala de închidere SFR 12
Spectacol Declarație de drag… de film cu Adrian Păduraru – muzică, poezie, momente speciale
*Moment In Memoriam Ion Dichiseanu – fragmente din spectacole, filme, muzică
Invitat: Ioana Dichiseanu
*Premiu de excelență In Memoriam – Ion Dichiseanu