Suntem într-o perioadă în care Wi-Fi 6 intră în rândul populației de la diferiți producători și ne aduce internetul wireless mai rapid și la distanțe mai mari de routere și asta e un lucru excelent. Prețurile devin accesibile, furnizorii de internet introduc echipamente cu această nouă tehnologie, iar utilizatorii nu pot decât să se bucure de asta.
Tehnologia Wi-Fi 6 amplifică viteza alocată fiecărui device conectat la rețeaua wireless și extinde acoperirea semnalului, dar și pe partea de securitate avem îmbunătățiri și bineînțeles, consumul device-urilor conectate la Wi-fi 6 vor avea un consum mai mic de energie decât prin conectarea prin 4G, cel puțin.
Un astfel de echipament am primit în teste de la Tenda România și anume este vorba despre Tenda TX9 Pro Router Wi-Fi 6 Gigabit dual-band AX3000 pe care abia așteptam să-l primim în teste, deși am mai avut un device cu astfel de tehnologie în teste și ne-a uimit eficiența sa.
Pachet
TX9 Pro este un echipament Tenda dedicat celor care vor să se bucure de un semnal puternic și extins, dar și o securitate îmbunătățită atât acasă cât și la birouri și la școală. Haideți să vedem ce include pachetul.
Tenda păstrează trendul său care combină culorile negru și portocaliu, dar în cazul modelului de față avem parcă mai multă atenție acordată pachetului în sine, iar logo-ul Wi-Fi 6 iese în evidență prin culori care să-ți ia ochiul și să se asigure că-l vezi!
Pe partea din față a cutiei de carton tare, avem pe lângă imaginea în ansamblu a router-ului și logo-ul Wi-Fi 6 și mențiune despre câteva dintre avantajele principale aduse de acest device, dar iese în evidență și mențiunea că produsul beneficiază de 3 ani garanție.
Pe laterale, pe lângă codurile de bare aferente, avem menționate specificații tehnice, compatibilitatea, iar pe partea din spate avem informații despre conținutul pachetului, mențiuni despre tehnologii și avantajele aduse de acest device și un tabel comparativ față de alte modele de echipamente de acest gen. Tot pe spate avem și o imagine cu partea de conectivitate a device-ului, de ce tip sunt acele porturi și ce putem conecta la ele.
Deschidem “cutia neagră” din interior și avem un ghid rapid de instalare și conectare, alimentatorul și un cablu UTP alb cu fir plat. Într-o punguță avem router-ul cu cele patru antene, totul susținut și protejat de un cofraj din plastic tare.
După cum se observă, a dispărut cofrajul de carton (asemănător celor pentru ouă) și este acum din plastic tare – care arată clar mai bine și avem o cutie neagră și un cablu UTP alb cu fir plat. Este de ajuns să numim pachetul/produsul unul premium? Hmm… să trecem mai departe.
Aspect
Mulțumită Tenda România am primit la teste de ceva vreme routere și am putut urmări evoluția acestora atât tehnologic cât și ca aspect. La cel de-al doilea capitol, aspectul, cu toate că există o tipologie a design-ului, s-au făcut și mici tranformări ale acestuia, dar nu foarte radicale și asta este un lucru bun. Spun asta pentru că design-ul care stă la baza acestor routere este unul simplu și elegant căruia nu ai ce să-i reproșezi. Poți pune echipamentele la vedere fără nicio problemă căci nu ai cum să-ți fie rușine de dimensiunile sau aspectul lor.
Revenind la TX9 Pro, avem deci același tipologie de design Tenda, care l-am asociat/comparat de câteva ori cu pelerina lui Batman, mai în glumă mai în serios, pentru că are o formă ca de pelerină/aripă de liliac. Culoarea negru și textura mată arată bine, chiar dacă sunt magnet de amprente, iar în cazul de față logo-ul scris cu auriu, chiar pe mijloc și doar un singur LED de stare îl fac să arate parcă mai sofisticat (?!). Partea centrală de sus, are un fel de striații/decupaje în plastic.
Partea din spate este cea cu conexiune și la fel ca în cazul lui Batman clasic din Benzile Desenate, are porturile de culoare galbenă – 4x Gigabit, și acolo se mai află și butonul de reset și portul pentru alimentare la curent.
Antenele, în număr de 4 nu se pot detașa, dar sunt mobile și le poți roti după cum dorești, iar burta router-ului este perforat în totalitate, pentru aerisire și observăm pe centru informații despre model, coduri de bare și date despre conectare. Avem, de asemenea și 4 mici piciorușe de susținere și două sisteme pentru prindere pe perete, dacă se dorește.
TX9 Pro este ușor, are dimensiuni reduse și un aspect plăcut, dar să vedem care-i sunt caracteristicile tehnice.
Tehnic
TX9 Pro are dimensiunile 272 x 44 x 163cm, 4x antene externe 6 dBi omnidirecționale, procesor dual-core 1.6 GHz, 4x LAN 10/100/1000 Mbps (dintre care 1 WAN) și funcționează în dual band care utilizează o bandă de 160 MHz și tehnologia 1024-QAM pentru a realiza conexiuni wireless de viteza extrem de mare la standardele IEEE 802.11ac/a/n/ax 5 GHz respectiv IEEE 802.11b/g/n/ax 2.4 GHz, vitezele de transfer aproximând până la 2402 Mbps (5Ghz) și până la 574 Mbps (2.4 GHz).
Pe router avem un singur buton, cel pentru WPS/Reset și un LED multicolor pentru stare.
Accesul predefinit se face prin tendawifi.com sau prin aplicația dedicată Tenda WiFi, iar printre cele mai importante caracteristici de bază sunt Beamforming și MU-MIMO.
La prima vedere, pe lângă un aspect frumos, TX9 Pro promite și performanțe bune, dar asta vom afla imediat, din teste.
Testare
TX9 Pro este un router pentru apartament sau încăperi de dimensiuni reduse acesta concentrându-se pe ușurința de instalare, configurare și administrare și pe un semnal puternic pe o suprafață extinsă (prin Wi-Fi 6).
Instalarea se face ușor, la fel și configurarea fie prin tendawifi.com (ai datele pe spatele router-ului) fie prin aplicația pentru Android și Apple, Tenda WiFi de unde treaba se face și mai ușor. Odată trecuți pașii de instalare ai acces direct la configurare care este destul de simplă, pe înțelesul tuturor. De acolo poți seta puterea semnalului, benzile (2.4 și 5Ghz) sau unificarea lor, ai notificări, sunt afișate conexiunile active și vitezele utilizate, poți reporni routerul de acolo și crea un Guest Network și poți umbla la setările de securitate dar și verifica dacă acestea sunt bune. Bineînțeles, logarea pe desktop oferă opțiuni extinse de dacă vrei o complexitate mai mare a posibilităților de configurare:
În mână TX9 Pro e, după cum spuneam, micuț și ușor și-l poți pune la vedere sau prinde pe perete, iar antenele par destul de puternice chiar și poziționat într-un colțișor. Într-un apartament de 55mp cu pereți din beton, semnalul a fost maxim inclusiv la distanța cea mai mare de router, iar transferurile (care ajung până la 600Mbps) au fost, de asemenea stabile și bune. Pe o conexiune de 1GB de la DIGI, performanțele s-au simțit cel mai bine de pe laptop și telefoanele mobile (care musai să aibă suport pentru tehnologia Wi-Fi 6) și chiar am văzut o diferență față de alte routere care nu au tehnologia aceasta.
Testele de transfer de date au atins, cum spuneam 600Mbps, în orice colț al casei, și au fost stabile, iar performanțele au făcut ca streaming-ul, fie el de date, video (Netflix, Amazon Prime Video, HBO GO), audio (Spotify) sau jocuri (GeForce Now) să fie impecabile! Chiar am simțit acea fluență în utilizare când vine vorba de streaming și m-am bucurat de ea.
Conectarea multiplă nu influențează acoperirea și nu au existat întreruperi, iar viteza de transfer s-a împărțit egal pentru toată lumea (dacă nu ai făcut tu vreo setare de DMZ) și testele le-am făcut concomitent pe un laptop, două TV-uri smart, trei console de gaming (Switch Lite, PS4, PS5), un PC (cu wi-fi integrat) și trei telefoane mobile smart. De asemenea, conectarea s-a făcut rapid la router și pentru un purificator de aer, doi asistenți vocali (Alexa, Google Assistant), un aer condiționat și o bandă de LED-uri, dar și un sistem audio.
TX9 Pro este clar pentru toată lumea care-și dorește un router mic, ușor, rapid și cu o acoperire bună și care să-l poți configura după plac fără bătăi de cap.
Concluzie
Se vede, sper prin cele scrise mai sus hype-ul avut față de TX9 Pro care aduce cam tot ce are nevoie orice tip de utilizator pentru apartamentul sau zonele de birouri de dimensiuni medii, dar și pentru la școală. Tenda TX9 Pro e mic, elegant, rapid, cu o acoperire excelentă și ușor de instalat și configurat.
Tenda TX9 Pro Router Wi-Fi 6 Gigabit dual-band AX3000 poate fi achiziționat la un preț de aproximativ 450 lei având posibilitatea de a-l prinde la oferte la un preț mai mic.