13 filme de neratat toamna aceasta la cinema

De la Dune la Casa Gucci

0
634
Ascultă acest articol


Cel mai bun loc să vizionezi premierele sezonului este la cinema, destinația favorită pentru relaxare, locul unde te încarci cu doza de inspirație pentru zilele care urmează. Cinematografele Cinema City din întreaga țară sunt deschise, iar fanii filmelor pot viziona în deplină siguranță cele mai noi și spectaculoase producții cinematografice ale toamnei. Indiferent unde alegi să te relaxezi în sala de cinema, emoțiile, încântarea și râsul sunt greu de cenzurat atunci când vizionezi filmul preferat și sunt molipsitoare. Toată sala râde, suspină, tresare în același timp, privind același film.

Evadarea perfectă din rutină. 13 filme de vizionat la cinema.

Cinema City, liderul pieţei din România şi cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală şi de Sud-Est, a dat startul în această toamnă unui adevărat maraton al blockbusterelor și al producțiilor impresionante, o cursă nebună în care spectatorul alege experiența cinematografică premium și formatul în care dorește să vizioneze filmul: ori experiența imersivă IMAX sau activarea tuturor simțurilor cu 4DX sau tratamentul regal la VIP 3D, unde te bucuri de cină & film în prețul unui singur bilet la cinema.

Trei blockbustere spectaculoase în acest weekend

„Dune”, unul dintre cele mai așteptate blockbustere din ultimii ani, va avea premierea în data de 22 octombrie. Noua ecranizare a romanului scris în 1965 de autorul american Frank Herbert, considerat a fi una dintre cele mai importante și influente opere science fiction din toate timpurile, alături de seria „Fundația” a lui Isaac Asimov, a primit laude din partea majorității criticilor de film. Producția regizată de Denis Villeneuve se mândrește cu o distribuție plină de staruri ale cinematografiei, printre care Timothée Chalamet, Zendaya, Josh Brolin, Javier Bardem, Dave Bautista, Rebecca Ferguson, Jason Momoa sau Oscar Isaac. “Dune” a fost descris de regizor ca fiind “un tribute adus experienței pe marele ecran”.

“Nu e vreme de murit” a fost cel mai așteptat film din seria James Bond, iar după o amânare de 18 luni provocată de pandemie, zeci de spectatori au vizionat cu entuziasm și nerăbdare filmul în care Daniel Craig își ia rămas bun de la rolul care i-a devenit a doua identitate în ultimii 16 ani. Producția a fost gândită ca un punct culminant al universului Bond, potrivit regizorului Cary Joji Fukunanga. De data asta James Bond nu numai că este nevoit să se adapteze lumii moderne a spionajului – pe care pare să nu o cuprindă cu ușurință – dar se și lovește de cea mai grea și traumatică provocare dintre toate. Însă nu pornește singur în această aventură. Din distribuție mai fac parte și Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Léa Seydoux, Rami Malek.

Filmul „Venom: Să fie carnagiu”, distribuit de Sony Pictures și regizat de Andy Serkis se află în topul blockusterelor din 2021, fiind și una dintre cele mai așteptate continuări ale unui film cu supereroi. Producția continuă povestea lui Eddie Brock, jurnalist de investigaţie, interpretat de britanicul Tom Hardy, care învață să se adapteze la noua viață, după ce un parazit extraterestru i-a conferit noi superputeri. De data asta încearcă să oprească un criminal în serie (Woody Harrelson), scăpat din închisoare, după ce s-a contopit cu un alt parazit extraterestru și s-a transformat în Carnage, un simbiot periculos.

Producții impresionante mult așteptate

Cel mai nou proiect regizat de Ridley Scott, drama istorică “Ultimul duel” are toate datele pentru a deveni un hit cinematografic în acest sezon. Distribuția este formată din Matt Damon, Adam Driver, Jodie Comer, Ben Affleck și Harriet Walter, având la bază cartea cu același nume, scrisă de Eric Jager. Inspirat din fapte reale, subiectul relatează un episod violent din Franța secolului al XIV-lea, despre ultimul duel judiciar permis de regele francez și de Parlamentul din Paris. Totul a pornit când Marguerite de Carrouges l-a acuzat pe cel mai bun prieten al soțului de o agresiune și, neobișnuit pentru acea perioadă, tânăra a apărut public și a povestit ce i s-a întâmplat. Curând actul ei este catalogat ca sfidare, nebunie și curaj. Totodată filmul marchează și reuniunea actorilor Matt Damon și Ben Affleck, care apar pentru prima oară împreună, după drama “Good Will Hunting” (1997).

Noul film care se alătură universului Marvel, “Eternii”, are o super distribuție:
Angelina Jolie, Kit Harington, Salma Hayek, Gemma Chan, Richard Madden, Kumail Nanjiani, Lia McHugh, Brian Tyree Henry, Lauren Ridloff, Barry Keoghan, Don Lee. Parte din așa numitul phase four al MCU, filmul pune personajele principale, cunoscute ca Eternii, în fața unei amenințări iminente, iar aceștia vor fi nevoiți să se regăsească și să intervină pentru prima oară în salvarea omenirii. Fie că ești fan al filmelor cu supereroi sau nu, cu siguranță vei vrea să vezi acest SF cu multă acțiune și efecte speciale memorabile. Din 5 noiembrie la cinema în format IMAX, IMAX 3D, 4DX, 3D și 2D.

“Spencer” ar putea fi filmul care îi va aduce premiul Oscar pentru interpretare lui Kristen Stewart, judecând după valul de reacții pozitive cu care producția a fost primită la diversele festivaluri unde a primit multiple premii. Regizată de Pablo Larraín, drama biografică “Spencer” surprinde decizia Prințesei Diana de a divorța de soțul său, prințul Charles. Totul este relatat din perspectiva ei, surprinsă în timpul vacanței de Crăciun, din 1991, alături de familia regală la moșia Sandringham din Norfolk. Premiera filmului este în 12 noiembrie în format 2D.

Întră mai repede în atmosfera de Halloween

Coșmarul lui Laurie Strode (Jamie Lee Curtis) nu s-a terminat, iar acum ea trebuie să îl înfrunte din nou pe Michael Myers. Însă de data asta nu este singură, pentru că inspiră mai multe personaje să lupte alături de ea. “Halloween: noapte crimelor” este un sequel direct al titlului din 2018, ambele parte din aceeași franciză începută în urmă cu patru decenii. Dacă ești fan al producțiilor horror, nu trebuie să ratezi ce se întâmplă – actorii Judy Greer, Andi Matichak, Will Patton își reiau rolurile și promit să livreze, împreună, multe momente de spaimă. Premiera are loc în data de 22 octombrie în format 2D și VIP.

În thrillerul horror “Antlers: Spirite întunecate” suntem martorii unor întâmplări supranaturale și înspăimântătoare, toate puse pe seama prezenței unui băiețel nevinovat. Acțiunea are loc într-un orășel izolat, iar în centru sunt doi frați, o profesoară și un șerif (Keri Russell, Jesse Plemons), care fac tot posibililul să salveze un copil pe urmele căruia se află o prezență terifiantă, ce ar putea avea la sursă o legendă veche cu ramificații înspăimântătoare. Filmul se lansează în data de 29 octombrie în format 2D.

Scris și regizat de Edgar Wright, “Ultima noapte în Soho” o are în rolul principal pe Anya Taylor-Joy (“New Mutants”, „Emma”, „The Witch”, „Split”, „Glass”). Thrillerul psihologic te va plimba când prin prezent, când prin anii ‘60, într-o Londră cât se poate de diferită și de ademenitoare. Cu influențe de filme noir, producția relatează experiențele unei tinere care, abia mutată într-un nouă casă, descoperă că visul ei despre o crimă este, de fapt, realitate. Ce alegeri face tânăra și ce consecințe au acestea asupra vieții ei din prezent, descoperi urmărind filmul la cinema, unde vei remarca o eră aparte și cu stil. Data lansării este 29 octombrie, format 2D și VIP.

Comedii, animații, drame de neratat

Recompensat cu premiul pentru Cea mai bună comedie (European Comedy) la European Film Awards, 2020, comedia “Un Triomphe: Succes la public” o să descrețească și cele mai încruntate și serioare frunți. Cu umor și ironie, filmul inspirat dintr-o întâmplare reală, relatează despre cum un actor, care de cele mai multe ori este șomer, ajunge să improvizeze un teatru în pușcărie. Personalitatea sa carismatică îî va convinge pe mulți deținuți să se lase pregătiți de el, pentru debutul în teatru. Curând, cu toții își fac planuri pentru premiera la… Paris.

Pregătește-te pentru nostalgie, dar și pentru ceva familiar cu un twist modern. “Vânătorii de fantome: Moștenirea” servește drept continuare filmelor originale din seria Ghostbuesters, fiind de altfel regizat de Jason Reitman, fiul lui Ivan Reitman, cel responsabil de începuturile francizei. Comedia cu note de supranatural ne prezintă o mamă singură, care se mută cu cei doi copii într-o casă moștenită. Curând, cei mici descoperă aici vechea mașină Ghostbusters, încă echipată pentru intervenții, iar fenomene stranii sunt raportate în orășelul lor. Carrie Coon, Finn Wolfhard, Mckenna Grace și Paul Rudd, apar în distribuție alături de Bill Murray, Dan Aykroyd, Ernie Hudson, Sigourney Weaver și Annie Potts. Din 19 noiembrie la cinema în format IMAX, 4DX, 2D.

Pentru amatorii de animații, Disney te introduce într-o lume specială, iar cea din “Encanto” este, în plus, și magică! Cu muzică (melodii compuse de Lin-Manuel Miranda.), fantezie și comedie, noul produs din portofoliul Disney ne face cunoștință cu copila Mirabel Madrigal, o tânără care încearcă să se împace cu ideea că este singura care nu a fost înzestrată cu abilitați speciale, din întreaga comunitate Madrigal. Pentru a căuta răspunsuri, aceasta pornește într-o călătorie plină de peripeții și provocări, la capătul căreia nu știe ce o așteaptă. Totul în încercarea de a-și salva familia, dar și casa, atunci când magia este în pericol să dispară. Din 26 noiembrie la cinema în format 2D, dublat și subtitrat.

 

„House of Gucci” are câte ceva pentru fiecare și se anunță deja a fi un succes la Box Office.Trei decenii de dragoste, trădări, decadență și răzbunări, ca în final totul să se încheie cu o crimă. În “Casa Gucci” o să vedem cum s-a construit cel mai puternic imperiu al modei și ce anume a condus la un final tragic, care avea să țină titlurile ziarelor. Cu nume impresionate în distribuție – Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto, Jeremy Irons, Salma Hayek, Al Pacino, filmul ne trimite în 1995 când o crimă a zdruncinat lumea modei: omul de afaceri Maurizio Gucci era ucis, de un asasin, la comanda fostei sale soții, Patrizia Reggiani. Premiera filmului are loc în 26 noiembrie la cinema în format 2D.

Le știi ca fiind campioane în lumea tenisului, iar acum le afli secretul care le-a adus pe podium: King Richard. Filmul care încheie sezonul de toamnă la cinema urmărește viața sportivelor Venus și Serena Williams, într-o poveste adevărată care vă inspira și vă invita la depășit limitele – “Regele Richard: Crescând campioni”. Cu o viziune clară asupra ceea ce își dorește pentru copilele sale, Richard (Will Smith) își va crește, educa și modela fiicele pentru ca într-o bună zi să fie cunoscute de întreaga lume, pentru munca, eforturile, perseverența și dăruirea lor. Vezi cum au reușit imposibilul, din 19 noiembrie la cinema.

Cu 27 de multiplexuri la nivel național, Cinema City dispune de 242 de săli de cinema ultramoderne dotate cu tehnologie și sistem de sunet de ultimă generație, claritate incredibilă a imaginii și scaunele confortabile. Iubitorii de film sunt așteptați să participe la cel mai mare maraton al filmelor în acest sezon, în 20 de orașe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.