“Preșul” șoricelului de PC nu mai doar o simplă bucățică de plastic sau material textil pe care să fugă rozătoarea mecanică ci a devenit un adevărat și important accesoriu, cel puțin în cazul gamerilor.
Mouse pad-ul de gaming a primit tunning serios de-a lungul timpului și îl găsim în diferite măsuri (dimensiuni), realizat din diferite materiale cu anumite suprafețe de contact cu mouse-ul, electronice cu RGB și cu port-uri USB, cu fel de fel de ilustrații atrăgătoare imprimate, cu bungee inclus ș.a.m.d. Acest accesoriu contează foarte mult în jocuri mai ales în cele competitive sau eSports, așadar a primit atenția marilor producători din toată lumea, iar unul dintre aceștia, SPC Gear ne-a încântat cu un astfel de accesoriu, mai exact cu Endorphy Cordura Speed mărimea L, existând și alte măsuri (dimensiuni).
Pentru a-l putea testa am primit și un mouse marca SPC Gear despre care vă vom spune într-un articol separat, dar, bineînțeles, am făcut testele și cu alte tipuri de mouși, chiar și de Office, fie ei orizontali sau verticali și bineînțeles, de gaming – wireless și cu fir.
Să începem cu ambalajul și conținutul pachetului lui E.C.S., iar acesta este din carton tare, cu agățătoare pentru pus la raft și pe el, pe un fundal negru, avem pe lângă sigla SPC Gear, informații despre model cu text alb, respectiv un roșu lucios – foarte aspectuos d.p.d.v. vizual. De pe ambalaj aflăm și că este mărimea L (450×400 mm / 3mm grosime) putând să optezi pentru variante M (360×300 mm) sau XL (900×400 mm); că este un model dedicat vitezei (Speed) și că este fabricat din material textil de calitate Cordura. De asemenea cele mai importante atuuri ale acestuia sunt menționate, de asemenea, pe ambalaj și anume acest material textil, Cordura; suprafață rezistentă la stropire; bază cauciucată anti-alunecare, suprafață realizată special pentru viteză și ușor de spălat. Tot pe ambalaj avem codul de bare, informații despre modelul exact (SPG023), iar în cutie găsim mouse pad-ul rulat și prins cu un inel de plastic care se dă jos la prima folosire.
E.C.S. nu vine cu vreo ilustrație pe el, aspectul rămânând unul neutru de negru-gri închis, ieșind în evidență numai sigla Cordura scrisă cu alb-galben pe un fel de etichetă cum e la vestimentație, dar și o siglă simplă, albă, cu SPC Gear. Colțurile sunt rotunjite și marginea are un tiv cusut atent, cu ață moale, care unește suprafața textilă ușor abrazivă (e pentru Speed, da?) cu partea cauciucată, ușor granulată, care intră în contact cu biroul. Mouse pad-ul nu e rigid, dar nici foarte moale putând însă să fie îndoit pe birou (la nevoie) și făcut sul pentru transport. Podul palmei nu este afectat în vreun fel de cusătură și se simte plăcut suprafața de contact, putând mișca mâna fără să fie afectată negativ în vreun mod.
Materialele folosite sunt de calitate, suprafața de contact cu mouse-ul și palma fiind din acel material Cordura care nu numai că este rezistent la stropi, dar și bine unit cu suprafața de cauciuc care intră în contact cu biroul, luând în considerare că, conform producătorului, mouse pad-ul poate fi spălat.
Poziționat pe birou, E.C.S. ocupă ceva spațiu și chiar dacă este dedicat vitezei, poți folosi liniștit și mouși office cu DPI mic. În cazul gaming-ului însă, este clar că se vrea să fie rapid și după cum am spus-o, suprafața netedă este destul de alunecoasă să prinzi viteze mari. Dacă cumva, mouse pad-ul este prea mare pentru biroul tău, poți lăsa să atârne o parte din el, fiind într-atât de rigid și cu partea cauciucată destul de lipicioasă cât să rămâna stabil și pe poziție.
Înainte de a începe testarea am făcut o mică probă cu stropi de apă și aceștia nu se îmbibă în material ceea ce a făcut ușor de șters mouse pad-ul chiar și cu o lavetă umedă, pe ambele părți. Am început primul test cu mouse-ul de gaming SPC Gear LIX Plus Wireless – despre care vom vorbi separat și E.C.S. se potrivește mânușă cu acesta. Totul ține de DPI-ul mouse-ului, în funcție de ceea ce faci pe PC/laptop, avantajul fiind că nu e nevoie neapărată de un DPI enorm, suprafața alunecoasă a mouse pad-ul ajutând mult în privința asta. Contează, de asemenea și rezoluția monitorului/TV-ului o rezoluție mai mare necesitând un DPI mai măricel. Din aplicația mouse-ului (cei care dispun de așa ceva) poți face profiluri pentru orice situație nefiind nevoie să schimbi mereu DPI. Spre exemplu, în cazul browsing-ului prin Windows 11, cu tot cu o utilizare tip Office, poți face un profil cu un DPI anume, iar în cazul jocurilor altul, contând și mouse pad-ul utilizat. În cazul E.C.S. cu mouse-ul LIX Plus Wireless, am găsit numitorul comun rapid, cele două ajungând să se înțeleagă foarte bine, fie că puneam mouse-ul pe fir, fie wireless.
În ecuație, la teste pe E.C.S. am adus și 4 mouși pentru Office, doi de laptop (unul wireless și unul pe fir via USB), unul, să-i zicem, normal și unul vertical (mâna se ține pe el ca și când ai ține o sticlă). Aceștia fiind destul de generici, fără butoane de DPI și alte nebunii, gen plug & play, s-au înțeles bine cu E.C.S. totul balansându-se din mișcarea palmei. Spre exemplu moușii cu un DPI mic necesită o mișcare mai amplă a palmei, ceea ce nu pune probleme lui E.C.S. având o suprafață mare (măsura L), așadar totul a ținut de obișnuință.
În cazul moușilor de gaming, aici am avut mai mult variante de testat pe E.C.S. Am avut 2 mouși din gama Ultralight (foarte ușori), wireless și cu fir și doi mouși cu o greutate generică, de asemenea cu și fără fir – toți cu senzori optici diferiți. Fiind mouși de gaming, reglajul se face în detaliu prin aplicațiile fiecărora, fie că e vorba de viteză sau DPI. Cei foarte ușori a fost necesară o setare a DPI-ului un pic mai mic decât în cazul celor cu o greutate mai mare, iar crearea de profiluri a făcut treaba chiar și mai simplă decât în cazul celor de Office. Dacă în cazul celor de Office făceai mișcări mai ample pe E.C.S, în cazul celor de gaming totul ține de încheietură, 80% din suprafața mouse pad-ului rămânând practic neatinsă.
Am trecut la testele de gaming în care am selecționat jocuri pe care le-am grupat în două categorii: Strategie/RPG și Acțiune/Aventură/Shooter-FPS. Cu profilurile gata făcute, cu un DPI mai are în prima categoria și ușor mai mică în cea de-a doua, am dat drumul la Diablo III, Diablo Immortal, Grim Dawn, Comand & Conquer: Red Alert Remastered și Warcraft Reforged, din prima categorie și am continuat cu God of War, Syberia – The World Before, DOOM Eternal, Control, Death Stranding, Resident Evil Village și Outriders – câteva și prin GeForce NOW RTX 3080 pentru că întotdeauna facem teste și prin această aplicație de streaming de jocuri. E.C.S. s-a simțit plăcut la palmă și trebuie ținut cont, încă o dată zic, că este dedicat vitezei. Moușii de gaming testați au răspuns bine la jocuri, iar mouse pad-ul nu a pus vreo problemă niciunuia dintre ele.
Concluzionând, SPC Gear Endorphy Cordura Speed L Gaming Mouse Pad este un mouse pad dedicat gaming-ului, cu dimensiuni medii (mărimea L), cu o suprafață rezistentă la apă și ușor de curățat, marca Cordura și setat pentru cei care vor să prindă viteză maximă cu moușii lor de gaming.