Ascultă acest articol


Un studiu publicat de Sleep Health, jurnalul medical al Fundației Naționale pentru Somn (National Sleep Foundation – organizație americană nonguvernamentală), arată că ceasurile smart, precum Galaxy Watch4, ar putea fi folosite pentru a măsura apneea obstructivă din timpul somnului (AOS), întrucât au un nivel ridicat de acuratețe în a stabili nivelul de oxigen din sângele utilizatorilor.

În cadrul studiului au fost monitorizați 97 de adulți[1] care s-au confruntat de-a lungul vieții cu turbulențe de somn (între vârstele de 13 și 44 de ani), având sindromul AOS prezent în diferite stadii[2] (ușor, moderat sau sever).

O echipă de cercetători de la Centrul Medical Samsung[3] și Samsung Electronics a comparat măsurătorile saturației de oxigen efectuate de Galaxy Watch4 cu cele realizate prin metodele tradiționale de monitorizare a somnului, cum este de exemplu polisomnografia. Cercetătorii au măsurat simultan inclusiv saturația de oxigen, folosind Galaxy Watch4 și un pulsoximetrul (care se plasează pe vârful degetelor), iar prin compararea datelor a reieșit că ceasul Galaxy Watch4 măsoară cu precizie saturația oxigenului în timpul somnului și poate fi folosit pentru a identifica sindromul AOS.

Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că monitorizarea zilnică a somnului, direct prin intermediul dispozitivului Galaxy Watch4, ar putea fi o alternativă mai eficientă pentru spitale, la nivel de costuri și resurse necesare, comparativ cu metodele tradiționale care se folosesc în prezent.

 Cum măsoară Galaxy Watch4 oxigenul din sânge?

Modulul pulsoximetru al Galaxy Watch4 de la Samsung (dotat cu senzori poziționați în partea inferioară a dispozitivului, intrând astfel direct în contact cu pielea) reușește să măsoare nivelul de saturație al oxigenului din sângele periferic (SpO2).

Prin intermediul aplicației Samsung Health, Galaxy Watch4 poate ajuta utilizatorii să își îmbunătățească somnul prin diferite funcții dedicate pentru respirație, meditație și monitorizare, precum cea a nivelului de stres.

Pe lângă tiparele de somn, Galaxy Watch 4 monitorizează și tensiunea arterială, bătăile neregulate ale inimii, dar și compoziția corporală (nivel de apă, grăsime etc.), ceea ce permite utilizatorilor să își înțeleagă mai bine starea de sănătate.

Ce este apneea obstructivă în somn?

AOS este o tulburare de somn comună, estimată să afecteze până la 38% din populația adultă generală. Tulburarea se caracterizează, în general, prin obstrucția repetitivă a căilor respiratorii superioare în timpul somnului, ducând la reducerea saturației oxigenului în sânge și creșterea activității simpatice.

[1] Din cei 97 de adulți, 74 erau bărbați și 23 femei.

[2] Participanții la studio au fost împărțiți în 4 grupe: normal (indice de apnee-hipopnee <5/h), moderat (5≤ indice de apnee-hipopnee <15/h), moderat (15≤ indice de apnee-hipopnee <30/h) și sever (indice de apnee-hipopnee ≥30/h), conform rezultatelor obținute în urma polisomnografiei.

[3] Centrul Medical Samsung este cel mai renumit spital din Coreea. De la deschidere, centrul s-a dedicat progreselor medicale în termini de tratamente, cercetare, educație și servicii de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.