“Dacă nu ai văzut până acum celelalte trei filme, în ciuda unei mici recapitulări la început, nu cred că o să te prindă acest film. ”

Regizor: Castille Landon

Scenariu: Sharon Soboil, Anna Todd (carte)

Gen: Dramă, Romantic

Lansare: 14.07.2022

Durata: 1h 59min

Studio: Constantin Film

Clasificare: N-15

Distribuitor: Ro Image

Actori:

Hero Fiennes Tiffin … Hardin
Josephine Langford … Tessa
Louise Lombard … Trish Daniels
Carter Jenkins … Robert
Kiana Madeira … Nora
Rob Estes … Ken Scott

Sinopsis:

În timp ce Hardin se confruntă cu trecutul său, iar Tessa suferă o tragedie, cei doi trebuie să decidă dacă își vor continua relația pasională, dar toxică, sau vor face schimbări dramatice în viața lor.

Cel de-al patrulea film din franciza AFTER îi găsește pe Tessa și Hardin la o răscruce de drumuri: Continuă Tessa să încerce să-l salveze pe el, odată cu relația lor, sau este timpul să se salveze pe ea însăși? În timp ce Hardin rămâne la Londra după nunta mamei sale și se afundă și mai mult în întuneric, Tessa se întoarce în Seattle și trece printr-o tragedie. Dacă vor ca dragostea lor să supraviețuiască, vor trebui să lucreze mai întâi cu ei înșiși. Dar oare drumurile lor îi vor duce înapoi unul la celălalt?

Recenzie:

Dacă nu ai văzut până acum celelalte trei filme, în ciuda unei mici recapitulări la început, nu cred că o să te prindă acest film. Nu este pentru noi veniţi. Dacă nu ai fost de la început în această tumultuoasă relaţie între Tessa şi Hardin, să te uiţi dintre toate filmele la numărul patru pentru prima dată, nu o să te ajute deloc. Nu zic că e cine ştie ce substanţă sau esenţă pe care o pierzi daca nu le vezi, dar e clar că nu ai fost de la început şi s-ar simţii.

Dar pentru cei care au fost, aşteptările sunt mari. Se presupune că e finalul. Doar că nu e. Se presupune că se rezolvă, după cum zice şi titlul de altfel “După ce am găsit fericirea” dar, un mic spoiler, nu este acesta finalul. Nu se rezolvă prea multe în acest film dar recunosc că evoluează povestea, un pic. Un pic cât să îmi dea mie speranţe după ce tot filmul am stat şi am comentat. Ţin să precizez că nu am fost singurul în sală care a comentat pe parcursul filmul. Am avut şi chicotitul obişnuitk, dar şi oftatul şi tipicele şoapte despre anumite scene şi situaţii.

Din punctul meu de vedere este simultan cel mai rău dintre toate care l-au urmat pe primul şi cel mai bun. Primul film e de suflet, nu că e bun într-o formă cinematografică sau ceva, dar e primul, e startul. E special din toate motivele greşite şi nu îmi e ruşine să recunosc că are un loc special pentru mine în colecţia de filme preferate, de corazon. After Ever Happy în schimb reuşeşte cumva să fie trei sferturi acelaşi dezastru ca celelalte două care l-au precedat. Ceartă, împăcare, cercul vicios, aceleaşi discuţii, aceleaşi probleme. Chiar asta comentam, că trebuie făcut un studiu psihologic/comportamental pe ambele personaje principale, Tessa şi Hardin, şi după un alt studiu pe relaţia acestor două personaje care sunt un dezastru. Ştiu că şi filmul ştie chestia asta, ştiu că şi cartea ştie chestia şi mai mult ca sigur sper şi îmi doresc ca şi publicul să fie conştient de faptul că felul în care aceste personaje se comportă şi dinamica pe care o au, nu este tocmai una sănătoasă.

Ceartă, împăcare, cercul vicios, aceleaşi discuţii, aceleaşi probleme

Şi uite aşa avem mare parte din film petrecută cu personajele astea care, din nou, se învârt în jurul cozii. Şi după, în actul trei se întâmplă ceva. Se întâmplă ceva magic. Parcă este alt film. Parcă este filmat de altcineva. Altă viziune, alt buget, altă poveste. Ştiu că au fost filmate back to back sau în continuare, dar în timp ce primele două bucăţi din After Ever Happy păreau ceva tăiat din After We Fell, cea de-a treia a adus personajele pe alte drumuri care până acum nu au mai fost explorate. Cel puţin nu aşa. O reabilitare, o carte problematică, alte emoţii nejustificate şi absurde, dar măcar sunt altele. Se întâmplă altceva. În sfârşit se întâmplă altceva. Şi de aia zic că este cel mai bun dintre toate care l-au urmat pe primul.

Un pic mai slab în calitate căci da, probabil a pierdut buget în loc să-l câştige, dar cei care au stat în spatele filmului, au crezut în proiect mai mult decât cei care l-au urmărit religios de la an la an, ca mine, care, zic eu, am fost mai puţini decât se specula. Calitativ arată ca un film Hallmark. Chiar unele cadre sunt filmate ciudat de aproape de personaje, sunt asemănătoare cu cele dintr-o telenovelă. Nu contează oricum, m-am înhămat la seria asta şi o să o văd până la sfârşit, indiferent dacă mai e unu sau cinci alte filme. Nici nu mai contează calitatea, jocul actoricesc, nimic. Sunt atât de implicat în această poveste de dragoste că tot ce vreau este… mai mult! Este echivalentul unui tort, pe care tot îl mănânci, ştii că nu e bun pentru tine şi sănătatea ta (în cazul filmului sănătatea ta mintală), dar ai mai vrea o felie. Şi de abia aştept să treacă anul să îmi mănânc felia.

After Ever Happy / “După ce am găsit fericirea” rulează în cinematografele din România din 14 iulie și este distribuit în România de Ro Image.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.