Animația Cea mai frumoasă zi de naștere ajunge în cinematografele din România, distribuită de CAY Films

0
569
Ascultă acest articol


În data de 22 martie 2024, CAY Films lansează pe marile ecrane din România animația Cea mai frumoasă zi de naștere. Filmul este bazat pe seria de cărţi pentru copii multi-premiată „Karlchen” de Rotraut Susanne Berner, autoare germană cunoscută la noi pentru seria „Hoinari prin anotimpuri”. Co-producția germano-olandezo-suedeză a fost proiectată la numeroase festivaluri de film și a primit diverse premii, inclusiv Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film SCHLINGEL în 2021 și la Festivalul de Film pentru copii de la Providence în 2022. De asemenea, în România a participat la Festivalul Internațional de Film Animest în 2022. Animația este potrivită pentru întreaga familie, inclusiv pentru cei mai mici cinefili dintre noi.

Filmul va rula în 86 de cinematografe din țară, dintr-un total de 53 de orașe. Va putea fi vizionat atât dublat în română, cât și dublat în maghiară într-o selecție de cinematografe.

Animația spune povestea celei de-a cincea aniversări a iepurașului Charlie, care abia așteaptă să sărbătorească alături de familie și prieteni. Sora lui mai mică, însă, se îmbolnăvește în aceeași zi și petrecerea este anulată. Sfidător, micuțul sărbătorit decide să plece și să stea cu bunica sa pentru totdeauna. Chiar dacă bunica sa locuiește relativ aproape, i se pare o idee bună să scurteze drumul prin pădure. Din fericire pentru el, pe drum își întâlnește prieteni care îl ajută în aventura sa festivă care se dovedește a fi, până la urmă, cea mai frumoasă zi de naștere.

Filmul de animație este accesibil chiar și celor mai tineri. Deși povestea nu este despre iepurașul de Paște, ci despre îndrăgitul Charlie, acesta oferă o oportunitate deosebită ca primă experiență cinematografică pentru preșcolari în acest sezon festiv de primăvară. În același timp, animația poate declanșa conversații despre subiecte importante în familie, cum ar fi sosirea unui nou frate sau problema lăsării unui copil nesupravegheat.

Cea mai frumoasă zi de naștere livrează mesaje-cheie relevante nu doar pentru cei mici, ci și pentru adulți și ne vorbește despre familie, prietenie, loialitate, susținere morală, responsabilitate și curaj, într-o manieră potrivită tuturor. Charlie este obișnuit să aibă parte atenția părinților, dar totul se schimbă când apare Clara, sora sa mai mică. Cum va reuși să se împace cu noul său statut de frate mai mare? Michael Ekblad, producător al filmului, susține: „E o aventură în sine să realizezi un film bun și interesant adresat spectatorilor de vârstă mică. O poveste spusă chiar din perspectiva copiilor. Despre curaj, acceptare, creșterea ca individ și înțelegerea nevoilor celorlalți.”

Filmul este distribuit în România de CAY Films, companie care urmărește două direcții principale: producții contemporane dedicate cinefililor și filme concepute pentru publicul tânăr sau întreaga familie, filtrate prin lentila YAY Films. Portofoliul include producții independente, arthouse sau mainstream, cu scopul de a susține debuturile relevante, regizorii emergenți și inițiativele autentice din cinematografia contemporană. Titluri similare distribuite până acum pe ecranele din România: Aventurile lui Pil, Academia Iepurașilor – Paștele e în Pericol, Icar, Bărzoiul Richard se întoarce – Secretul marelui giuvaier, Flecăreții – Aventuri cu Pettson și Findus, Patrula Junglei: Turul lumii, Argonauții: Povești șoricești, Fantoma din Canterville, Titina, Crăciunul pe strada Cizmarului, Chiar super, Inseparabilii și Katak, beluga curajoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.