Comedia “Cel mai Tare Șef” cu Javier Bardem intră de mâine in cinematografele din țară

0
400
Ascultă acest articol


Comedia “Cel mai Tare Șef” cu binecunoscutul actor spaniol Javier Bardem în rolul principal, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, intră de mâine pe marile ecrane din România. Regia este semnată de spaniolul Fernando Leon de Aranoa.  Pelicula a obtinut multiple premii Goya (Oscarurile spaniole) pentru Cel mai bun Film, Cel mai bun Regizor, Cel mai bun Actor într-un Rol Principal, Cel mai bun Scenariu Original, Cea mai buna Muzica, Cel mai Bun Montaj.

„Cu cât o societate produce mai multe cântare, cu atât ea este mai dreaptă”, așa crede Blanco (Javier Bardem). E normal ca el să fie deranjat atunci când descoperă că talerele cântarului amplasat pentru décor la intrarea fabricii lui nu sunt la egalitate. El și-a dedicat toate eforturile ideii de echilibru. Sau mai degrabă, aparenței echilibrului. 

 “Cel mai Tare Șef”, o oglindă a unor vremuri în care solidaritatea, etica și binele comun par să fi fost șterse din contractul angajatului

“Cel mai Tare Șef” este o comedie dramatică care spune povestea angajaților companiei spaniole Básculas Blanco, o organizație care produce cântare industriale, și care așteaptă vizita iminentă a unui comitet care va stabili dacă merită sau nu Premiul local de Excelență în afaceri. Astfel totul trebuie să fie perfect. Proprietarul companiei, Blanco (Javier Bardem) face toate eforturile posibile pentru a rezolva problemele angajaților săi. Blanco joacă un rol foarte important în această poveste tragicomică a unui ecosistem industrial. Cu toate că filmul este o comedie, apasa puncte sensibile ale societății de azi și examinează cu atenție relațiile personale și profesionale din cadrul unei afaceri de familie care coordonează sute de muncitori. 

“Iscusit, fermecător și manipulator, Blanco este cel care ține degetul pe cântar, cel care trage sforile după bunul plac. Blanco este un personaj carismatic, un jucător care se implică fără rușine în viața personală a angajaților săi pentru a îmbunătăți productivitatea companiei. Un personaj cu care ne identificăm, în ciuda naturii sale lipsită de scrupule. Cred într-un cinema complex și ambițios din punct de vedere artistic, unul care să arate lumii cine suntem cu adevărat; și care, în același timp, reușește să ne amuze și să ne provoace din punct de vedere emoțional, fără să ne dezicem de adevăr și de lirismul vieții. Acesta este cinemaul care demonstrează ceea ce suntem și ceea ce vom deveni într-o bună zi. Dintre toate provocările cu care ne-am confruntat, găsirea echilibrului dintre comic și tragedie a fost cea mai riscantă”, declară regizorul Fernando Leon de Aranoa.

Javier Bardem, un actor de Oscar cu o carieră de peste 30 de ani

Născut în Las Palmas de Gran Canaria, Javier Bardem provine dintr-o familie de actori. Este fiul actriței Pilar Bardem, fratele actorului Carlos Bardem și nepotul regizorului Juan Antonio Bardem. Și-a început cariera la o vârstă fragedă cu o serie de roluri în seriale și filme spaniole.

În 2002, sub regia lui Fernando León de Aranoa, a jucat în „Mondays in the Sun”, film care i-a adus, printre alte premii, Premiul Goya pentru cel mai bun actor. În 2004, a jucat în „The Sea Inside” (2004), regizat de Alejandro Amenábar, ceea ce i-a adus un premiu Goya pentru cel mai bun actor, Cupa Volpi la Festivalul de Film de la Veneția și o nominalizare la Globurile de Aur.

În 2007 a jucat în „No Country for Old Men”, în regia lui Joel și Ethan Cohen, film pentru care a câștigat, printre multe altele, un premiu BAFTA, un Glob de Aur și Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. În același an, a jucat în filmul lui Mike Newell „Dragoste în vremea holerei”, și în „Vicky Cristina Barcelona”, regizat de Woody Allen, alături de Scarlett Johansson și Penélope Cruz.

În 2010, Javier a jucat în „Biutiful”, de Alejandro González Iñárritu, câștigând premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalul de Film de la Cannes, premiul Goya pentru cel mai bun actor și o nominalizare la premiile Oscar. În același an, a jucat în „Eat, Pray, Love”, de Ryan Murphy, alături de Julia Roberts. Sub regia lui Terrence Malick, Javier a jucat în „To the Wonder” (2012) și în același an a interpretat rolul răufăcătorului în filmul „Skyfall”, regizat de Sam Mendes.

În „Piratii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar” (2017), regizat de Joachim Rønning și Espen Sandberg, Javier joacă rolul căpitanului Salazar, inamicul lui Jack Sparrow, celebrul personaj interpretat de Johnny Depp. Tot în 2017, a jucat alături de Jennifer Lawrence în „Mother!”, un thriller regizat de Darren Aronofsky. În 2017, s-a întors să lucreze cu León de Aranoa în „Loving Pablo”, interpretându-l pe Pablo Escobar, ceea ce i-a adus premiul publicului la Premios Platino del Cine Iberoamericano și o nominalizare la premiile Goya pentru cel mai bun actor. În 2018, a jucat în „Everyone Knows”, regizat de Asghar Farhadi. Alte lucrări recente includ „The Roads Not Taken” (2020), al regizoarei Sally Potter.

Fernando Leon de Aranoa, 12 premii Goya din partea Academiei Spaniole de Film

Fernando Leon de Aranoa a scris și regizat lungmetrajele „Familia” (1996), „Barrio” (1998), „Mondays in the Sun” (2002), „Princesas” (2005), „Amador” (2010), „A Perfect Day” (2015), „Loving Pablo” (2017) și „The Good Boss” (2021).  Regizorul și-a prezentat filmele la cel mai prestigioase festivaluri de film din lume, precum San Sebastian, Berlin, Sundance, Cannes, Veneția și Toronto. Munca sa i-a adus douăsprezece premii Goya din partea Academiei Spaniole de Film, trei dintre ele pentru cel mai bun regizor, două pentru cel mai bun scenariu și unul pentru cel mai bun film. A fost distins cu premiul Silver Shell la Festivalul de Film San Sebastián pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun regizor, dar și cu trei premii Fipresci din partea criticilor de specialitate, un premiu Ariel, două nominalizări Donatello și premiul Luis Buñuel pentru cel mai bun film ibero-american. 

În România filmul este distribuit de Freealize.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.