HMD Global, producatorul telefoanelor Nokia, anunta astazi un nou telefon pe care il poti repara singur, Nokia G42 5G, disponibil pe culorile „So Grey” (grey) si „So Purple” (lavender).
Dacă ai scăpat vreodată un telefon din mână, probabil că ai fost nevoit să îl folosești ceva timp cu un ecran crăpat. Nokia G42 5G este proiectat cu opțiunea de reparare QuickFix, astfel încât să îți poți înlocui singur ecranul spart, portul de încărcare îndoit și bateria veche. Poți face toate aceste lucruri cu ajutorul unor instrucțiuni de reparare care îți arată pas cu pas procesul, și folosind piese de schimb la prețuri accesibile, toate dezvoltate în colaborare cu iFixit.
Inspirat de Culoarea anului 2023 – Digital Lavender, care este aleasă de experții în previziuni ale tendințelor globale de la WSGN, Nokia G42 5G se lansează în culoarea „So Purple” (lavender). Este primul smartphone Nokia cu opțiune de reparare self-service și conexiune 5G, astfel încât să poți face poze, să trimiți fișiere, să faci cumpărături online, streaming, totul în ritmul tău. În plus, spatele este fabricat în proporție de 65% din materiale reciclate și telefonul are un ambalaj mixt, certificat FSC®.
Lars Silberbauer, Chief Marketing Officer al HMD Global, a declarat: „Se poate spune fără urmă de îndoială că Purple (movul) are un moment de glorie anul acesta. Nu numai că Nokia G42 5G arată foarte bine, dar este și o continuare firească a drumului pe care îl croim spre reparabilitate, ce este acum fundamentală în modul în care ne proiectăm smartphone-urile”.
Kyle Wiens, CEO, iFixit: „Sunt încântat să văd cum parteneriatul nostru cu HMD Global înclină balanța în favoarea opțiunii de a-ți repara singur telefonul. Nu este vorba doar despre furnizarea de piese. Vrem să cultivăm spiritul DIY în rândul consumatorilor și să arătăm că era reparațiilor de tip self-service a început”.
E ATÂT de rapid
Informează-te. Distribuie fotografii. Navighează, fă-ți cumpărăturile, fă-ți treaba sau joacă-te – indiferent ce înseamnă pentru tine să fii online, conectivitatea 5G1, alimentată de Qualcomm®Snapdragon™ 480+ 5G, îți oferă viteze la superlativ. În plus, poți sări de la o aplicație la alta fără probleme cu ajutorul memoriei RAM de capacitate mai mare, a spațiului mai mare de stocare și datorită optimizării inteligente care are loc în fundal. De asemenea, poți adăuga prin vRAM (virtual RAM) până la 5 GB de memorie RAM în plus care să îți îmbunătățească experiența.
Interacțiunea cu ecranul este și ea îmbunătățită, printr-o rată de reîmprospătare de 90 Hz.
Face fotografii ATÂT de clare
Camera de 50 MP funcționează pe baza unora dintre cei mai performanți algoritmi AI, pentru a capta fotografii clare, chiar și în condiții dificile. Modul Portret te pune „în cea mai bună lumină”, în timp ce modul de Noapte produce fotografii de calitate după lăsarea întunericului, care pot fi vizualizate pe ecranul HD+ de 6,56 inci. Și când înregistrezi un clip video, funcția audio OZO 3D îți va asigura un sunet pe măsura imaginii superioare.
Are o baterie ATÂT de puternică
Cu o autonomie de până la 3 zile, bateria telefonului Nokia G42 5G își va păstra 80% din capacitatea sa inițială, chiar și după 800 de cicluri complete de încărcare – ceea ce înseamnă aproximativ patru ani.
E ATÂT de durabil și de sigur
La fel ca toate telefoanele produse de Nokia, G42 5G are la bază durabilitatea, așa că fost testat riguros pentru a rezista la loviturile de zi cu zi, având un ecran Gorilla Glass 3. De asemenea, telefonul rămâne actual, cu 3 ani de actualizări de securitate lunare și 2 ani de actualizări ale sistemului de operare.
Cu Android™ 13 ai mai mult control asupra informațiilor pe care aplicațiile le pot accesa, inclusiv anumite fotografii sau videoclipuri și istoricul din clipboard. Cu până la 3 ani de update-uri de securitate lunare5, nu mai ai de ce să îți faci griji că nu ești „la zi” cu protecția.
Noul dispozitiv are certificare IP52, ceea ce înseamnă că rezistă jeturilor de apă înclinate pe verticală până la 15°.
Prețuri, disponibilitate și accesorii
Nokia G42 5G pe culorile „So Grey” (grey) și „So Purple” (lavender) va fi disponibil curând în România, în configurația cu spațiu de stocare de 128 GB și 6 GB de RAM, începând de la 1199 RON. Mai multe informații aici: https://www.nokia.com/phones/ro_ro/nokia-g-42?sku=101Q5003H052
Poți adăuga o protecție suplimentară pentru Nokia G42 5G, cu ajutorul carcasei transparente. Fabricată din materiale 100% reciclate și cu ambalaj complet reciclabil, husa ultra-subțire și ușoară nu ascunde designul telefonului. Aceasta va fi disponibilă la o dată ulterioară.
Kiturile de self-service și piesele de schimb pentru Nokia G42 5G sunt disponibile pe iFixit.com.