Ascultă acest articol


„Sari în mijlocul unei aventuri palpitante, al un thriller de spionaj cu Cyberpunk 2077: Phantom Liberty.”

Gen: Aventură, Acțiune

Lansare: 25.09.2023

Studio: CD Projekt RED

Distribuitor: CD Projekt RED

Platforme: PC, PlayStation 5, Xbox Series X

Clasificare: 18+

Sinopsis:

Sari în mijlocul unei aventuri palpitante, al un thriller de spionaj cu Cyberpunk 2077: Phantom Liberty. Pregătește-te să pornești într-o misiune cu mize mari în cel mai periculos cartier din Night City. Când naveta orbitală care îl transportă pe președintele nou-formatei Statelor Unite ale Americii este doborâtă, există un singur individ capabil să o salveze: tu. Asumă-ți rolul lui V, un mercenar calificat pe bază de angajare și plonjează într-o tapiserie complexă de spionaj și mașinațiuni politice. Pregătește-te să descurci o narațiune captivantă care împletește coridoarele puterii cu tărâmul neiertător al mercenarilor din lumea interlopă. Expansiunea Phantom Liberty reinventează mecanismele jocului de bază, aducând un nou capitol în aventura lui V și multe îmbunătățiri ale jocului și mecanicii de joc. Experimentează personal Cyberpunk așa cum a fost menit să fie cu noul Cyberpunk 2077: Phantom Liberty!

Funcții de joc – Cyberpunk 2077: Phantom Liberty DLC

Pregătește-te pentru caracteristicile uluitoare ale Cyberpunk 2077: Phantom Liberty DLC! Fii gata pentru o plimbare plină de adrenalină prin Night City. Iată ce te așteaptă:

  • O nouă poveste palpitantă. Phantom Liberty te invită să te scufunzi într-o narațiune originală, plasată pe teritoriul neexplorat Pacifica Combat Zone din Night City. Asumă-ți rolul lui V, încredințat cu o misiune grea de spionaj și supraviețuire în mijlocul acestui peisaj volatil;
  • Fă cunoștință cu personaje noi. Acest DLC prezintă o distribuție complet proaspătă, inclusiv agentul Solomon Reed interpretat de Idris Elba, un agent guvernamental hotărât să salveze unitatea fragilă a Noii State Unite ale Americii. De asemenea, Keanu Reeves revine pentru a relua rolul său iconic ca Johnny Silverhand, aducând și mai multă profunzime experienței;
  • Explorează Neîmblânzitul Pacifica Combat Zone Pregătește-te să te aventurezi în adâncurile neexplorate ale Pacifica Combat Zone din Night City, renumită pentru violența fulgerătoare și criminalii de top. Navigarea în acest mediu perfid necesită cea mai mare precauție dacă ai de gând să supraviețuiești;
  • Noi arme și echipamente de ultimă oră. Descoperă un arsenal divers de noi arme corp la corp, arme de foc și produse cibernetice pentru a îmbunătăți priceperea ta în timpul luptei. Deblochează de asemenea noi abilități pentru a-l ajuta pe V;
  • Sistem de poliție îmbunătățit. Asistă personal la evoluția forțelor de ordine în Night City cu un sistem de poliție îmbunătățit. Acțiunile au consecințe mai mari pe măsură ce te confrunți cu un realism sporit și provocări sporite, inclusiv un risc mai mare de arestare sau deces din partea autorităților;
  • Lupta cu vehicule. Fii mereu pregătit pentru bătălii cu vehicule care pompează adrenalina în tine, deoarece Phantom Liberty DLC introduce mecanica dinamică de luptă a vehiculelor. Dezlănțuie haosul asupra dușmanilor tăi în timp ce explorezi Night City dintr-o nouă perspectivă;
  • Mai multă muzică. Scufundă-te în peisajul sonor al frecvenței 89.7 Growl FM, un post de radio nou-nouț care oferă muzică organizată de comunitate. Descoperă pietre prețioase ascunse și joacă-te pe ritmurile care completează perfect atmosfera cyberpunk, sporind imersiunea în joc;
  • Cyberpunk 2077: Phantom Liberty la preț ieftin.

Prețul libertății

Infiltrează-te în Dogtown, un oraș-în-oraș guvernat de o miliție strictă și un conducător cu pumn de fier. Înarmează-te cu îndrumarea agentului sub acoperire NUSA, Solomon Reed, interpretat de Idris Elba, și cu sprijinul legendarului Johnny Silverhand, interpretat de Keanu Reeves care se întoarce. Împreună navigați prin acest peisaj perfid al loialităților de odinioară, într-o lume plină de mercenari fără milă și alți potențiali dușmani sau aliați. Phantom Liberty, conceput pentru a valorifica puterea hardware-ului de ultimă generație, oferă mecanici de joc încântătoare, misiuni de curierat uluitoare, munic ciudate și misiuni captivante. Pregătește-te pentru o căutare principală de neuitat în care libertatea și loialitatea vine la un preț foarte mare. Cumpără Cyberpunk 2077: Phantom Liberty și pregătește-te să rescrii regulile din Night City!

Recenzie:

Imaginați-vă că după ce gamerii au terminat Witcher 3, poate și azi cel mai bun RPG din istorie, se tot vorbea despre proiectul Cyberpunk 2077. Era anul 2015, iar după 5 ani a apărut și Cyberpunk, cu amânările de seamă. Vă spun sincer, nu mi s-a părut un joc distrus, pe console, da, însă pe PC-ul meu a mers foarte bine. Îi lipsea ceva, povestea era destul de superficială, Johnny Silverhand, jucat de Keanu Reeves, era un Mărgelatu’ căruia îi lipseau semințele și pălăria. Ceva m-a făcut să-l abandonez complet după 30 de ore. Complet, cu uninstall, bug-uri supărătoare, poveste care nu mă ținea acolo.

Cyberpunk 2077 părea că este o casă cu o arhitectură superbă, dar scoasă la vânzare fără finisaj, fără varianta finală. Era început de iarnă în 2020 și eu îl abandonasem. Citeam despre update-uri peste update-uri, imaginați-vă că eram la finalul poveștii și l-am abandonat. Cred că un bug ciudat m-a făcut să-l scot din suflet. Ceea ce se anunțase jocul secolului, era exact pomul lăudat.

Phantom Liberty și 2.0 fac din Cyberpunk un joc complet nou

Da, mi-am amintit, era un open world în care simțeam că nu există dinamică și că explorarea nu-mi recompensează timpul pierdut. Da, a fost o decepție, la ce așteptări aveam pe atunci. Și, totuși, CD Projekt RED nu s-a lăsat și a muncit asiduu. S-au băgat foarte mulți bani, s-a tot încercat să se spele imaginea unui start ratat, a unui joc care avea atâtea recenzii negative și curgeau valurile de ură din partea jucătorilor.

Jocul este minunat, superb, un alt joc

După aproape fix 3 ani, oamenii s-au ținut de cuvânt. Jocul este minunat, superb, un alt joc. Chiar dacă îl plătești la jumătate de preț azi, plătești și DLC-ul, primul și ultimul, Phantom Liberty. Însă merită toți banii. Este încântător, iar progresele făcute de dezvoltatori sunt remarcabile. Am luat jocul de la ZERO. Cu salvare nouă, cu V pe post de punkist, cyberpunker, ce mama mă-sii, pentru că simțeam că e alt joc. Detalii grafice fabuloase, Night City strălucea după 3 ani.

Cine v-a lucrat aici? Avem noi Renașterea

Cyberpunk 2.0 îți dă impresia că dezvoltatorii au venit cu meseriașii care au strigat: “Auziți, doamna sau domnul, cine v-a lucrat aici?”. Stai, că refacem noi! CD Projekt RED a băgat chiureta și a operat estetic până și mațele jocului. Credeți-mă, este de nota 10, fără greșeală, te ține acolo cu orele în șir, nu mai zic de fel și fel de misiuni ascunse, cu calcule în hexazecimale, de zici că ești la culegerile lui Gheba sau Petrică. Rezultatul final este o renaștere, nu mișcarea culturală, a unui proiect fabulos. Și totul cu această nouă regiune din Night City, Dogtown, căzută în haos și disperare.

Sistemul de perk-uri, o minune

Față de prima variantă, 2.0 cu Phantom Liberty aduc un sistem redecorat de perk-uri, țineți minte că V, protagonistul din joc, își creștea skill-urile în luptă, stealth și hacking printr-un labirint de upgrade-uri. Acum, totul e mult mai logic, mai așezat, mai pe înțelesul jucătorului care vrea pew-pew, zdrang, bong, bum, bang, huooooooooooo!

Acum, vechiul sistem a fost înlocuit cu unul superb, V. are și varianta reflexelor, bagi puncte în reflexe și devii un ninja combinație cu shinobi sau un Mother Fucker John al katanelor. Mai avem și Inteligența, unde V devine un maestru al manipulării, devine un hacker de nivel mondial, plus că poți implanta în adversari chestii dubioase, îi orbești, îi faci să se împuște în cap între ei, ceva superb.

Și normal că am inteligența la maximum, mă ajută în misiunile de stealth, aveți celebrele gig-uri, unde trebuie să vă bazați pe inteligență și pe abilitățile tehnice. Te ajută și Cool, mai ales când ești zărit de inamici, însă se întâmplă rar, cu inteligență 20 și abilități tehnice 20, ești o adevărată fantomă. Și asta se simte în joc, chiar dacă unii se plâng, mai ales prin străinătate: Mami, dar eu am inteligență 20 și face buba nenea ăla cu săbii! Păi, da, Geangavelea, că nu ești în stare să deschizi o ușă, că n-ai nimic pe tine la abilități tehnice!

Traficul? Nota 10

Alte improvizații în joc sunt cele legate de trafic și de pedeștri. Adică totul e realist, cu oameni care se sperie la accidente și reacționează, cu șoferi nervoși în trafic. Și cel mai frumos aspect este cel care aduce lumea GTA în Cyberpunk. Încearcă să sari în mașina unui șofer, imediat vin polițiștii după tine și urmăririle sunt fix ca-n GTA, dar în Night City, minunate!

Fantoma Libertății, nu Statuia!

Să trecem și la povestea din Phantom Liberty, unde ai de-a face direct cu președintele Estados Unidos, care este femeie, și o cheamă Myers, nu Michael Myers. Povestea e mai bună decât tot firul narativ din Cyberpunk-ul original, cu Arasaka și toți conspiraționiștii din Night City. Aici este un dictator militar care conduce Dogtown, un Kurt Hansen, o combinație de Rutger Hauer cu Dolph Lundgren, un om nemilos, corupt și aparent invincibil. Odată intrat în DLC-ul Phantom Liberty, simți din plin potențialul adevărat al Cyberpunk. Imaginile din Dogtown, cu blocuri de sticlă și gunoaie în jur, o lume dezolantă, cu oameni care trăiesc pe stadioane părăsite sau în containere dărâmate dintr-un vapor antic.

Oscar al jocurilor

Te ia tare de tot prima misiune, când o salvezi pe președinta Statelor Unite zici că ești într-o misiune din aia finală de Call of Duty, unde trebuie să omori tot, vine întreaga armată a 14-a peste tine. Și se deschide o lume tot mai sofisticată, unde ajungi să-l cunoști pe Solomon Reed, un agent din ăsta șmecher și blazat, jucat fantastic de Idris Elba. Practic, în aceeași scenă îi vezi pe Keanu Reeves și pe Idris Elba. Mai lipsea Pamela Anderson. De aici, misiunile sunt superbe, un fir narativ perfect, iar You know my name este un thriller de nota maximă, de Oscar al jocurilor. E clar că CD Projekt RED a ridicat atât de mult ștacheta, aducându-i pe Keanu Reeves și Idris Elba să joace într-un joc, că de acum doar Kojima îi mai poate bate, vezi distribuția din Death Stranding.

Ce e rău? Că avem un singur DLC

Cyberpunk 2077 Phantom Liberty este fără greșeală, este un DLC foarte puternic, solid, vivant. Dogtown este poate cel mai bine creat oraș din tot jocul, v-am spus că veți simți diferența față de Night City, veți explora multe ore aici și cu siguranță săriți de suta de ore jucate. Cel mai neplăcut aspect este că Cyberpunk nu va mai aduce nimic nou în acest univers, Phantom Liberty este singurul DLC, asta când ajunsese să le facă uitate pe celebrele Deus Ex și GTA, cu un potențial final fabulos, un Night City capabil să susțină romane de povești. Cumva, e trist că CD Projekt RED lasă în urmă cea mai frumoasă distopie din istoria gaming-ului.

Cyberpunk 2077: Phantom Liberty este disponibil pe PC, PlayStation 5 și Xbox Series X din 25 septembrie 2023.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.