Sony Future Filmmaker Awards 2024 încheie o a doua ediție de mare succes și anunță componența Juriului

0
312
Ascultă acest articol


Creo anunță juriul competiției Sony Future Filmmaker Awards 2024. Cea de-a doua ediție a programului anual dedicat scurtmetrajelor și regizorilor s-a încheiat de curând și, la fel ca și anul trecut, oferă oportunități importante pentru dezvoltarea talentelor cinematografice din întreaga lume.

A doua ediție a competiției Sony Future Filmmaker Awards s-a desfășurat în perioada 15 iunie 2023 – 15 februarie 2024 și a înregistrat un număr de înscrieri dublu față de anul precedent. Competiția a fost înființată pentru a promova voci originale și diverse cu o perspectivă nouă asupra storytelling-ului, oferind regizorilor de film noi oportunități de carieră și acces la mecanismele interne ale industriei de film așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Înscrierea este gratuită și este deschisă tuturor regizorilor la nivel internațional, iar anul acesta competiția a primit un răspuns pozitiv susținut de o doză mare de entuziasm, fiind înscrise peste 8.400 de filme realizate de peste 5.000 de regizori din 148 de țări și teritorii.

Condus de regizorul Justin Chadwick pentru al doilea an consecutiv, juriul din acest an reunește un grup de experți de top din industrie, printre care: Michael Barker și Tom Bernard, co-fondatori și copreședinți ai Sony Pictures Classics, Rob Hardy ASC, BSC, regizor premiat la BAFTA, Kate Reid BSC, regizoare britanică premiată, Robert Primes ASC, regizor câștigător al premiului Emmy și cunoscuta regizoare australiană, Unjoo Moon.

Justin Chadwick, regizor premiat în teatru, televiziune și film și președinte al juriului, a declarat: „Este o mare plăcere să mă întorc în calitate de președinte al acestui nou juriu prestigios. Anul trecut, am adus în prim-plan 30 de regizori excepțional de talentați din întreaga lume, fiecare dintre ei având șansa unică de a avea acces la mecanismele interne ale industriei din Los Angeles, deschizând uși către oportunități de lansare în carieră. Din propria mea experiență, arta scurtmetrajului nu este în niciun caz una care să fie subestimată și abia aștept să descopăr și mai mulți profesioniști străluciți și talentați prin intermediul acestei viitoare selecții.”

Pornind de la o listă lungă de propuneri, în prima etapă a procesului de jurizare, Robert Primes ASC și Unjoo Moon vor selecta cele mai bune 30 de filme care vor face parte din lista scurtă în acest an. În cea de-a doua etapă a procesului, Michael Barker, Tom Bernard, Rob Hardy ASC, BSC și Kate Reid BSC vor alege câștigătorii categoriilor din acest an, premiind excelența creativă și abordările originale ale tehnicii narative. Ambele etape ale procesului de jurizare sunt conduse de Justin Chadwick, iar cei 30 de regizori preselecționați vor fi anunțați pe 23 aprilie 2024.

Beneficiind de o poartă de acces unică în culisele industriei, cei 30 de regizori preselecționați vor avea transportul asigurat către Los Angeles pentru a participa la un amplu program de workshop-uri și pentru a asista la ceremonia de decernare a premiilor, unde vor fi anunțați cei șase câștigători ai categoriilor, pe 30 mai 2024, la Teatrul Cary Grant, situat în incinta istoricului Sony Pictures Studios din Culver City, California. Cei șase câștigători vor fi recompensați cu premii în bani și echipamente Sony.

NOUTĂȚI ÎN 2024 ȘI PREMII

Ediția din 2024 a introdus un nou format al concursului, cu un total de șase categorii la care pot participa regizorii: Ficțiune, Non-Ficțiune, Mediu, Student, Future Format – cea din urmă fiind concentrată pe filme realizate exclusiv cu un smartphone -, dar și o nouă categorie de Animație.

În acest an, câștigătorii și regizorii preselecționați sunt invitați să participe la un program extins de patru zile de workshop-uri în Los Angeles, care oferă acces exclusiv în culisele industriei și acoperă o gamă largă de subiecte, de la prezentarea de proiecte, la aspecte juridice, colaborarea cu agențiile de talente și utilizarea tehnologiilor de ultimă oră. Începând cu această ediție, Sony Future Filmmaker Awards va avea loc primăvara, programul de patru zile de workshop și ceremonia de decernare a premiilor vor avea la Sony Pictures Studios in Culver City, California în perioada 28 – 31 mai 2024.

Pe lângă participarea la workshop și primirea de echipamente Sony, câștigătorii categoriilor Ficțiune, Non-Ficțiune, Mediu și Animație primesc și un premiu în bani în valoare de 5.000 de dolari. Câștigătorul categoriei Future Format primește un premiu în bani în valoare de 2.500 de dolari. Câștigătorul categoriei Student și instituția de care acesta aparține primesc fiecare echipament de imagistică digitală Sony.

Pentru mai multe detalii, accesați www.sonyfuturefilmmakerawards.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.