Ai fi crezut că Băieții Răi mai au suficientă adrenalină pentru încă un sequel? Băieți Răi: Pe Viață și pe Moarte este al patrulea film din renumita serie de acțiune polițistă cu duo-ul dinamic Will Smith + Martin Lawrence.
Mike și Marcus intră de această dată în belele mai mari decât se așteptau încercând să spele onoarea răposatului căpitan Howard (Joe Pantoliano) care este acuzat post-mortem că s-ar fi aflat de fapt în cârdășie cu cartelurile de droguri. Colegii se întorc împotriva lor și vor vedea cum este să fi dat în urmărire de autorități.
Astfel mizele sunt suficient de mari cât să justifice un nou capitol aventuros plin de acțiune explozivă. Mai mult de atât nu ai nevoie ca să te relaxezi la cinema timp de două ore dacă simțeai nevoia de o comedie de acțiune cum se făcea „pe vremuri”. Mă simt încărunțit că spun asta dar da, putem spune deja perioadei anilor ’90-’00 „pe vremuri”. Vremuri când filmele nu încercau nici să fie prea complexe în narațiune, nici să mulțumească toate comunitățile societății. Bad Boys este în continuare genul de film simplu în sensul bun al cuvântului, fără să fie fad sau nesărat.
Chimia dintre Will Smith și Martin Lawrence de „parteneri pe viață” nu și-a pierdut valoarea așa că fanii de până acum nu vor fi dezamăgiți nici de schimbul de replici nici de schimbul de focuri. În noul film sunt momente în care și alte personaje mai tinere sunt lăsate să strălucească. Scene care ne oferă câte o schimbare de peisaj înainte să ne întoarcem la adevărații băieți răi, cât să nu ne plictisim.
De exemplu o astfel de secvență de acțiune reușită mai este undeva fix înainte să înceapă ultimul act, în care este implicat Reggie, care are un stil de luptă mult mai tactic și agil în același timp iar luptele pe care le dă cu infractorii sunt arătate uneori pe camera de luat vederi. Aceste mici schimbări în coregrafia acțiunii mi s-au părut revigorante.
Câteva cameo-uri ici-colo îndulcesc de asemenea experiența – deși cred că mi-ar fi plăcut ca una din suprize să fie un pic mai implicată în acțiune. Dacă urmărești anumite persoane haioase din social media, vei ști la cine mă refer.
Numeroase scene de acțiune îmi amintesc de jocuri video de acțiune, încât îmi ziceam „ce tare ar fi această scenă sub forma unui nivel de FPS sau third person shooter clasic”. Asta mai ales datorită stilului de filmare. Pe de-o parte vezi uneori acțiunea din ansablu, camera navighează întreaga încăpere în care are loc schimbul de focuri, îndreptându-ți atenția într-un ritm alert de la un personaj la altul. Apoi sunt și cadrele filmate din perspectiva personajului – POV ca și cum spectatorul ține arma, sau „first-person view” ca în jocuri.
La mai multe filme din ultima vreme am simțit că ultimul act, menit să fie cel mai bombastic și intrigant, ajunge să fie puțin dezamăgitor, de parcă până în acel punct ideile producătorilor începeau să se termine. Ultima parte din Bad Boys: Ride or Die însă este un adevărat spectacol al gloanțelor și exploziilor. Parcul tematic cu aligatori abandonat devine, cum spuneam mai sus, un veritabil ultim nivel de joc video în care răufăcătorii folosesc tot arsenalul de care dispun împotrva protagoniștilor. Memorabilă oarecum este și scena de acțiune dintr-un club mai dinspre mijlocul narațiunii, dar războiala din parcul de aligatori (sau „redneck Jurassic Park” cum îl numește Marcus) depășeste toate scenele de până atunci.
Nu mereu a fost o plăcere să văd acțiunea, căci de câteva ori camera prindea o viteză prea mare ca să distingi mai exact ce se întâmplă, fără să poți savura suficient de bine cafteala care se desfășoară. Ba chiar pare uneori că nici nu se focusează bine în acele momente prea agitate și imaginea devine neclară pentru două-trei secunde.
Doar pentru că acțiunea în sine este bine executată nu înseamnă că firul narativ este ceva memorabil. Nu numai că este destul de previzibil și mă îndoiesc că îți vei mai aminti detalii până la filmul de săptămâna viitoare, dar are și unele lacune la care mai bine încerci să eviți să te concentrezi. În schimb, măcar la jumătate dintre dialoguri, vei bufni în râs.
Mă bucur să văd că Băieții Răi n-au îmbătrânit și ne-au putut oferi încă un spectacol savuros pe marele ecran. Și dacă au îmbătrânit puțin, probabil că trosneala încheieturilor e acoperită oricum de împușcături sau muzică.
Musai de văzut cu gașca, căci este un film ce inspiră la glume și destindere, iar unde-s cel puțin doi, distracția crește. Mai ales într-o sală mare de cinema, răsfățat cu cele mai mari porții de popcorn și suc rece. Îmi dau seama de asemenea că astăzi se simte de fapt mare nevoie în programul cinematografelor de un film de acțiune polițistă construit pe o rețetă cât mai clasică, executat bine, exact la acest început de vară. Mai bine ne întoarcem la rețete vechi, chiar dacă astfel filmul nu inovează cu nimic, decât să încercăm să vânăm multe trend-uri complicate care mai mult strică decât să aducă valoare unui film.
Bad Boys: Ride or Die / “Băieți Răi: Pe Viață și pe Moarte” se vede la cinema începând din 7 iunie, distribuit în România de IntercomFilm.
Regizor: Adil El Arbi, Bilall Fallah
Scenariu: Chris Bremner,Will Beall, George Gallo
Gen: Acțiune, Comedie, Aventură
Lansare: 07.06.2024
Durata: 1 ora 55 minute
Studio: Columbia Pictures
Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15
Distribuitor: InterComFilm
Actori:
Will Smith … Mike Lowrey
Martin Lawrence … Marcus Burnett
Vanessa Hudgens … Kelly
Alexander Ludwig … Dorn
Eric Dane … McGrath
DJ Khaled … Manny
Sinopsis: „Când fostul lor căpitan este implicat într-un caz de corupție, cei doi polițiști din Miami trebuie să lucreze pentru a-i curăța numele.” – InterComFilm