Cel de-al 8-lea joc al francizei DOOM, continuare pentru jocurile DOOM (2016) și DOOM Eternal (2020), DOOM:The Dark Ages îl readuce pe DOOM Slayer în atenția fanilor transportându-ne “într-un război medieval întunecat și sinistru împotriva Iadului!”
De această dată Slayer va lupta cu legiunile satanice, conduse de Zei și Regi care-l vor, pur și simplu pe Slayer mort odată pentru totdeauna. Pe parcursul a 22 de capitole, Slayer arată că nu e ușor de învins și face curățenie prin zone nemaintâlnite până acum din IAD, folosind un arsenal de arme care mai de care mai mortale, în frunte cu un buzdugan cu lanț (flail) și un scut-drujbă, iar de-a lungul aventurii sale Slayer urcă și pe un dragon, dar și într-un fel de Mecha uriaș, curățând infecția din Infern și cu ajutorul unei turete.
“Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecînd pe-o rază,
Pătrunde ‘n casă şi în gând. Şi viaţa-mi luminează!” – Eminescu (Story)
Nu e nimic Eminescian aici, dar sună fix cu ceea ce se întâmplă în The Dark Ages, cu mici ajustări: Slayer este în “posesia” Sentinels (night warriors caste ai Argenta) și este încătușat undeva, pe o navă, iar atunci când hoardere de demoni năvălesc în Argent D’Nur, pe care aproape l-au “consumat”, de urgență este chemat Slayer care alunecă pe-o rază și cade pe Khal, să-aducă lumina în această zonă devenită un adevărat teren de luptă.
Așa sună începutul lui The Dark Ages printr-un cinematic superb (l-am pus în montajul nostru de mai jos), direct și pe înțelesul tuturor – asta mi-a plăcut dintotdeauna la noua serie DOOM – nu se stă prea mult pe palavre și se trece la treabă!
Chiar și prin simplitatea sa, povestea e acolo și ne menține atenți pe tot parcursul celor 22 de capitole, firul epic avându-l și pe Slayer în vizor, care încearcă din răsputeri să scape de “posesia” despre care vă vorbeam.
Hoardele alea nu-s așa, de capul lor, în fruntea lor e un Zeu – un zeu care vrea să domine – un zeu care, evident, nu e singur ci are acoliții săi, printre care și o vrăjitoare, pe care o vei urâ probabil cel mai mult. Există acolo și-o “rezistență” – Argenta – cei care-l vor pe Slayer, dar care nu-l pot avea… în totalitate din cauza “posesiei”, dar care vor încerca să-l ajute, pentru a fi la rândul lor ajutați să-și curețe lumea de demoni.
Prin cele 22 de capitole, Slayer va face un “leap” printre demoni – la fel ca Barbarul din Diablo (secvență și în clipul nostru), și va toca, ciurui și curăța carnea de pe osul hoardelor de demoni mai mult sau mai puțini cibernetici. După cum era de așteptat, vom afla dacă reușește să se deposedeze, și cum se va încheia capitolul împotriva Zeului Demon și al Regilor Hoardelor. Le va servi Slayer un “glory kill“, sau… oricum, luând în considerare că s-a confirmat că vor mai urma jocuri din universul DOOM, vă rămâne să trageți singuri concluziile.
id Tech 8 – Optimizare superbă, însă… (Tehnic)
id Tech 8 stă la baza engine-ului acestei superbe iterații DOOM, și sunt tare curios cum se prezintă acesta pe console, căci noi l-am jucat pe PC (sistemul de testare este trecut la sfârșitul articolului) și declarăm cu mâinile pe inimi că rulează excelent în condițiile unei rezoluții 4K, cu HDR, o rată de reîmprospătare lăsată să se ducă până în maximul capabilității monitorului (165Hz), la setăriile grafice maxime posibile – Ultra Nightmare, cu RTX pe ON, bineînțeles.
După instalare, când am dat să pornesc jocul (via Steam), a apărut că e nevoie să faci update la cei mai noi driveri NVIDIA – driveri care încă nu erau disponibili la momentul la care am început să-l joc, dar probabil vor fi disponibili după lasarea din 15 mai.
Meniu: Precum și la titlul anterior, Eternal, și aici avem, posibilitatea să reglăm noi, în detaliu, ce setări dorim – audio, video (PC), ale tastaturii și mouse-ului și al controller-ului (am jucat și pe un Razer Wolverine 2), aici putând modifica butoanele atât pentru Slayer, cât și pentru pentru Turret, Dragon și Atlan (mech-ul), și bineînțeles, Accesibilitate! În meniu poți să accesezi și tab-ul pentru Extras unde ai Skin-urile și Collectibles-urile, dar și posibilitatea de a admira modelele 3D. Cei care au pre-comandat varianta Premium a jocului, se vor putea bucura, printre multe altele, și de skin-uri noi.
Dacă optimizarea este perfectă (pentru sistemul pe care l-am testat), grafica parcă nu se diferențiază prea mult față de ce am văzut în Eternal. Da, sunt acele mici “update-uri” vizuale, însă texturile, în general, sunt tot așa, plastice, nu știu, șterse, nu contează ce modifici la setări, așa sunt ele, și așa au fost și la Eternal, cel puțin. Să fie probabil un sacrificiu pentru ca jocul să meargă bine și pentru sisteme mai slabe?
Arhitectural e nebunie-curată – un melanj de gothic cu metal, care face ca tot ce e arhitectură să arate impresionant, dar și zonele mlăștinoase, organice – să zicem așa, pădurile, zonele secetoase și-ncinse ale IAD-ului, sunt foarte reușit recreate. Vremea in-game își spune și ea cuvântul și arată, de asemenea, excelent. Varietatea locațiilor sunt binevenite, întotdeauna, iar The Dark Age nu duce lipsă de ele. Vizual arată superb, însă dacă te apropii…
Din punct de vedere al sunetului, cel puțin OST-ul este plin de melodii bune, mulțumită Finishing Move – cei care au realizat coloanele sonore la jocurile Borderlands 3 și Halo Wars, dar, la un moment dat parcă devine ceva-ceva cam repetitiv… Oricum, atunci când ești în schimburi de focuri cu hoarde de 10-20 de inamici, muzica aia ajută enorm, dar concentrarea cade asupra măcelului. Când vine vorba despre FX, jocul se ridică și mai mult, față de Eternal – răgete, țipete, pașii cutremurători ai Mecha-ului, bătaia aripilor Dragonului sau ultimele sunete scoase de demonii pe care-i “finalizezi” – sunt excepțional făcute. Leap-ul lui Slayer e preferatul meu, cu tot cu efectele lui asupra mediului înconjurător, și bineînțeles asupra demonilor care zbor în toate direcțiile, la impactul tău.
Animațiile sunt parcă mai fluente și aici este meritul lui id Tech 8 și acea “cojire” a demonilor, de armură și de carne, până la os, sunt o plăcere vizuală.
Controlul este perfect, foarte reglabil și el din meniu, și după cum spuneam, merge perfect și pe un controller pe PC. Pe lângă combinația de taste de direcție, ai și clasicul Shift pentru fugă, ai săritură, butoane pentru blocaj de scut și aruncarea lui, buton pentru cycle la tipurile acelei arme, dar aici intervine și mouse-ului unde ai două tipuri de foc, butonul de la rotița de scroll și scroll-ul în sine pentru a schimba armele. Se pot face ajustări fine, destul de în detaliu, pentru ambele, din meniu.
HUD-ul este simplu și informativ, și-mi place la nebunie că s-a păstrat acea față expresivă a lui Slayer – un fel de element iconic al francizei. Stările lui Slayer vor fi la vedere, înroșirea ecranului însemnând că e cazul să lași pac-pac-ul. Dacă nu vrei să folosești scroll-ul pentru a schimba armele, ai posibilitate utilizării unui shortcut din tastatură, unde-ți poți alege direct arma dorită. Chipul tău este încadrat de armură și viață, iar în dreapta este afișată arma actuală, în stânga fiind afișate tastele active la skill-uri.
Meniu in-game: Accesul la Arsenal se face prin meniul in-game, și aici poți stabili modurile de foc ale fiecărei arme în parte, urmând să le deblochezi pe parcursul jocului. La Codex, ei bine, afli amănunte și informații (inclusiv niște artwork-uri foarte mișto), despre Slayer, inamici, arme etc, și ai și un Melee Upgrade, unde, după cum spune și numele, poți să-ți upgradezi armele “de aproape” gen Scut, Gauntlet și Flair, apoi vor veni și Challenges și Shield Runes. Zonele de briefing și tutoriale sunt acolo, plus tot ce ai de făcut, iar la îndemână-ți va sta și harta unde sunt afișate zonele de interes.
Shopping-ul îl vei face de la un fel de Shrine-uri împrăștiate prin niveluri și constă în upgrade-uri (costă bani), iar skill-urile se bazează pe experiența ta în joc, sub formă de puncte – un sistem ca la RPG-uri să zicem.
Poți să-ți extinzi bara de viață și cea de armură prin confruntarea și doborârea unor boși Leaders (există de mai multe feluri), la sfârșit, smulgându-i din piept inima (demonic essence) – care reprezintă upgrade-ul. De asemenea, acest tip de upgrade îl vei face căutând anumite lanțuri cu pandantive prin niveluri.
Armuri (shard-uri) le găsești prin nivel, la fel și muniția, dar și elemente care-ți “umplu” viața la loc. Comori cu bani și acele păpușele super-fun (collectibles), trebuie să le descoperi singur, acestea din urmă apând la colecția ta din meniul principal.
Evident, avem și chei care ne dau acces la zone, fie ele secundare, fie din firul epic principal, fără de care nu poți avansa în nivel.
Nivelurile de dificultate contează și ele și sunt destule, cu efecte mai mult sau mai puțin impactante-n gameplay. Ai Aspiring Slayer, Hurt Me Plenty, Ultra-Violence, Nightmare, Pandemonium și Ultra-Nightmare de unde să-ți alegi și dacă, spre exemplu, nu poți trece de o zonă anume, schimbi nivelul de dificultate și reiei de la cel mai recent check-point (salvări) și odată rezolvată situația cu cine-știe-ce bosulică încăpăținat să nu moară, treci la nivelul tău preferat de dificultate. Simplu și eficient.
Din punct de vedere tehnic și al structurii elementelor implementate în joc, The Dark Ages arată și se aude foarte bine, și are toate elementele necesare pentru a aduce un gameplay nu foarte aglomerat, dar îndeajuns să se plaseze ca fiind un joc pur de acțiune cu mici elemente RPG bine-venite. Acest lucru aduce și o rejucabilitate crescută, luând în considerare că fiecare capitol dintre cele 22, au un procent de “rezolvabilitate” – poți trece mai departe la un nou capitol dacă, parcurgi capitolul cap-coadă, dar nu îl faci 100%, însă ai posibilitatea să te întorci oricând să-l completezi.
Adrenalină pură, arme nebunești, muzică rock-metal și hoarde de draci (Gameplay)
Măi dragii tatii, DOOMeri mici și mari, știți cum e… dacă restartul francizei cu DOOM (2016), apoi Eternal (2020) ți-au fost pe plac și ai simțit că devine din ce în ce mai bun de la unul la altul, cu The Dark Ages e ca și cum “mergi la sigur”. Acei 5 ani de la Eternal și până la The Dark Ages au meritat așteptarea cu vârf și-ndesat, vă zic!
Ca fan al francizei, în general, așteptările sunt mult mai mari decât dacă ești un casual gamer care încerci pentru prima oară, să zicem, un joc DOOM, cu The Dark Ages. Tot ce vrei de la franciza ta e să-ți dea înapoi ce-i al francizei, pe DOOM Slayer, dar să vină și cu ceva nou, diversitate, acțiunea cu care ne-a obișnuit seria și alte chestii de acest gen.
The Dark Ages livrează. La toate capitolele! Vine cu diversitate, iar aici nu vorbim despre “culori” și “political correctness” ci despre varietate de moduri de joc, inamici, arme, poveste, aș zice și muzică, rejucabilitate, ai tot ce trebuie pentru a savura totul în decursul a 22 de capitole burdușite cu de toate. Vine cu o grafică superbă, deși câteodată texturile sunt spălăcite, am mai întâlnit situațiile și celelalte două jocuri, iar aici cred că este vinovat id Tech 8 care apelează la un compromis pentru a putea rula jocul bine pe consolele actuale, dar și pe PC-uri mai slabe d.p.d.v. tehnic, însă chiar și așa, vizual The Dark Ages este capodoperă. Situația se aplică și pe partea audio, cu o muzică ne-bu-neas-că (săru’mâna Finishing Move) deși, uneori, parcă devine repetivă sau se ascunde în fundal. Măcar metalele sunt temperamentale și se adaptează la acțiunea (sau lipsa ei) de pe ecran.
Gameplay-ul per se este cireașa de pe tortul The Dark Ages, și așa și trebuie! Sfinte Batman cât mă bucur că a fost eliminată acea, nu știu cum s-o numesc, implementare de țopăială platformică – sări de colo-colo, pe care am detestat-o și era băgată aiurea, în Eternal (am zis despre asta în recenzie). A fost înlocuită cu o chestie foarte smart și cool și anume, când și când, prin joc, dai de partea de sus a unui corpse care jelește-p-acolo și curge zeamă verde din el – cocoțat pe sus, arunci cu scutul în el și apoi te tragi de acesta pentru a face un fel de “leap” în zone neaccesibile din mers. De asemenea, zgârieturi galbene/aurii pe suprafețe înseamnă că pe acolo te poți cocoța. Simplu, eficient, fără să sări de colo-colo ca la Mario.
Fuga – când te grăbești sau ți-o cam iei în combat, fuga și sări – când e nevoie și se cere, gândite bine și se aplică perfect, nu e bătaie de cap, iar aici, în The Dark Ages, îmbrăcat în armuri voluminoase, cu un scut-drujbă și arme GRELE (răbdare, vorbim și de astea mai jos!), poți să și înnoți, da? Ce nu faci tu pentru niște păpușele cool și pandantive strălucitoare, este?
Caută cheia, deschide ușa, descoperă comoara, există și-aici și e OK, sunt chestii ale francizei și nu ne luăm de ele atâta timp cât nu ne deranjează la gameplay.
Povestea chiar mi-a plăcut, am zis și mai sus, un nene supărat și prietenii săi din partid vor pentru ei (și familia) TOTUL, dar neică ăsta, candidat singur – deși mânuit de cineva (însă încearcă să devină independent) Slayer, le strică lor apele. Slayer primește ajutor și dă randament, iar apele alea lui neica-satanicul se înroșesc și la sfârșit ajung să se bată parte-n parte. Prima sesiune de joc și am făcut 11 capitole din 22, la nivelul de dificultate Hurt Me Plenty, fiind un fel de “Normal”, și neterminând toate capitolele complet la 100%, decât o parte din ele. În aceste condiții, a durat câteva ore (nu mai știu sigur – 8 – 9 ore), fără pauze, urmând ca la a doua sesiune de gaming (care a fost mai scurtă ca prima) să termin și celelalte 11 capitole, ultimele fiind oarecum legate între ele cu o durată mai mică de joc (reamintesc: în funcție de nivelul de dificultate ales). Deci, hai să zicem că e nevoie, rotunjit, de o zi să poți termina campania pe “Normal”, fără a face toate capitolele 100%. Am procedat în acest fel datorită embargo-ului strâns, dar și a lipsei mele de timp, urmând ulterior să mă întorc să completez totul și apoi să ridic nivelul de dificultate. Acest lucru este și un motiv pentru care respect și-mi place ce au făcut “băieții” cu jocul: îți oferă posibilitatea de a-ți alege tu cât de repede să faci campania, dar să poți reveni oricând să o completezi 100% având la îndemână și multe niveluri de dificultate. Respect!
Gata, ARSENALUL! Nu știu cum să vă zic, dragii moșului Batman, dar satisfacția fanilor DOOM va fi depășită prin armele din The Dark Ages, păstrând simbolistica francizei. De la fierăstrău electric trecem la scut cu fierăstrău, care poate fi și aruncat; avem și Gauntlet-ul și Flail-ul – un buzdugan cu lanț, să nu mai pun că acestea au mai multe tipuri de utilizări și pot fi upgradate, da? Și asta numai la capitolul melee (lupta de aproape). Alte arme, care și ele pot fi upgradate, au mai multe moduri de foc, și sunt disponibile și în mai multe variante. Multe dintre ele le știm, dar aici cu un twist metalic absolut bestial! Accelerator – prăpăd și jale; Combat shotgun (super shotgun) – arată și are un efect devastator de aproape; Rail Spike Gun – știi ce zic, îl știm din franciză: țeapă, țeapă fraiereeee; Reaver Chainshot – te ține la curent până la capăt; Rocket/Grenade Launcher – explozii ca la revelion (bilele alea mari și grele sunt absolut fun!); Skull Crusher – preferata mea – practic un zdrobitor de cranii care-nprăștie în jur așchii de oase! Atât vă zic! Satisfacția utilizării acestor arme este de-a dreptul satanică! Le găsești fie în niște pod-uri metalice, la începuturi de nivel, fie le descoperi prin cine-știe ce coclauri prin joc. Evident, cu cât avansezi în joc, apar și ele rând pe rând până la o arbaletă foarte și șmecheră și vestitul BFG (ah, am zis că doar atât vă zic…).
Închipuiți-vă aceste arme uriașe și grele pe care le ți în mâna dreaptă, în stânga fiind scutul – care, apropos, îl vei folosi și pentru a para nu numai armele de aproape ale inamicilor, dar și vrăji și fel de fel de chestii pe care le aruncă dracii, câtă vizibilitatea mai ai tu? Nicio problemă că FOV-ul se poate regla. Eu n-am făcut-o că m-am descurcat cu el default, dar, nu știu, în funcție de tipul diplay-ului pe care joci și al rezoluției, e posibil să fie nevoie să umbli la setarea FOV-ului.
Pe lângă arsenalul superb al jocului, apare și Turret – o turetă uriașă cu care să cureți mase de draci, boți și chiar și titani (vezi în clipul nostru) și este o satisfacție uriașă când pui mâna pe una – nu sunt multe șanse, deci bucură-te de câte ori te așezi în una.
Înainte să trecem la inamici, hai să vorbim despre primul (din două) element nou care se încadrează perfect la capitolul “diversitate” și anume… Mecha! Da, da, celora care le plac jocurile cu Mecha, dar și cei care adoră filmele cu roboți precum Transformers sau mai corect spus, Pacific Rim, vor avea șansa să urce într-o măgăoaie d-asta și să lupte de aproape, sau cu automate și se de bată cu draci uriași – titani nervoși, dar și să distrugă arhitectura din jur – o altă chestie mișto, dar timidă, pe care o descoperim la id Tech 8. Greutatea acestor mecha se simte bestial în gameplay, și cred că foarte foarte mișto în Dual-Sense-ul celor care-l vor juca pe PS5, alături de însăși pașii grei ai lui Slayer, dar și a acelor fantastice leap-uri devastatoare pe care le execută acesta. Gameplay-ul în Mecha este, de asemenea restrâns, deci bucurați-vă de el.
Al doilea element nou, și mai mișto este… călăria unui dragon cyborg (cred că pot să-i zic și așa deși e vorba de un fel de dragon mecanic). Ce senzație superbă (găsiți în clipul nostru un montaj, de asemenea), urci pe dragon, rapid faci tutorialul (on the fly), și se conduce excelent. Bagi viteză, te lași în jos, dai din aripi să te ridici și bineînțeles, tragi cu proiectile – e ca în “How to Train Your Dragon” ce să mai! Poți urmări alți dragoni-inamici, distrugi turete, obiecte, inamici – prin niște etape gen QT, ca apoi, să sari de pe dragon și intri iarăși în crocșii metalici ai lui Slayer – totul smooth și foarte mișto făcut.
Și-am ajuns la ultimii, dar cei dintâi, “carnea de tun – dracii!”. Bethesda a rămas și în această situație dedicat francizei, și ne-a adus înapoi inamicii îndrăciți nouă, inclusiv unii grei-de-ucis, periculoși și … enervanți. Din meniul cărnii de tocat fac parte și Imp Stalker – cum să nu-i iubești, cum?; Revenant; Agaddon Hunter; Titan – lenți și rezistenți, Cacodemon – preferatul nostru al cărui nume-l despărțim în două cuvinte de câte ori îl vedem și-l confruntăm; Mancubus; Cyberdemon; Arachnotron – foarte mișto recreat; Hell Knight – al dracu drac!; Imp – urâți cu foc și enervanți, Cosmic Baron – măreția sa, regele; și, mă tot întreba colegul meu, Tudor, de el, Komodo… ei bine, drag coleg, șopârla asta e greu de bătut și are în mânecă de toate pentru a te mucifica, dacă nu știi cum să-l abordezi.
Inamicii sunt așezați pe categorii, de la ăia mici – minionii și până la Cheiftani (cum e numit gradul prin alte jocuri) – cei cu care te bați și le smulgi inima, dar și boși mai mari, și bineînțeles “zeii și regii” din firul epic. Ideea e că fiecare inamic are puncte slabe și e rezistent la ceva, ceea ce înseamnă că, constant trebuie să-ți reglezi armele active. Atent trebuie să fii și la modul în care te confrunți cu boșii, unii având un modus operandi specific, așadar învață–l întâi și apoi treci la atac. Hai să vă dau și un exemplu: E un tătăiț cu scuturi care se învârt în jurul lui, deci poți trage cât vrei, că arunci muniția degeaba, dacă ești atent spune că rezistența lui e bazată pe inamicii din jurul său, ceea ce înseamnă că trebuie să-i ucizi minionii pentru ai slăbi scuturile. Apoi se trece la o altă etapă de atac. Începe să arunce cu niște chestii spre tine, dacă sunt roșii, te ferești, dacă sunt verzi la parezi cu scutul, și vor fi trimise înapoi spre acesta și-i va da damage.
Mai mult de atât, fiecare boss are bară de viață și de scut și pentru a-i da la cap cu viața, trebuie să-i micșorezi și elimini bara de scut. Mai punem că unii se și regenerează? Păstrăm asta în gând, și adăugăm și elementele de tip puzzle (de găsit chei, de descoperit collectibles, de apăsat un buton, de tras o manetă etc), ceea ce face ca The Dark Ages să nu fie “acel tip de joc” dumb gen Run n’ Gun și “aia e” și e nevoie de puțin cap la gameplay, dar nu atât de mult cât să o dea în extrema strategiilor sau a RPG-urilor.
The Dark Ages începe bine, se păstrează la fel de bine pe parcurs și se încheie mai mult decât satisfăcător, cu – nicio supriză aici, că a fost confirmat oficial – lăsat loc pentru continuări, da, la plural. Probabil aici sunt incluse și posibile DLC-uri/expansion-uri, însă cu siguranță abia așteptăm continuări și sperăm ca așteptarea să nu fie lungă.
GOTY?! (Concluzie)
The Dark Ages ni-l dă pe DOOM Slayer în crocși metalici pe un fundal muzical fix cum știm franciza, la înălțime, și ne oferă un gameplay diversificat, cu multe surprize și o poveste exact atât cât e nevoie.
un pretendent serios la GOTY!?
The Dark Ages este “fără dar și poate” o continuare foarte bună care duce franciza mai departe, iar combinația reușită de poveste, partea tehnică (sunet și grafică) și gameplay îl face un pretendent serios la GOTY (Game of the Year), sau dacă nu, măcar la categoria de FPS, nefiind neapărat nevoie să fii un fan al francizei ci și ca joc de sine stătător.
DOOM: The Dark Ages va fi disponibil din 15 mai pe PC (Steam, Windows, Battle.net), PC/Xbox Game Pass, Xbox Series X | S, PlayStation 5.
- Gen: Acțiune, FPS, Shooter
- Lansare: 15.05.2025
- Studio: id Software
- Distribuitor: Bethesda Softworks
- Platforme: PC (Steam, Windows, Battle.net), PC/Xbox Game Pass, Xbox Series X | S, PlayStation 5.
- Clasificare: A.P.13
- Sistem de testare: PC: MB MSI MAG X670E Tomahawk WiFi, CPU AMD Ryzen 5 8600G, CPU COOLER MSI MAG CoreLiquid E360, RAM Kingston Renegade Fury 2x16GB 7600MT/s, GPU AORUS NVIDIA GeForce RTX 4070 Ti, MONITOR Philips Evnia 34M2C7600MV (3440×1440@165Hz), SSD Kingston Fury Renegade (2TB).
- Sinopsis: “DOOM: The Dark Ages este prequelul acclamatelor jocuri DOOM (2016) și DOOM Eternal, spunând o poveste cinematică epică, demnă de legenda DOOM Slayer. În acest al treilea capitol al seriei moderne DOOM, jucătorii vor păși în încălțămintea însângerată a DOOM Slayer, într-un război medieval întunecat și sinistru împotriva Iadului, cum nu s-a mai văzut până acum.”
