Într-o epocă în care marile jocuri de lupte tind să meargă fie spre realism (Mortal Kombat 1), fie spre complexitate tehnică (Street Fighter 6), Mostroscopy vine cu o propunere cu totul diferită: un omagiu adus filmelor horror și Luchador din cinematografia mexicană a anilor ’50. Cu un stil artistic care pare desprins din posterele pulp vintage și o distribuție de luptători ieșiți din iad sau de pe platoul unui film cu buget redus, Mostroscopy nu vrea să concureze cu titanii genului. Vrea să-ți ofere o seară de Halloween în format 2D arcade, alături de o pisică vârcolac, un vampir cu coafură gotică și un robot-congelator. Dar oare stilul poate învinge conținutul? Sau sub masca retro se ascunde o experiență care scapă firul în luptă? Să vedem.
Pulp, panică și… incoerență
Mostroscopy pare, la prima vedere, genul de joc care chiar are ceva de spus. Fiecare dintre cei 16 luptători are o introducere stil „comic book” care conturează un scop: un demon care vrea să-și anuleze un pact, o vârcolacă în căutarea salvării, un robot posac programat pentru refrigerare absolută. La finalul arcade-ului, după ce învingi 5 oponenți și boss-ul (neaccesibil din păcate), primești un outro în același stil.
Problema? Povestea fiecăruia pare că a fost scrisă cu generatoare AI diferite. Multe introduceri promit un fir narativ care se pierde complet până la final. Demonul care caută o carte sfârșește aliindu-se cu un supererou spațial. Vârcolaca Kitty dispare din poveste și este înlocuită brusc de nepoții ei într-un epilog care ar fi părut ciudat chiar și într-un episod filler din Ben 10.
Lipsa de context și integrarea greoaie a benzii desenate
Un element care agravează și mai mult incoerența este banda desenată prequel. Doar în introducerea lui La Mujer Vampiro apare menționat că ar trebui să citești această bandă pentru a înțelege evenimentele, dar banda nu este inclusă în joc și se vinde separat cu 2 dolari. Restul poveștilor par să presupună că jucătorul știe deja aceste informații sau nu contează oricum.
Rezultatul? După ce termini 4-5 arcade-uri, începi să ignori firul narativ și te concentrezi pe estetic și stil. Și deși există câteva replici haioase sau schimburi memorabile între personaje (cu un iz de Darkstalkers sau ClayFighter), se simte că s-a pierdut o oportunitate narativă unică. Aveai monștri. Aveai măști. Aveai atmosfera. Dar n-ai avut un scenarist cu viziune.
Simplu, dar nu simplist
La bază, Mostroscopy propune un sistem de control accesibil: o lovitură normală (pumn/kick), un buton pentru atacuri speciale, un blocaj, un “taunt” și… cam atat. Nu există comenzi complicate, nu se cere cunoștință de „quarter circles” sau inputuri Street Fighter-style. Practic, fiecare atac special se activează prin direcția apăsată + butonul de special (ex: înainte + Triunghi). Mai mult, fiecare atac special poate fi încărcat în două niveluri: EX (atac mai puternic) sau Super (activat automat la încărcare maximă). Poți executa aceste mișcări și în aer.
Această schemă amintește parțial de Smash Bros, dar și de Street Fighter x Tekken în intenție. Problema? Execuția lasă de dorit. Hitbox-urile sunt inegale, unele animații sunt lente și greoaie, altele inexplicabil de rapide, iar în anumite momente, răspunsul la comenzi devine inconsistent, personajul nu mai răspunde pentru câteva secunde. Când într-un fighter pierzi o rundă pentru că butonul de blocaj sau special nu s-a înregistrat, frustrarea e garantată.
Un element totusi interesant este bara „Monstro”, un fel de super-meter care se încarcă atât când lovești, cât și când ești lovit. Odată umplută, îți oferă acces la „Monstro Mode”: toate atacurile speciale devin automat Super Moves pentru câteva secunde. Este o fereastră scurtă, dar devastatoare, în care unele personaje (precum Luzbelle sau Kitty) pot “da la ficat” o rundă întreagă cu o combinație inspirată. Mai poți folosi bara pentru guard cancel (contralovitură defensivă) sau break-through, un fel de dash prin atacul inamic pentru a-l lovi din spate. E o mecanică bine intentionata, dar balansul variază puternic între personaje.
Balans? Unde ești, prietene?
Deși fiecare personaj are mișcări interesante (robotul Kukamon îngheață adversarii, El Charro Negro cheamă un cal schelet pentru un finisher), realitatea e că unele sunt clar OP. Luzbelle, de exemplu, are un atac de foc aproape imposibil de evitat, iar Fluffy poate îngheța inamicul fără cooldown real, permițând spam continuu. Unele personaje au frame-data sau hitboxes atât de proaste încât par neterminate.
Această lipsă de balans face ca meciurile să nu se simtă competitive. Nici casual. Uneori ai impresia că joci contra motorului, nu împotriva unui adversar. Iar în Challenge Mode, unde trebuie să execuți combo-uri prestabilite, sistemul de detecție a inputurilor e atât de prost calibrat încât combo-urile nu se înregistrează corect nici când le execuți perfect.
O distribuție de neuitat, cel puțin vizual
Primul lucru care sare în ochi în Mostroscopy este rosterul de 16 personaje jucabile: o combinație bizară, dar fascinantă, de luptători mascați și creaturi inspirate din filmele horror mexicane ale anilor ’50. Avem o vampiriță numită La Mujer Vampiro, un gunslinger schelet (El Charro Negro), o fantomă tragică (La Llorona), un robot frigorific cu mișcări mecanice haotice (Kukamon), o demonică “flamboyantă” (Luzbelle), și chiar o adolescentă posedată care luptă cu puterile întunericului.
Designurile lor sunt originale și pline de personalitate. Fiecare personaj are propriul stil de animație, de la lupte greoaie, ca din filmele cu costume de latex, până la mișcări rapide, fluide și caricaturale. Acest lucru este un mare plus pentru imersiune și atmosferă, pentru că te simți ca într-o colecție de filme de groază B, C sau deja X, Y, Z, stil VHS.
Fiecare are povestea lui… doar că nu prea contează
Fiecare personaj vine cu un intro în stil comic-book și o motivație de luptă vagă: de la „salvarea lumii” la „caut o pisică pierdută” sau „m-am săturat de bogați și vreau să dau foc unui conac”. Problema e că multe dintre aceste fire narative nu au nicio coerență. De exemplu, un personaj pornește în căutarea unei cărți magice pentru a rupe un pact cu un demon, doar pentru a încheia povestea făcând echipă cu un supererou venit din spațiu. Sau, în cazul lui Kitty, povestea începe cu blestemul unei femei-lup și se termină inexplicabil cu urmașii ei privind un tablou. Toate par scrise pe genunchi.
Mai grav, unul dintre personaje (La Mujer Vampiro) îți spune explicit că pentru a înțelege povestea trebuie să citești un comic prequel care nu e inclus în joc. Trebuie cumpărat separat pentru 2 dolari. Asta nu doar că e o practică dubioasă, dar arată și o lipsă de încredere în storytelling-ul livrat direct în joc.
Din primul moment în care pornești Mostroscopy, e clar ce își propune: să fie un omagiu vizual adus filmelor horror și Luchador din cinematografia mexicană a anilor ’50. Și reușește… în mare parte. Toate personajele arată de parcă au fost scoase dintr-un poster retro: costume exagerate, expresii teatrale, monștri supradimensionați și filtre vizuale aplicate peste tot. Există două moduri principale de prezentare grafică:
- Technicolor: un efect de culoare artificială, cu saturație intensă și granulație inspirată de televizorul cu lămpi.
- Alb-negru: un filtru clasic, ca pe peliculă veche, care creează o atmosferă mai „noir”, dar care afectează lizibilitatea efectelor speciale în timpul meciurilor.
Pe hârtie, aceste filtre sunt excelente, contribuie la imersiune. În practică, însă, pot deveni obositoare. Granulația constantă, lipsa opțiunii de dezactivare și faptul că unele culori devin greu de distins în alb-negru afectează lizibilitatea pe termen lung. Iar în meciurile mai haotice, te vei trezi întrebându-te dacă ai fost lovit de un proiectil sau de glitch-uri de shader.
Fiecare dintre cele 14 arene au si ele două variante, color și alb-negru, dar puține ies în evidență prin originalitate. Deși unele sunt atmosferice (o casă uriașă care domină fundalul, o plajă luminată de lună, o arenă Lucha Libre în ruină), multe arată simplu, fără viață sau mișcare în fundal, iar câteva par trase la indigo. Mai rau de atat, anumite arene sunt mult prea mici, ceea ce înseamnă că personajele rapide domină cu ușurință și nu ai loc de manevră, reducând strategia la spam de butoane.
Un mixtape de groază, în sensul bun
Dacă grafica ridică semne de întrebare, sunetul e o reușită categorică. Coloana sonoră e formată din 31 de piese, fiecare cu stil propriu: surf rock, teme psihedelice, jazz noir, piese epice de boss fight, toate potrivite cu tematica. Cântece precum Ghost Surf Rock sau EpicBattle J îți rămân în cap și oferă identitate fiecărui meci. Poți accesa toate piesele din Jukebox Mode, un feature binevenit pentru colecționari și nostalgici.
Singurul minus? Voci aproape inexistente. Fiecare personaj scoate câteva zgomote sau râsete, dar nu există voice-acting real, nici în introduceri, nici în replicile de final. Având în vedere cât de teatrali sunt acești luptători, lipsa replicilor vorbite e o șansă ratată uriașă.
Pret/Concluzie/Produs/Ce?/Acadele
Mostroscopy este un joc care impresionează mai mult prin personalitate decât prin execuție. Are un concept clar și o identitate artistică remarcabilă, inspirată de filmele mexicane de groază și Lucha Libre din anii ’50, iar pe partea vizuală și sonoră reușește să creeze o atmosferă unică. Filtrele de imagine, coloana sonoră diversificată și carisma unor personaje transformă fiecare luptă într-un mic spectacol stilizat. Din păcate, farmecul vizual și ideea de bază nu pot acoperi toate problemele structurale ale jocului. Sistemul de luptă, deși accesibil și intuitiv la început, suferă rapid de pe urma unor hitbox-uri imprecise, dezechilibre mari între luptători și lipsa unei profunzimi reale. În plus, modul de poveste este inconsistent, cu fire narative fragmentate și adesea fără concluzie, iar lipsa unor moduri de joc esențiale, precum online stabil sau progres semnificativ, afectează mult rejucabilitatea. Este clar că Mostroscopy nu se adresează fanilor hardcore ai genului, ci mai degrabă celor care vor o experiență scurtă, stilizată și nostalgică, fără pretenții tehnice sau competitive. Ca un experiment indie, are șarmul lui, dar nu se ridică la nivelul mecanic sau narativ pe care premisa sa originală îl promite. Dar nici prea mult nu costa, cat un bilet la film si un popcorn cu suc. Este un joc care ar putea fi cu adevărat grozav… într-o eventuală actualizare.
Mostroscopy este disponibil pe PC via Steam (31 octombrie 2023), Xbox One și Series X|S (31 ianuarie 2025), Nintendo Switch (16 mai 2025), PlayStation 4 și PlayStation 5 (16 mai 2025).
- Gen: Action, Brawler, Arcade, Retro
- Lansare: 16.05.2025 (PlayStation)
- Studio: Oribe Ware Games
- Distribuitor: Seashell Studio
- Platforme: PC via Steam (31 octombrie 2023), Xbox One și Series X|S (31 ianuarie 2025), Nintendo Switch (16 mai 2025), PlayStation 4 și PlayStation 5 (16 mai 2025)
- Clasificare: 16+
- Sistem de testare: PS5 Pro
- Sinopsis: “Mostroscopy este un joc video de lupte (brawler) care preia estetica filmelor de groază și a filmelor cu Luchador din cinematografia mexicană a anilor 1950, având un roster eclectic de monștri și Luchadores mascați, precum și un stil de joc simplu cu o prezentare retro.”
