Cred că am mai început câteva recenzii cu „aşteptările pentru X au fost mari” însă nu cred că a fost nici un joc anul ăsta în care aşteptările să fie aşa de mari. Ubisoft a reuşit să pună mâna pe drepturi pentru un joc Star Wars şi toată lumea şi-a pierdut cumpătul. Când au văzut că e şi Open World şi au primit aşa un mic teaser deja nu mai aveai cu cine să te înţelegi. Ubisoft, cunoscuţi pentru jocurile lor open world, jocuri precum Assassin’s Creed sau Far Cry în combinaţie cu franciza Star Wars ce putea să iasă rău, aşa e? Aşa e?
Am crezut altceva
Când l-au anunţat ni s-a vândut o poveste care nu este în totalitate adevărată. În joc urmărim peripeţiile unui nou personaj numit Kay Vess a cărui scop este să reuşească să obţină atât de mulţi bani cât să poată scăpa de pe Canto (Cantonica), planeta pe care am văzut-o în The Last Jedi, împreună cu „pisica-caine” Nyx care este companionul nostru în această poveste. Kay ajunge în nişte situaţii dificile de bună voie şi nesilita de nimeni dar nu din vina ei ci pentru că a fost dusă să creadă că o spargere a unui seif din casa unuia din cei mai temuţi şefi mafioţi spaţiali care nu, nu e Jabba The Hutt, îi va aduce profitul de care are nevoie.
Kay Vess nu este un personaj tocmai simpatic. De fapt aş spune că nimeni din jocul ăsta nu este un personaj plăcut. Dar cu Vess jucăm şi atunci auzim non stop gândurile sau ce are de zis despre ceea ce se întâmplă. Kay este o neica nimeni care nu are nici un talent în afară de cel pe care jocul a vrut să i-l atribuie, ce de a marca în slow motion mai mulţi inamici să îi împuşte. Nu există nici o explicaţie pentru abilitatea aia dar o are, spontan. Kay nu este vânătoare de recompense cum a fost făcut să credem de la început ci e doar o individa care funcţionează pe sistemul „Fake it till you make it”.
Este foarte greu să te ataşezi de personaje care nu îţi plac şi a cărui poveste parcă o duci la capăt din obligaţie sau dintr-o curiozitate morbidă pentru a vedea ce se întâmplă mai departe. Nu cred că a existat nici un moment în care să mă bucur că sunt acest personaj, nu cred că a existat nici o interacţiune de-a lungul jocului care să zic că m-a făcut cumva să mă pierd în poveste. Dar asta nu este doar vina acestei părţi de story, nu, e mai mult.
Porcul din specialul de Crăciun
Acest nou titlu, oricât de ambiţios este, suferă de ceva ce ne temeam de la bun început, clasicul „Ubi-bloat”. Este un Open World care nu a învăţat să asculte ce vor jucătorii şi avem prea multe restricţii cu prea multe de făcut în acelaşi timp. Restricţiile apără în gameplay cu misiuni repetitive de stealth care se termină dacă eşti prins. Unii oameni prefera jocurile de tipul ăsta dar libertatea îţi este destul de îngrădită când mecanici precum coverul nu funcţionează atât de bine, când AI-ul te vede sau nu ascuns după cutii sau mai ştiu eu când tot ce faci este să petreci mare parte din misiuni prin tunele de ventilaţie. Alte restricţii sunt modurile de transport pe planete. Speederul tău, care este o motocicletă upgradabila, este singurul mod de a traversa şi îl chemi aproape fluierând-o că pe calul lui Witcher.
Cealaltă parte este că sunt prea multe lucruri de făcut. Dacă aveam 12 ani poate stăteam să îmi bat capul. La 15-16 nu prea mă mai interesa dacă povestea nu merită dar acum la 30+ să am joc care se vrea să împace pe toată lumea şi cu povestea şi cu ore de joc şi cu conţinut deja simt cum mă zgârie pe existenţă. E viaţa în general destul de complicată ca tu să stai să faci fetch quest-uri pe Tatooine sau pe Kijimi. Misiuni peste misiuni peste misiuni de la diferite surse.
Altă parte din gameplay care este o mecanică interesantă dar care pe mine nu m-a cucerit este cea de a împăca diferitele carteluri de mafioţi spaţiali. Când faci misiuni pentru unii se supără alţii şi viceversa. Într-adevăr, recunosc, conceptul la prima vedere pare interesant pentru că de multe ori la sfârşitul unor misiuni ai cum o alegere foarte „outlaw” în care poţi să termini misiunea pentru cei care ai început-o sau poţi să îi trădezi şi să pici bine cu ceilalţi. Era interesant dacă era cu adevărat ceva să schimbe jocul dar din păcate fie că eşti bine sau rău cu unii, misiunile principale ale jocului nu sunt afectate de câte de bine te înţelegi cu unii sau alţii ci doar cât de grea poate să fie o misiune dacă unii te suporta sau cât de uşoară dacă cu unii te înţelegi bine. Şi nici acolo nu e cine ştie ce mare avantajul că misiune probabil o să ajungă să fie stealth. Nimic nu schimba acest sistem în afară de un concept „COOL”.
Restul de mecanici pe care ţi le poţi imagina într-un joc open world limitat de propriul studio există în Star Wars Outlaws mai puţin activarea turnurilor după ce te urci pe ele. Aia mai lipsea şi sincer îi dădeam cea mai mică notă posibil pentru că ar fi fost ceva de genul ca un şut în fund înapoi în trecut în loc de e un pas în spate. Măcar atât reuşeşte. Restul este Pac-Pac, Stealth Stealth, o singură armă cu mai multe stiluri de tras şi platforming. Nişte platforming de dragul de a lungi jocul.
Nu arată la fel
Din punct de vedere grafic său vizual Star Wars Outlaws iar se contrazice. O să încep cu ceva pozitiv, toate planetele arată foarte mişto. Este o atenţie la detalii fantastică pe partea asta de planetă şi de hub-uri în care te plimbi. Sunt concepute mişto şi se simt locuite de oameni. Sunt locuri active şi care vizual arata detaliat chiar dacă sunt limitate în ceea ce ţine de mişcare. Unde începe să piardă teren este pe partea de personaje. Nu vreau să intru în polemici despre masculinizarea lui Kay Vess faţă de modelul după care este făcut dar trebuie să menţionez că jocul are „in-game cutscenes” şi „prerendered cutscenes” sunt două feluri de filmuleţe în care personajele, în special Kay Vess arata altfel. Şi ceilalţi la fel. Dar să zicem că sunt doar câteva filmuleţe care nu sunt in-game. Păcatul cel mai mare îl comite pe partea vizual cu NPC-urile care au de suferit de o boală gravă numită „faţă de pâine fără sare”. Arată dead. Sunt neinteresanţi şi dacă mai adaugi şi că de multe ori sincronizarea audio da rateu pe cum mişca ei gura e ceva de îţi vine să împuşti discul cu Star Wars Outlaws.
Cu cât te uiţi mai mult cu atât atenţia la detalii începe să devină, să îi spunem cumva, noroioasă. Multe lucruri sunt făcute pe repede înainte dar bănuiesc că este o problemă internă de departamente. Cine s-a ocupat de medii a stat mai mult să le detalieze în timp ce cine s-a ocupat de personaje a zis că merge şi aşa. Şi se vede. Nu e pentru că era pe Playstation 5 şi nu era dat pe Quality ci pe Performance. Nu. E ceva ce se vede, aproape că îl simţi, poate nu din prima oră dar cu siguranţă cu cât mai mult de joci cu atât mai mult începe să se observe.
Un lucru pozitiv
Nu puteau să dea greş aici. Nu aveau voie. În departamentul de muzică şi sunet, dacă era ceva aici jocul nu mai avea nici o şansă de nimic. Dar cu ceva noroc, pe cine au avut să se ocupe de sound design şi muzica a făcut o treabă foarte foarte bună. Muzica este perfectă pentru ceea ce se întâmplă în joc, adăugă tensiune şi face absolut tot posibilul să te tragă cu forţa în situaţiile pe care le joci. Iar sunetul armelor este curat şi puternic. Nu cred că am auzit un blaster atât de bine să mă facă să mă simt ca un adevărat nelegiuit în nici un joc Star Wars de până acum. Păcat că este doar blaster-ul. Muzica şi sunetul din Outlaws sunt de-a dreptul superbe. Dacă tot ce am zis până acum a sunat a ceva negativ, lucru adevărat, partea asta de sunet este un fel de 11/10.
Nelegiuiţi pe jumătate
Pentru mine nu a fost o experienţă plăcută. Vreau să fiu sincer şi să nu fac plecăciuni în fata Ubisoft-ului pentru un joc cu care nu rezonez. Şi poate nu e pentru mine dar pot da ca exemplu faptul că mi-a plăcut Assassin’s Creed Valhalla, un joc care nu este atât de bine văzut că altele din serie. Ceva nu a funcţionat pentru gustul meu, pentru aşteptările mele şi multe lucruri obiectiv restrictive sau excesive au făcut experienţa una săracă şi nu tocmai aventura pe care mi-o doream ca un vânător de recompense spaţial. Chiar şi cei care ar zice că jocul este un 10/10 trebuie să facă un pas înapoi şi să recunoască că nu este adevărat. Are defecte. Defecte obiectiv enervante şi nu mă refer la unele crash-uri de care am dat, lucru pe care nu l-am menţionat că nu a fost frecvent şi poate nu toată lumea o să vadă vreun crash vreodată în acest joc. Nu. Defecte grafice, puncte slabe, o poveste care lăsa de dorit, se contrazice pe alocuri şi care la sfârşit vrea să fie ceva de genul „marele tun nu erau de fapt banii ci prietenii pe care i-am făcut de-a lungul drumului”. Generalizez şi nu este spoiler dar m-a lăsat aşa, privind televizorul, cu maneta în mână, zicând „Ok”. Poate sunt prea exigent şi „Ok” este ceva bun dar nu aş putea, în bună cunoştinţă de cauză, să recomand aşa ceva fără câteva avertizări, anunţi şi alte disclaimere.
Star Wars Outlaws s-a lansat din 27 august pe PlayStation 5, Xbox Series S|X și PC, dar și pe NVIDIA GeForce NOW.
- Gen: Action-Adventure, Singleplayer
- Lansare: 27.08.2024
- Studio: Massive Entertainment
- Distribuitor: Ubisoft România
- Platforme: Xbox Series X/S, Microsoft Windows PC, PlayStation 5, NVIDIA GeForce NOW
- Clasificare: 16+
- Sistem de testare: PS5
- Sinopsis: “Descoperă primul joc Star Wars open world, a cărui acțiune se desfășoară între evenimentele din Imperiul Contraatacă și Întoarcerea lui Jedi. Explorează diferite locuri din întreagă galaxie, atât emblematice, cât și noi. Riscă totul în rolul lui Kay Vess, o răufăcătoare în căutarea libertății și a mijloacelor de a începe o viață nouă, împreună cu companionul ei, Nix. Luptă, fură și întrece în viclenie organizațiile criminale din galaxie alături de cei mai căutați proscriși.”
