Ediția cu numărul șase a Les films de Cannes à Bucarest a fost prima la care am avut bucuria de a participa în calitate de reprezentant MovieNews.ro.
Și enumerăm… “Sicario”, “Macbeth”, “The Lobster”, “Tale of Tales”, “Mon Roi” (câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță într-un rol principal de la Cannes, actrița și regizoarea Emmanuelle Bercot a fost și ea la București, unde ne-a povestit cum a fost să lucreze cu Vincent Cassel, cât și cum s-au simțit hainele de regizor în timp ce lucra pentru La tête haute), “Dheepan”, (filmul ce a luat Palm d’Or-ul de anul acesta; regizorul Jacques Audiard a venit chiar el să ne vorbească despre actualitatea faptelor expuse, dar a și susținut un masterclass la UNATC), maraton Arabian Nights, mult discutatul “Love” (ne-am bucurat de norocul de a-l avea pe Gaspar Noé imediat după vizionarea filmului în premieră națională la București și de a schimba două vorbe cu regizorul), “The High Sun/Zvizdan” (câștigător al premiului juriului în secțiunea Un certain regard de la Cannes și propunerea Croației pentru Oscar-urile din 2016; s-a numărat printre invitații Les Films), “The Assassin”, multe proiecții suplimentare cu filme de-ale invitaților precum “Irreversible”, “De battre mon cœur s’est arrêté” șamd, dar și cele la care sălile au dat pe-afară și nu în ultimul rând, o proiecție specială a filmelor fraților August și Louis Lumière, comentată de nimeni altul decât Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes. Au avut loc și dezbateri aprinse pe temele Cum, de ce și pentru cine mai scriem despre filme? și Pirateria și cinema-ul. Cum le împăcăm?
Și astfel s-a ajuns la concluzia că noi nu avem bloggeri de film, că și criticii pe care-i avem sunt puțini și, în final, nedemne de titlul lor, că bloggingul și critica de film sunt concepte aproape inexistente în România yada, yada, yada. Bineînțeles, șampaniei i-a sărit capacul.
”Scriem și mergem la filme pentru că e o formă de a evada din realitate.” (well, someone’s unique and original) Da, poate că asta e impresia pe care o lasă publicul și eventual și bloggerii în urma unei vizionări, pentru că e interzis dom’le mai nou să te bucuri de ce face Joss Whedon sau Nolan. Aveți de ales – Godard, Malick, Fassbinder, restul plecați acasă.
Deși am ratat Călăuza și Nostalgia lui Tarkvoski de la facultatea de Filosofie din aceeași seară, am rămas cu imaginea unui francez cald, simpatic, cu un bagaj de cunoștințe fenomenal și a unui om care poartă cu ușurință titlul de povestitor din a cărui relatare nu te mai poți dezlipi. Serata specială cu filmele părinților aparatului de filmat și celui de proiecție cinematografică a fost pornită antrenant de Frémaux, iar asemeni uverturii lui Rossini din trailer-ul festivalului, ne-a menținut angrenați în aceeași cavatină emanând la joie de vivre din les vues – cum numeau Lumierii filmulețele trase de ei în cinci-șase secunde.
Această ediție a Les Films a fost una năvalnică, copleșită de reflecții placide, cât și mărturii ce atestă un lucru despre care discutam și în recenzia de la “The Lobster”: o producție poate fi declarată drept izbândă chiar și atunci când nu-și extrage vigoarea din contemporan. Arată-mi ceva ce nu s-a mai făcut și-ți voi arăta ceva memorabil – iată cuvântul ce a concentrat esența atmosferei festivalului.
