Fetițele Powerpuff își invită fanii să le ajute să jongleze între școală, teme și salvarea lumii înainte de ora de culcare, în cea mai nouă aplicație „The Powerpuff Girls Story Maker”. Blossom, Bubbles și Buttercup se lasă pe mâinile fanilor, ei fiind în măsură să aleagă acțiunile pe care urmează să le facă cele trei supereroine.
Aplicația le permite părinților și copiilor să își unească forțele pentru a crea propria poveste alături de fetițele Powerpuff. Fanii pot crea și anima scene cu personajele din serial, de la Blossom, Bubbles și Buttercup până la cei mai mari răufăcători, printre care Mojo Jojo. Din momentul în care scenariul a fost stabilit, imaginea poate fi decorată cu elemente din universul Powerpuff, fanii își pot înregistra vocea și pot deveni naratorii poveștii și, astfel, pot oferi o notă personală scenariului. Poveștile pot fi salvate pe dispozitivul mobil și pot fi distribuite prietenilor.
Una dintre cele mai longevive animaţii Cartoon Network, serialul original „Fetițele Powerpuff” a fost creat de Craig McCracken și a avut lansarea în 1998. Animaţia a câștigat două premii Emmy®, iar cele 78 de episoade au câștigat numeroase distincții și nominalizări. Mai mult decât atât, serialul a dat naștere unui film de lung metraj realizat de Warner Bros. Pictures, în 2002.
Serialul „Fetițele Powerpuff” este produs în Studiourile Cartoon Network și poate fi urmărit la Cartoon Network, de luni până vineri, de la 15.45.
Aplicația The Powerpuff Girls Story Maker este acum disponibilă gratuit în App Store și Google Play.