Alien: Covenant – Recenzie

Echipajul navei, legat de o planetă aflată pe partea cealaltă a galaxiei, descoperă ceea ce ei cred că este un paradis neexplorat, dar de fapt este o lume întunecată, periculoasă. Când descoperă însă o amenințare dincolo de imaginație, ei trebuie să evadeze pentru a-și salva viața.

Înainte de a merge la film eram destul de entuziasmat. Vorbim despre una dintre cele mai longevive francize care a influențat toate scenariile legate de film, paranoia și povestiri SF, de când a apărut până în prezent. Ca să fiu și mai precis, o majoritate a oamenilor când spun „alien”, primul lor gând nu este „entitate din afara Terrei”, ci la „the motherfucking black thing that has a small head instead of tongue”.Fiind un cunoscător destul de bun al francizei, am zis să văd filmul cu o persoană care nu știe nimic despre franciză, pentru a putea observa și dintr-un perspectivă nealienată de film, și anume, prietena mea. (spoiler! Băieți, dacă știți că prietenele voastre nu sunt fane ale unor astfel de filme, vă rog, pentru siguranța urmașilor voștri, nu mergeți cu ele la acest film).

Însă, ceea ce trebuie să știți și este obligatoriu, dacă nu ați văzut „Prometheus” (2012), tot în regia lui Ridley Scott, nu vă așteptați să înțelegeți foarte multe lucruri, deoarece Alien: Covenant este continuarea filmului Prometheus. Sincer să fiu, am avut noroc că am văzut filmul „Prometheus”, pentru că altfel, nu înțelegeam foarte multe lucruri. Voi argumenta mai jos de ce este asta și bine, și rău, dar mai ales dificil pentru mine deoarece trebuie să am grijă să nu dau spoilere din niciun film.

Plot

Filmul începe pe nava Covenant, al cărui drum este către o planetă pe care ar trebui să o colonizeze și de unde să reînceapă omenirea. În urma unui impact cu un val de energie, membrii echipajului trebuie să fie treziți de către Walter, jucat de Michael Fassbender, un AI care lucra pentru oameni. Din cauza unor probleme, căpitanul navei, James Franco, moare chiar la începutul filmului.

După ce se așează lucrurile și se reinstaurează o ierarhie la bordul navei, echipajul primește un semnal radio venit de pe o planetă din apropriere, iar echipajul va descoperi în foarte puțin timp că ceea ce credeau că este o planetă numai bună de locuit, va fi locul de unde iau naștere  „the motherfucking black things”. Nu aterizează foarte bine pe planetă, că și apar primele forme de Alien, nu cea finală cu care suntem obișnuiți, dar destul de aproape. De asemenea, apare și un personaj din „Prometheus”, și anume, David, jucat de Michael Fassbender, un AI care are un rol foarte important în soarta Alienilor, atât în filmul din 2012 cât și Alien: Covenant. Din acest moment, povestea celor două filme se unește și devine trei lucruri:

1. Pentru cei care au văzut și Prometheus – interesant
2. Pentru cei care nu au văzut Prometheus, dar au văzut Alien – what the fuck?
3. Pentru cei care nu au văzut nici Prometheus și nici Alien, și nici nu prea suportă filmele de genul – te omor, la ce film m-ai adus? (acestea sunt cuvintele exacte pe care prietena mea mi le-a șoptit când a văzut nașterea unui Alien)

Echipajul începe să moară (m-am gândit dacă faptul că spun că moare echipajul este spoiler sau nu, dar până la urmă vorbim de Alien. La ce te-ai aștepta? La picnic între personaje și Alieni? Alianțe între Alieni și Oameni versus Predatori?) unul câte unul, până când la final mai rămân doar: unul dintre AI (David sau Walter), și două personaje.

Actori, muzică, storyline și altele

Primul lucru care m-a cucerit la Alien: Covenant este muzica. În momentul când a început filmul, sunetul m-a cucerit. Îmi inducea o stare de liniște și anxietate, în același timp, știind ce urma. Niște trăiri foarte mișto pentru primele 20 de secunde din film.

Actorii, în afară de David/Walter jucat de Michael Fassbender și personajul lui James Franco care moare în primele cinci minute din film, fără să spună vreun cuvânt, nu sunt foarte cunoscuți. Katherine Waterston (Daniels) este recognoscibilă pentru că a jucat în „Fantastic Beasts” (2016), dar pentru foartele mare public al Alien, este o Jane Doe. Danny McBride, un actor pe care l-am văzut doar în filme de comedie (unele nu foarte bune) joacă rolul lui Tennesse, un tip care încearcă să fie amuzant, dar căruia nu prea îi iese.

Ceea ce am văzut și eu, și prietena mea, este că actorii nu au fost foarte… bine aleși pentru acest film. Ceea ce ni s-a părut că le-a lipsit a fost teama. Parcă știau dinaintea fiecărui moment în care urma ca unul dintre ei să moară (dădea naștere la un alien micuț, îi era rupt capul, era mâncat, etc, etc). Nu am putut să simt groaza și teama autentică pe care am simțit-o atunci când m-am uitat la seriile originale. În afară de momentele clasice în care te sperii pentru că apare ceva dintr-odată în fața ta, nu simți nimic terifiant în film.

Cu toate acestea, au compensat prin invitația la reflecție prin intermediul lui David (Michael Fassbender). Un AI ce a dezvoltat o conștiință foarte puternică, dublată de toate cunoștințele ce i-au fost date. Cu toate că în sine, dialogul, cam scapă câteva banalități melodramatice și superficiale, used & abused în o grămadă de filme, personajul este unic prin ceea ce reușește să facă. Și asta îi oferă un strop de autenticitate, chiar și în banalitățile melodramatice și superficiale pe care le spune.

Imaginile sunt excepționale, iar planeta imaginată de Ridley Scott ca fiind una benefică pentru a crește puiuți de Alien este foarte bună. De la efectele vizuale ale filmului, până la peisajele care te fac să fii un pic gelos pe actori și la muzica ce se îmbină foarte bine cu momentele tensionate, filmul chiar îți lasă te introduce în atmosferă.

Însă mi se pare că nu reușește să îți inducă suflul Alien până la capăt. Este în direcția care trebuie, dar îi lipsește acea teamă autentică umană a omului în momentul în care se întâlnește cu „a motherfucking black thing from outer space and wants to kill you”. Mi se par prea relaxați actorii, iar unele momente sunt făcute în film doar de dragul filmelor originale. Foarte multe dintre acestea, unul fiind chiar în trailer, trase de Ridley Scott la indigo pentru a mângâia pe suflet fanii Alien. Sunt drăguțe, nu spun nu, nostalgie & shit, dar unui om care nu a văzut deloc seria Alien sau Prometheus, nu știu cât de mult îi vor rămâne în minte acele momente.

Motivul pentru care ele au rămas în mintea noastră și le recunoaștem atât de ușor, este că au fost jucate în filmele originale, unde era pentru prima dată când se făcea așa ceva și aveau acel „human touch” de neuitat. În prezent, acele secvențe au fost atât de mult refăcute, încât pentru un neinițiat în Alien, el rămâne indiferent. Pentru ceilalți, nostalgie.

Ca o concluzie, filmul este bun, pentru nostalgici. Și pentru cei care au văzut Prometheus. Reiterez încă o dată cât de important este să vezi Prometheus înainte să mergi la Alien. Pentru că mai mult de jumătate din film se bazează pe filmul Prometheus, iar Alienii în sine apar doar în ultimele 20 de minute din film. Cu alte cuvinte, aceste prequel mai are un prequel în Prometheus. Mie mi-a plăcut. Este un film pe care-l poți vedea până la final fără să plângi că ai dat banii pe bilet, cum s-a întâmplat la altele. Plăcut, amuzant, intră în acțiune foarte repede, iar ideea în sine că te uiți la un film Alien te ajută să treci peste micile defecte. Nu este cel mai bun, dar nici cel mai prost. Cu siguranță, pot spune, că vreau să văd și a doua parte din Alien: Covenant.

Distribuit de Odeon Film, Alien: Covenant va rula în cinematografele din România din 12 mai.