Deşi eu cumva îmi aduc aminte că aş fi scris despre sezonul 1 de la Bridgerton, dar cine ştie ce s-a întâmplat de când Doctor Strange a decis să umble la Multiverse, măcar vin cu câteva cuvinte despre sezonul 2 care în ciuda aşteptărilor de “mai mult din acelaşi lucru” s-a dovedi destul de diferit, proaspăt dar şi familiar. O continuare la primul sezon unde noi personaje împreună cu vechi personaje deschid sezonul scandalurilor dar şi noi fronturi sau orizonturi serialului. În ciuda faptului că este inspirat după o serie de cărţi, sezonul 2 din Bridgerton, la fel ca şi primul, este mai mult “original” decât complet inspirat după cartea “Vicontele care mă iubea”.

Bridgerton. (L to R) Shelley Conn as Mary Sharma, Charithra Chandran as Edwina Sharma, Simone Ashley as Kate Sharma in episode 206 of Bridgerton. Cr. Liam Daniel/Netflix © 2022

Una din protagonistele cărţii, Katherine Sheffield, pe scurt Kate, s-a transformat în acest sezon în Kathani Sharma, tot pe scurt Kate. Personajul este interpretat de Simone Ashely care la fel ca în carte, a fost crescută în India dar vizitează Londra să îşi ajute sora vitregă, Edwina, interpretată de Charithra Chandran, să îşi găsească soţ. Ajunse amândouă înapoi în înalta societate londoneză, Edwina îi atrage atenţia vicontelui Anthony Bridgerton, interpretat din nou de Jonathan Bailey, care este pregătit să îşi îndeplinească datoria familială de a se căsătorii în ciuda faptului că el nu pare interesant în mod deosebit de dragoste. Triunghiul amoros apare când cei trei, Kate, Anthony şi Edwina se găsesc într-o situaţie dificilă. O propunere grăbită dar şi o dragoste imposibilă par să fie ingredientele acestui sezon. În caz că nu ați citit, MovieNews.ro a luat parte la o conferință de presă globală unde am adresat chiar și o întrebare, lui Simone Ashley (Kate Sharma) și Charithra Chandran (Edwina Sharma) la care am primit un răspuns excelent.

Continuă urmând deja stilul specific Bridgerton cu episoade despre scandaluri, o societate superficială dar cel mai important, sezonul 2 tratează subiecte mai interesante precum liberă voinţă şi cea de a alege, propriul bine, dar şi câteva aspecte sociale despre diferenţa de clase sau chiar şi înşelătoria. Este un sezon destul de stufos, nu am avut posibilitatea să îl “binge-uiesc” de la început ca pe primul, dar am savurat cu siguranţă episoadele până când nu am mai putut şi am vrut să văd tot ce mi-a rămas fără oprire.

este la fel de captivant şi interesant precum primul sezon

Te prinde, este la fel de captivant şi interesant precum primul sezon doar că într-o altă direcţie. Dacă primul se învârtea în jurul sexului, acesta este mult departe de acel subiect şi încearcă să abordeze dragostea şi alegerile în dragoste, fie că este vorba de viitoarea soţie, fie că este dragostea faţă de o soră sau în ultimul caz dar şi un plot secundar destul de important, dragostea de familie. Triunghiul amoros îşi face treaba aproximativ trei sferturi din sezon. Te ţine într-o constantă tensiune cu o culminantă scenă la nuntă care cel puţin pe mine m-a lăsat cu o senzaţie de aceea… foarte incomodă de am zis “YIKES!”. Restul personajelor care revin, precum Penelope Featherington sau Eloise Bridgerton sunt puse pe tot felul de trăsnăi, pozne sau neastâmpărări, una pe partea cu scandalurile, iar cealaltă pe partea cu dragostea.

Opt episoade la număr, fiecare mai intens ca celălalt, sunt numărul perfect pentru o vizionare de weekend. Fanii cu siguranță deja s-au bucurat de acest nou sezon iar restul încă nu au avut ocazia sa descopere perioada regenţei englezești, care din păcate nu a durat atât de mult (1811 – 1820) dar a fost o perioadă plină de cultură şi politică, dar şi un val de noi curente literare şi de modă.

Bridgerton deja a devenit un principal serial în programul Netflix pe care îl aşteptam de la un sezon la altul (Hai cu sezonul 3!) doar ca să vedem încotro se îndreaptă înalta societate engleză, ce noi scandaluri mai pot inventa scriitorii şi ce personaje noi se vor transforma în obişnuite şi vor adăuga mai multă pasiune, farmec şi umor sezoanelor care vor urma.

Bridgerton a revenit la Netflix cu un al doilea sezon din 25 martie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.