Thoughtworks (NASDAQ: TWKS), o companie globală de consultanţă în tehnologie care integrează strategia, designul şi ingineria pentru a stimula inovaţia digitală, își propune să crească numărul de angajați de sex feminin și aparținând minorităților de gen până la 40% din total, procent care se regăsește în prezent la nivel internațional în ansamblul companiei.

„România este una dintre țările cu cele mai multe femei în tehnologie. Potrivit informațiilor publicate de INS, în 2020 lucrau în IT&C aproximativ 90.000 de femei, reprezentând 41% din totalul angajaților din industrie,  față de 50.000 în 2008. Totuși, în prezent, doar 27% dintre angajații din tech ai Thoughtworks România sunt femei. Suntem însă pe un trend ascendent prin prioritizarea recrutării de femei și minorități de gen subreprezentate. Ne dorim să creștem cât mai mult în așa fel încât acest fapt să se reflecte și în diversitatea de gen a Thoughtworks România. În plus,  în cadrul companiei există și departamente operaționale în care sunt predominant angajate femei, cu o reprezentare globală de 33% din totalul angajaților”, a declarat Alexandra Diaconu, Head of DEI (Diversitate, Echitate și Incluziune), Thoughtworks România.

Potrivit statisticilor europene, România este însă printre țările fruntașe în ceea ce privește procentul de femei în rândul specialiștilor din industria IT&C.

Datele Eurostat pentru 2020 arată că 26,2% dintre specialiștii IT&C din România sunt femei, rezultat ce plasează țara noastră pe locul trei în UE la acest capitol. De fapt, media la nivelul UE este de 18,5%. Și Bulgaria depășește media europeană, ținând cont că 28,2% dintre specialiștii IT&C sunt femei, iar în Grecia ponderea femeilor este de 26,5%. Ungaria se află sub media UE cu un procent de doar 12,3%.

„Credem cu tărie că diversitatea, echitatea și incluziunea au puterea de a crea schimbări sociale transformatoare. Suntem mândri de munca pe care am făcut-o în scopul promovării femeilor în tehnologie”, a mai declarat Alexandra Diaconu.

Thoughtworks lucrează activ pentru a încuraja și atrage femeile către o carieră în domeniul tehnologiei. Astfel, Thoughtworks participă la evenimente dedicate femeilor și susține întreaga comunitate de femei din cadrul companiei la nivel regional.

„Anul trecut am organizat două evenimente de tip tech talks dedicate exclusiv femeilor, în care au fost implicate și ONG-uri care susțin educarea și/sau reconversia profesională a femeilor în domeniul IT&C. Și anul acesta vom participa la un eveniment din seria WomenHack în cadrul căruia, alături de alte companii, vom cunoaște candidate din domeniile tech, care caută noi provocări pe plan profesional. Suntem mereu deschiși comunității de femei și susținem puterea tehnologiei care ne arată mereu noi oportunități dincolo de orice diferență de gen. În același timp, suntem martorii unei dezvoltări mai vaste și cu rezultate mai bune a echipelor mixte în industria IT”, a mai declarat Alexandra Diaconu, Head of DEI (Diversitate, Echitate și Incluziune), Thoughtworks România.

Thoughtworks face demersuri active pentru contrabalansarea reprezentativității inegale de gen în colectivele sale din toate cele 17 țări unde este prezentă compania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.