Sony lansează soundbar-ul HT-S2000 compatibil Dolby Atmos, ce redă sunet pe 3.1 canale și oferă o experiență de audiție ca la cinema și sunet surround

0
574
Ascultă acest articol


Sony anunță lansarea celui mai nou soundbar din portofoliul companiei, modelul HT-S2000. Acesta este compatibil Dolby Atmos®/DTS:X®, redă sunet pe 3.1 canale și oferă o experiență de audiție surround, cinematorgrafică, datorită funcțiilor Vertical Surround Engine și S-Force PRO Front Surround. Noua tehnologie de mixare cu conversie extinsă, HT-S2000 oferă o experiență surround tridimensională, chiar și atunci când este redat conținut stereo. Difuzorul central redă un dialog clar, în timp ce subwooferul dublu încorporat oferă un bas profund. Acest soundbar este, de asemenea, primul dispozitiv compatibil cu noua aplicație Sony | Home Entertainment Connect. 

O experiență de audiție surround, imersivă 

Cu ajutorul Vertical Surround Engine și S-Force Pro Front Surround, soundbarul HT-S2000 redă un sunet surround cinematografic care le permite utilizatorilor să se bucure de toată gama de emoții oferite de Dolby Atmos și DTS:X. Datorită tehnologiilor virtuale unice de la Sony, soundbarul HT-S2000 oferă o experiență audio imersivă fără a fi nevoie de boxe suplimentare. Cu motorul Vertical Surround care plasează sunetul deasupra utilizatorului și funcția S-Force Pro ce oferă impresia că sunetele sunt redate din lateral, utilizatorul poate aduce chiar la el acasă o experiență ca la cinema, cu HT-S2000.

Noua tehnologie de mixare cu conversie extinsă, utilizatorii vor putea experimenta un sunet surround, tridimensional, chiar și în cazul conținutului care nu este redat implicit în acest format. Astfel, utilizatorii se vor putea bucura de o experiență imersivă chiar și cu un conținut stereo, cum ar fi conținutul video sau audio disponibil online sau pe dispozitivele compatibile Bluetooth®. Tehnologia unică de la Sony analizează piesa în timp real și separă sunetul în părțile sale componente individuale (cum ar fi vocile, efectele sonore sau instrumentele muzicale), astfel încât acesta să învăluie ascultătorii, făcând din orice conținut vizionat o experiență impresionantă și captivantă. 

Dialog clar, bas puternic și bogat 

Soundbarul HT-S2000 include un difuzor central pentru redarea de dialog clar, dar și un subwoofer dublu încorporat pentru bas puternic. Acestea lucrează împreună pentru a oferi un sunet clar, capabil să umple întreaga încăpere. X-balanced Speaker Unit de la Sony este tehnologia cheie care asigură obținerea unei presiuni sonore mai puternice, cu mai puțină distorsiune și o claritate vocală mai bună.    

Sony prezintă noua aplicație Home Entertainment Connect 

Configurarea și utilizarea soundar-ului este mai ușoară ca niciodată cu aplicația Sony | Home Entertainment Connect. Aceasta va putea ghida utilizatorii prin setările inițiale, va oferi suport în rezolvarea problemelor și asigură control complet asupra volumului, câmpurilor sonore și multe altele, direct de pe un smartphone. De asemenea, oferă informații utile – cum ar fi recomandarea de funcții, noi actualizări de software, dar și altele. 

Experiență home cinema îmbunătățită

Subwooferul wireless opțional (SA-SW5 / SA-SW3) va completa sunetul cu un bass bogat. Pentru ca experiența să fie și mai captivantă, utilizatorii pot adăuga în partea din spate boxele opționale wireless de la Sony (SA-RS3S)1,  completându-și astfel experiența cinematografică. Atunci când este asociat cu un televizor BRAVIA™ compatibil 1 , setările de sunet ale soundbarului apar automat în meniul BRAVIA Quick Settings pentru un control ușor.

Conceput cu grijă pentru mediul înconjurător

Produsele audio de la Sony sunt concepute nu numai pentru a oferi o experiență de audiție excelentă, ci și cu grijă pentru mediul încojurător. Sony s-a angajat să utilizeze mai puțin plastic în produsele și ambalajele sale. HT-S2000 integrează plastic reciclat special dezvoltat în mai multe părți ale produsului, și permite, în același timp, reproducerea de performanțe acustice impresionante Aproximativ 95% din ambalaj este realizat din hârtie reciclată și materiale pe bază de hârtie pentru a minimiza utilizarea plasticului

Prețuri și disponibilitate 

Prețul soundbar-ului HT-S2000 este de aproximativ 2.500 de lei, iar produsul este disponibil începând cu luna iulie 2023. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.