Cinemascop – ediția a 6-a, între 1-6 august, la Eforie Sud

0
584
Ascultă acest articol


Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

Cinemascop este deja o tradiție pentru turiștii care obișnuiesc să viziteze Eforie Sud în prima săptămână din august. Nu doar turiștii, dar și localnicii sau vizitatorii altor stațiuni de pe litoral se bucură de festival. Cinemascop a apărut în 2018, odată cu redeschiderea grădinii de vară din Eforie Sud de către Centrul Ceh București și EUNIC România, cu sprijinul Primăriei Orașului Eforie și al RADEF România Film. De atunci, festivalul începe negreșit pe 1 august și, de-a lungul anilor, a încântat publicul cu zeci de filme europene de lung și scurtmetraj, expoziții, ateliere de creație pentru copii și multe altele. Odată cu îmbunătățirea programului și a spațiului, ideea a crescut și s-au pus bazele unui nou program, Eforie Colorat, organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale, mulțumită căruia grădina rămâne acum deschisă pe toată perioada verii, pentru proiecții de filme, dar și activități conexe tot mai variate.

Programul cinematografic al festivalului cuprinde proiecții de filme europene remarcabile care vor purta publicul prin culturi, tematici și genuri dintre cele mai diverse: de la comedii pline de umor și aventuri fantastice, până la drame captivante și povești emoționante. Filmele sunt oferite de institutele culturale europene din cadrul EUNIC România, iar proiecțiile încep la ora 21:00.

Festivalul se deschide marți, 1 august, cu un film francez de comedie, „Cei doi Alfred” (Franța, 2020, din partea Institutului Francez), în care un tată șomer încearcă să ascundă faptul că are copii pentru a obține un loc de muncă la o companie de tehnologie cu o politică draconică în ceea ce privește viața privată a angajaților. Ziua de marți, 2 august, îl aduce pe marele ecran pe binecunoscutului „Pinocchio” (Italia, Franța, Marea Britanie, 2019, contribuția Institutului Italian), povestea aventurii pline de obstacole și creaturi fantastice în care se trezesc prinși Geppetto, interpretat de îndrăgitul Roberto Benigni, și fiul său, păpușa de lemn care prinde viață. Filmul lui Garrone aduce o nouă viziune asupra acestui clasic al literaturii, oferind o estetică impresionantă și efecte vizuale remarcabile.

În ziua de 3 august, sunteți așteptați la o dramă poloneză nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film străin. Este vorba de „Corpus Christi” (Polonia, 2019, din partea Institutului Polonez), care îl are în prim-plan pe Daniel, un fost delincvent care se îmbracă în haine preoțești și preia conducerea unei parohii dintr-un orășel de provincie. Sfârșitul de săptămână începe vineri, 4 august, cu filmul ceh „O lume albastru închis” (Cehia, Marea Britanie, Germania, 2001, contribuția Centrului Ceh), o poveste despre doi piloți cehoslovaci luptând din exil în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a căror prietenie este pusă la încercare atunci

când se îndrăgosesc de aceeași femeie. Festivalul se încheie pe 6 august cu filmul românesc „Tigru” (România, Franța, Grecia, 2023, din partea Institutului Cultural Român), proaspăt prezentat la festivalurile din țară, unde Vera, o femeie de 31 de ani, aflată într-o criză personală, trebuie să pornească în căutarea unui tigru evadat de la grădina zoologică la care lucrează.

Cinemascop nu înseamnă doar cinema, chiar dacă este o grădină de vară. Aceasta se deschide la ora 18:00, zi de zi, cu atelierele de creație pentru copii, suținute de Koh-I-Noor România, care vor oferi juniorilor ocazia de a învăța lucruri noi despre artă distrându-se. Cei mici vor crea ceva diferit în fiecare zi, pentru că îi așteaptă un program special cu desen, pictură, colaje și mixed media. Atelierele se încheie la ora 20:00 și sunt dedicate celor cu vârste între 4-14 ani. Pe lângă ateliere, prietenii de la Eforie Colorat au amplasat în grădină și o zonă cu LEGO, o masă de ping-pong și una de foosball.

Tot ei au pregătit pentru viziatorii de toate vârstele expoziții și zone special amenajate, cum ar fi un spațiu de relaxare, biblioteca pop-up și barul. La E T A J on wheels, white cube-ul ce revine an de an în grădina de vară, veți descoperi expoziția „Memorialul saltelei”, a artistului Mircea Modreanu, ce conține un amestec de amintiri personale inedite, cărora li se adaugă fragmente întipărite în memoria colectivă, materializate ad hoc într-o serie de lucrări pe suport de beton, de dimensiuni variate. Pe pereții grădinii se mai află și o expoziție oferită de Ambasada Spaniei, „Între emoție și istorie: o călătorie prin arta publicitară spaniolă”.

O surpriză pe care ediția de anul acesta o aduce este o seară dedicată exclusiv muzicii. De la ora 20:00, Sidonia Doica va concetra alături de chitaristul Rosta Man. Cei doi vor interpreta melodii cunoscute din filme, cărora le vor recrea, dar și reînsufleți atmosfera prin tușe proprii. Imediat după, de la ora 21:00, începe petrecerea! Și nu oricum, ci la silent disco, pentru prima dată în Eforie Sud. Participanții vor avea de ales între 3 canale, fiecare cu stilul și atmosfera lui, și vor asculta „în liniște”, în propriile căști, dansând singuri, sau alături de grupul de prieteni.

Intrarea la toate evenimentele festivalului este liberă. Grădina de vară se deschide zilnic, între 1-6 august, la ora 18:00, iar proiecțiile de film încep la ora 21:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.