A Hauting in Venice – Recenzie

"Bântuind Prin Veneţia - un film pentru cele mai diverse gusturi, dintre cele de până acum."

0
1094
Ascultă acest articol


Poirot, acum pensionat și trăind în propriul exil, participă cu reticență la o ședință de spiritism.

Regizor: Kenneth Branagh

Scenariu: Michael Green, Agatha Christie

Gen: Horror, Crimă, Dramă

Lansare: 15.09.2023

Durata: 1h 43m

Studio: 20th Century Studios

Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12

Distribuitor: Forum Film

Actori:

Kenneth Branagh … Hercule Poirot

Tina Fey … Ariadne Oliver

Michelle Yeoh … Mrs. Reynolds

Jamie Dornan … Dr. Leslie Ferrier

Sinopsis:

„În Veneția de după cel de-al Doilea Război Mondial, Poirot, acum pensionat și trăind în propriul exil, participă cu reticență la o ședință de spiritism. Dar când unul dintre invitați este ucis, demascarea criminalului care în sarcina lui.” – Forum Film

Recenzia:

Hercule Poirot iese de la naftalină pentru un caz care pare să sfideze logica. O casă bântuită de copii dispuşi să omoare doctori şi asistente conform legendei, o sinucidere suspectă şi o şedinţă de spiritism urmată de moarte îl vor pune din nou la încercare pe Poirot într-un magnific “Whodunit” la fel de bun ca celelalte două din această nouă serie, sau mă rog, acest nou univers cinematografic bazat pe cărţile scrise de recunoscută autoare la nivel mondial, Agatha Christie. O abordare mai unică din punct de vedere cinematografic, un Kenneth Branagh spectaculos atât în faţa cât şi în spatele camerei dar şi o distribuţie, din nou, excepţională fac din Bântuind Prin Veneţia – un film pentru cele mai diverse gusturi, dintre cele de până acum.

O vizită neaşteptată din partea autoarei Ariadne Oliver (Tina Fey) îi va pune la încercare iscusinţa lui Poirot (Kenneth Branagh), acum retras în Veneţia unde îşi trăieşte viaţa ca un om obişnuit cu o obsesie nesănătoasă pentru ouă. Participarea la o şedinţă de spiritism dusă la capăt de doamna Reynolds (Michelle Yeoh) despre care se spune că nu este o şarlatancă ci este „the real deal” este catalizatorul unor serie de crime sau poate sinucideri care rămân să fie desluşite într-o noapte furtunoasă de Halloween, în Veneţia post celui de al doilea război mondial. Fără să mai intru în alte detalii este vorba de mai puţin de 24 de ore de fenomene paranormale, poate adevărate sau poate nu, care îl vor avea pe propriul Hercule Poirot chestionându-se dacă chiar există sau nu viaţa de apoi.

Distribuţia excepţională completează povestea într-un mod, să zicem aşa, „Oscaricesc”. De fiecare dată când vezi atâţi actori de renume sub aceeaşi cameră de filmat te duce gândul la genul de filme făcute pentru Oscar. Dar aici e doar talent. Jamie Dornan (Leslie Ferrier) din 50 Shades of Grey deja a început să „năpârlească” rolul pentru care a devenit cunoscut şi în acest film interpretează spectaculos rolul doctorului Leslie Ferrier dar şi rolul de tată a lui Leopold Ferrier – singurul copil care rămâne prezent la sesiunea de spiritism. O dinamică interesante între aceste două personaje, un doctor cu probleme psihice şi un un copil supradotat, este cum de multe ori copilul pare să aibă grijă de tată în loc să fie invers. Kelly Reilly în rolul Rowenei Drake, gazda acestei petreceri şi fostă cântăreaţă de operă – o femeie extrem de bogată, este clar cuprinsă de durere şi ar face orice pentru a auzi din nou vocea fetei sale, care s-a sinucis în acea casă cu un an în urmă. Mai sunt şi alţi actori precum Riccardo Scamarcio şi Tina Fey, pe care am menționat-o mai sus, care fac roluri de excepţie dar care mai bine sunt urmărite pe ecran decât explicate aici.

Ce este fantastic şi destul de diferit faţă de celelalte filme este propria cinematografie

Ce este fantastic şi destul de diferit faţă de celelalte filme este propria cinematografie. Filmul are loc aproximativ în aceeaşi încăpere, sau mai degrabă, aceeaşi clădire, o casă de câteva etaje dar care nu pare tocmai spaţioasă, în afară de un hol enorm în care personajele se adună din când în când pe parcursul filmului. Balcoane neobişnuite care dau loc unor crime extrem de teatrale şi cadre claustrofobice care te fac să simţi presiunea pe care o simte Poirot în acest caz, contribuie mai mult elementului de groază decât cel de mister al filmului. Groaza care, deşi nu este la nivelul unui film horror 100%, totuşi există, cu mici jump-scare-uri sau cu chestii care să te ţină în aceeaşi tensiune în care este detectivul nostru timp de aproape o oră şi patruzeci de minute. Cadrele claustrofobice sunt şi ele de multe ori însoţite de unghiuri neobișnuite într-un film în care atmosfera este și ea un personaj. „Dutch angles” cum se numesc în engleză, împreună de multe ori cu nişte close-up-uri aproape de telenovelă dar cu bugetul unui film de cinema, sunt combinate cu nişte „high and low angles”, atunci când se filmează mai de sus, aproape deasupra sau foarte de jos privind în sus, creează ceva foarte rar întâlnit în genul ăsta de filme, aproape amețitor dar foarte interesant justificat în film la un moment dat.

Bântuind prin Veneţia – film bazat pe una din mai puţin cunoscutele cărţi ale Agathei Christie numită Halowe’en Party, reuşeşte să se menţină calitativ la fel ca celelalte două filme din serie ba pentru unii poate chiar este cel mai bun dintre ele fiind atât de neobişnuit şi ca poveste şi ca film în sine. Fenomenele paranormale pot atrage un public care caută un film de groază în timp ce misterul aduce înapoi în sălile de cinema fanii acestui gen şi fanii lui Poirot, cei care au mai rămas sau cei pe care încă îi interesează aventurile sale. De moment tot ce pot spune concret este că avem în faţa noastră o trilogie care sper să nu rămână aici ci să continue, cuadrilogie etc. Sunt multe cărţi rămase, multe mistere de desluşit şi acest stil pe care îl are Branagh, ca regizor dar şi ca actor, prinde sau a prins un contur fenomenal încă de la Crimă în Orient Express, urmat de Moarte pe Nil. Singura problemă pe care o am cu filmul este că a fost lansat în septembrie şi nu în cea mai „spooky” luna din an, octombrie, să fie ban pe ban, un film de Halloween, aşa cum probabil era menită cartea de la bun început (deşi şi ea a fost lansată în noiembrie 1969).

A Hauting in Venice/”Bântuind prin Veneția” bântuie cinematografele românești începând din 14 septembrie prin intermediul Forum Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.