OPPO câștigă loialitatea pasionaților de tehnologie – 30% dintre clienți revin pentru noi achiziții pe oppostore.ro

Promoție aniversară, cu reduceri de până la 78% până la finele lunii octombrie

0
122
Ascultă acest articol


Magazinul online oppostore.ro, lansat în luna octombrie a anului trecut, a devenit un canal strategic de vânzare pentru OPPO România, atrăgând preponderent clienți pasionați de tehnologie din marile orașe, precum București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Cu o rată de revenire de 30%, platforma de e-commerce demonstrează loialitatea utilizatorilor care apreciază beneficii precum garanția extinsă, punctele convertibile în reduceri și ofertele exclusive. Criteriile principale care influențează decizia de cumpărare sunt autonomia ridicată a bateriei, performanțele camerei foto și durabilitate in exploatare, arată subsidiara din România a brandului global de dispozitive inteligente OPPO.

„Platforma digitală oppostore.ro este dedicată fanilor OPPO și OnePlus, oferindu-le acces la oferte și beneficii exclusive, fără a concura direct cu retailerii clasici. În primul an, magazinul online a înregistrat peste 1.500 de comenzi, cu o creștere constantă de la lună la lună. Baza de clienți continuă să se extindă, iar tot mai mulți utilizatori își folosesc punctele OPPO acumulate pentru achiziții viitoare, consolidând astfel loialitatea față de brand”, a declarat Shaohua Yang, general manager, OPPO România.

Magazinul online oferă clienților o serie de beneficii unice, printre care se numără garanția extinsă de 3 ani pentru telefoane și programul de loialitate OPPO Points, prin care fiecare achiziție aduce puncte ce pot fi folosite pentru reduceri viitoare (1 punct OPPO = 1 leu). De asemenea, comenzile de peste 299,99 lei beneficiază de transport gratuit, iar platforma include pachete speciale cu accesorii precum căști, încărcătoare și huse de protecție.

Lansările și campaniile de reduceri, motorul vânzărilor

„Publicul shop-ului online este preponderent urban, early adopters și pasionați de tehnologie, majoritatea provenind din orașe mari precum București, Cluj – Napoca, Timișoara și Iași. Observăm o creștere semnificativă a achizițiilor în perioadele de lansare a noilor produse, precum și în timpul campaniilor de reduceri, cum sunt cele de Black Friday și de Sărbători, la care participăm cu oferte atractive și promoții speciale”, a adăugat reprezentantul OPPO România.

Potrivit acestuia, baza de clienți OPPOstore s-a extins constant, iar o parte considerabilă dintre aceștia își utilizează punctele acumulate pentru noi achiziții. De asemenea, aproximativ 30% dintre clienți revin pentru cumpărături ulterioare, ceea ce reflectă loialitatea acestora față de platformă și aprecierea beneficiilor oferite.

Cu ocazia aniversării primului an de activitate, magazinul online oferă clienților reduceri de până la 78% la produsele din portofoliu, promoția aniversară fiind valabilă până la finele lunii octombrie.

Pentru cei interesați de smartphone-uri, reducerile încep de la 4% și ajung până la 25%, cum este cazul modelului OnePlus Nord 3 5G (16GB+256GB), disponibil în culorile Tempest Gray și Misty Green, la prețul de 1.799,99 lei. De asemenea, OPPOstore a pregatit pachete speciale cum ar fi cel format din telefonul OPPO Reno12 FS 4G (8GB+512GB) – în variantele Matte Grey și Amber Orange – la care se adaugă încărcător, husă și căști, disponibil la prețul promoțional de 1.359,99 lei.

Căștile wireless beneficiază la rândul lor de reduceri substanțiale, cuprinse între 3% și 35%. Cele mai mari discounturi sunt aplicate modelelor OPPO Enco Air3 Glazed White și Misty Purple, Enco Free W51 White și OPPO Enco Air White. În plus, modelul premium OnePlus Buds Pro 2 Obsidian Black beneficiază de un preț mai mic cu 25%, putând fi achiziționat cu suma de 674,99 lei. În categoria smartwatch-uri, tablete și accesorii, reducerile ajung până la 78%, iar modelul OnePlus Watch 2, disponibil în culorile Radiant Steel și Black Steel, poate fi cumpărat cu o reducere de 25%, la prețul de 1.279,99 lei.

Focus pe creștere organică și extinderea numărului de clienți

OPPO România își propune în perioada următoare creșterea numărului de clienți și menținerea vânzărilor magazinului online pe un trend ascendent, acestea urmând să genereze în următorii trei ani aproximativ 8 – 10% din veniturile companiei.

„Vizăm o dezvoltare constantă, cu obiectivul principal de a atrage cât mai mulți fani și clienți noi prin oferte atractive și pachete de beneficii adaptate nevoilor lor. Ne adaptăm în permanență la evoluția pieței, urmărind să creștem baza de utilizatori și să susținem în continuare creșterea organică a vânzărilor”, a declarat Shaohua Yang.

La un an de la lansare, platforma pregătește o campanie aniversară cu reduceri și beneficii menite să atragă noi utilizatori și să consolideze legătura cu fanii brandului. Acțiunea își propune să stimuleze creșterea vânzărilor și să ofere clienților avantaje practice, adaptate intereselor lor.

Cele mai atractive promotii de pe oppostore.ro se gasesc la https://oppostore.ro/promotii/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.