Spirit of the North 2 nu e un joc în sensul convențional al cuvântului, ci mai degrabă o imagine care te pune cu burta pe gânduri — un eseu interactiv despre dispariție, despre rămășițele unei lumi odinioară ritualice, acum redusă la ruine și vânt. Cum zicea și fratele nostru, Bob Dylan “the answer my friend is blowing in the wind”, iar dacă nu știți cine a fost Bob Dylan, atunci uitați-vă la A Complete Unknown, pe Disney+. Oricum nu mai avem ce discuta, dacă nu știți cine a fost Bob Dylan.
Jocul ăsta mi-a plăcut mult și în prima parte, al doilea e mai lung, un pic mai bine făcut, dar nu cu mult. Îmbracă forma unei aventuri tăcute, cu o vulpe ca protagonist și un corb ca extensie a voinței mitice. Nu există dialog, nu există explicație. Doar tu, tundra, și o tăcere asurzitoare, fragmentată de rune și relicve.
Peisajul e generos în detaliu, dar și periculos de aproape de kitsch. O frumusețe digitală care, fără intervenția muzicii — una dintre puținele ancore afective autentice — riscă să se transforme într-un screensaver. Nu de puține ori, am avut impresia că jocul nu vrea să fie „jucat”, ci admirat. Cu distanță. Eventual cu o ceașcă de ceai și o carte de filozofie pe masă.
Spirit of the North 2 e ca un basm scandinav spus în șoaptă, cu o vulpe roșcată ce pare ieșită din paginile unei cărți ilustrate. Totul amintește de zborul lin peste pădurile Nordului, de tăcerile aurii dintre două anotimpuri. Iar corbul misterios care te însoțește pare desprins direct din „Aventurile lui Nils Holgersson” — o rudă mai sobră a lui Smirre sau poate o versiune spectrală a lui Mårten, bântuind în tăcere cerurile mitologice ale Nordului.
Gameplay-ul nu oferă rezistență
Da, pe parte de gameplay, am simțit că jocul nu provoacă, nu pedepsește, ci doar cere o formă de docilitate meditativă. Puzzle-urile sunt rudimentare, de un simbolism uneori prea evident, alteori voit obtuz. Sistemul de upgrade e inutil, un gest mecanic menit să bifeze o rubrică din designul modern de jocuri. În fond, Spirit of the North 2 pare să disprețuiască convențiile ludice.
În mod formal, jocul are o „poveste”: vulpea trebuie să trezească Gardienii Nordului, entități colosale căzute în uitare, în vreme ce un corb te însoțește ca un ghid mut. În realitate, însă, ceea ce Spirit of the North 2 oferă e o suită de simboluri și aluzii care nu construiesc nimic coerent. Niciun fir narativ real, niciun conflict, nicio evoluție. Doar sugestii vagi și un set de ruine care spun totul și nimic.
Lipsa dialogului ar fi putut funcționa — dacă ar fi fost înlocuită cu o adevărată densitate vizuală, cu storytelling ambiental solid, cu elemente de world-building recognoscibile. Dar nu e cazul. Jocul preferă să arunce rune, statui și spirite suspendate, mizând pe ideea că „tăcerea e profundă”. Nu e. E doar goală. Cumva, la ditamai harta făcută, sincer, mi se pare că se oferă cam puțin, adică alergi așa cu vulpea aia, mai grasă, mai slabă, că ți-o aranjezi tu de la început, dar mi se pare un univers gol.
În cele din urmă, „povestea” nu se termină. Se evaporă. Iar când ajungi la final, nu simți nimic. Nu pentru că ai fi insensibil — ci pentru că nimic nu a fost construit în așa fel încât să conteze.
Uneori ai impresia că visezi, nu că joci
În esență, Spirit of the North 2 nu este un joc care pune accent pe interacțiune semnificativă. Gameplay-ul e diluat, aproape decorativ — o succesiune de secvențe liniar coregrafiate, întrerupte ocazional de puzzle-uri inofensive, al căror nivel de dificultate pare calibrat pentru publicul preșcolar cu gusturi estetizante. Nu există risc real, nu există miză. Totul e livrat într-un ritm de somnambul, ca și cum jocul ți-ar sugera, subtil, să nu te grăbești — și nici să te implici prea tare.
Sistemul de upgrade este o concesie către așteptările actuale, complet artificial. Îl poți ignora fără să pierzi nimic. Așa-numitele „abilități” nu aduc variație mecanică, ci doar validează că ai bifat câteva statui ascunse prin peisaj. Ar putea lipsi complet și n-ar schimba fundamental experiența.
Pe PC ne mișcăm și noi mai cu talent?
Dincolo de mască, lucrurile scârțâie. Pe PC, jocul se luptă cu propria coerență tehnică. Scăderi de framerate în zone vaste, ieșiri din joc când ți-e lumea mai dragă, noroc că are un autosave bun, uneori input lag care sabotează rarele momente de platforming. Probleme de coliziune, în special în zonele cu relief complex, și o cameră care trăiește după reguli proprii — toate acestea dau senzația unui proiect care a ieșit din Early Access prin grație divină, nu prin control de calitate. Doamne, deci pe parte de cameră, dacă nu te ții de mouse, Spirit of the North îți dă un 6-0 la pauză, de uiți și de remontadele alea de la FC 25.
Așa mă chinui eu cu jocul, pe PC, mi se pare că au cam sfeclit-o băieții. Alooo, patch-uri, tati, că e groasă!
O grafică puțin obosită
Grafic, jocul propune o estetică sigură, dar obosită. Nordul e frumos, sigur. Munți, aurore, cascade, păduri. Dar e un frumos de biblioraft, previzibil și steril. Parcă îți iei rafturi din alea din IKEA. Asset-urile sunt reciclate, luminile volumetrice sunt aplicate ca machiaj pe o structură anemică. Fără design coerent de nivel, fără ecologie internă a spațiului. Totul pare compus pentru capturi de ecran, nu pentru imersiune reală.
Există momente în care estetica aproape că reușește — o ruină bine iluminată, o tranziție de lumină în amurg — dar sunt rare. Mai des, te simți ca într-un album de stock photos despre Islanda, cu muzică de meditație în fundal.
Ce ziceți, jucăm? Ne băgăm?
Spirit of the North 2 e un exercițiu estetic cu ambiții de guru Bivolaru, livrat printr-un gameplay rudimentar și o arhitectură narativă aproape inexistentă. Arată bine în capturi de ecran, sună rezonabil într-un trailer, dar când devine interactiv, tot ce promite se diluează într-o experiență care confundă tăcerea cu profunzimea și lipsa de conținut cu minimalismul.
Este genul de titlu care va fi adorat de cei care confundă lipsa de mecanici cu „zen-ul”, iar atmosfera rarefiată va fi tratată de unii drept poezie. În realitate, avem de-a face cu o succesiune de niveluri frumos randate, dar goale, în care joci un animal și nu simți nimic. E o iluzie de joc — o meditație frumoasă despre nimic.
Pentru unii, poate fi suficient. Pentru restul, rămâne doar o călătorie inertă printr-un muzeu digital cu pretenții spirituale. Nimic mai mult. Și, poate, nimic mai puțin.
Spirit of the North 2 este disponibil din 8 mai pe PlayStation 5, Xbox Series S|X, PC (Steam) și NVIDIA GeForce NOW.
- Gen: Moto Racing, Racing
- Lansare: 08.05.2025
- Studio: Infuse Studio
- Distribuitor: Silver Lining Interactive, Merge Games
- latforme: PlayStation 5, Xbox Series S|X, PC (Steam) și NVIDIA GeForce NOW.
- Clasificare: 12+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X, Windows 11 Pro.
- Sinopsis: “Descoperă misterele unei lumi antice și fascinante în acest uimitor joc de aventură la persoana a treia, un sequel al apreciatului Spirit of the North. Joacă rolul unei vulpi singuratice, însoțite de un corb, într-o călătorie pentru a readuce la viață paznici pierduți și a-și regăsi drumul spre casă.”
