În plin sezon de meciuri europene, atât în alte țări, cât și la noi în țară, am prins o perioadă perfectă pentru a testa ediția din acest an a seriei de televizoare TCL C6K. Am primit modelul TCL 55C6K în evaluare, iar din prima privire la cutie este evident că TCL este partener oficial al mai multor ligi de fotbal. Am profitat de ocazie și am urmărit câteva dintre aceste meciuri.
Noua serie C6K din 2025 include șase variante de dimensiuni diferite (50″, 55″, 65″, 75″, 85″, 98″), iar la noi a ajuns modelul de 55″. Nu am pierdut vremea și am trecut direct la treabă.
Pachet
Fiind vorba despre un televizor cu diagonală de 139 cm (55″), mă așteptam la un ambalaj voluminos și greu, dar nu a fost cazul. Modelul 55C6K a sosit într-o cutie din carton reciclat/reciclabil, pe care sunt imprimate în alb – pe fondul închis al cutiei – toate parteneriatele TCL cu ligi și echipe de fotbal. În partea superioară găsim instrucțiuni detaliate pentru scoaterea în siguranță a televizorului din cutie.
Pe ambalaj sunt marcate clar denumirea modelului și dimensiunea ecranului. Cutia este prevăzută cu mânere ergonomice pe laterale pentru transport facil și menționează prezența sistemului Google TV. De asemenea, sunt afișate tehnologiile suportate: Dolby Atmos, Dolby Vision, IMAX Enhanced, dts:X și alte specificații tehnice.
Cum deschizi cutia, în interior găsim accesoriile ambalate individual și televizorul protejat printr-o pungă specială anti-static, fixat într-un cadru de polistiren expandat care asigură protecție maximă. Ca accesorii avem telecomanda cu baterii incluse, cablul de alimentare, manualul de utilizare, picioarele de susținere, cele patru șuruburi necesare pentru montarea acestora și câțiva șoricei pentru gestionarea cablurilor.
Aspect
Telecomanda urmează aceeași temă de design ca și televizorul, cu o parte frontală din plastic cu finisaj “brushed metal” și un spate care reproduce același model plăcut de textură. Are o formă pătrățoasă, cu butoane dispuse ergonomic – cele pentru navigare (direcții și Enter) fiind rotunde și cauciucate, oferind un feedback tactil plăcut la atingere.
Pe suprafața telecomenzii se regăsesc toate butoanele esențiale: controlul volumului și al canalelor, buton pentru activarea subtitrărilor, bloc numeric pentru schimbarea directă a canalelor, precum și butoane dedicate pentru microfon, setări, navigare în meniu (Back, Home) și selecția sursei de semnal. Butoanele de pornire/oprire și cel pentru mutare sunet ocupă poziții bine alese, iar micul microfon integrat este însoțit de un LED indicator care semnalează activarea.
Patru butoane colorate (roșu, verde, galben și albastru) completează gama de funcții, alături de butoane speciale pentru accesarea sursei de conținut și listarea canalelor. Șase butoane albe sunt dedicate platformelor de streaming populare: Netflix, Prime Video, YouTube, TCL Channel și Disney+, plus un buton pentru playerul multimedia intern.
Fiecare buton este distinct atât prin formă, cât și prin textură, facilitând utilizarea chiar și în condiții de lumină redusă. Butoanele pentru serviciile de streaming prezintă siglele respective imprimate clar, menținând un aspect ordonat și coerent al întregii telecomenzi.
După cum menționam, dimensiunile restrânse ale cutiei îți dezvăluie imediat că avem de-a face cu un televizor subțire – iar prima impresie nu înșeală. Modelul 55C6K are un display elegant încadrat într-o ramă din plastic cu finisaj “brushed metal”, aproape imperceptibilă. În partea inferioară centrală se află o zonă discretă ce integrează senzori, microfon (cu buton fizic de activare/dezactivare) și sigla subtilă a producătorului.
Pe partea inferioară a cadrului, în zonele laterale, sunt situate punctele de atașare pentru picioarele de susținere. Spatele 55C6K surprinde prin designul său estetic plăcut, cu o textură atent elaborată. Aici găsim sistemul VESA standard pentru montaj pe perete cu cele patru găuri filetate, două woofere între care este sculptat textul “Onkyo Ultra-Bass”, precum și difuzoare poziționate strategic pentru audio omnidirectional, marcate cu “Dolby Atmos”. Ventilația este asigurată prin zone perforate situate atât în partea superioară, cât și în cea inferioară, iar portul de alimentare se află pe latura dreaptă.
Zona de conectivitate, amplasată pe partea stângă, include slotul C.I. (Common Interface), ieșirea audio optică, porturile pentru satelit și cablu TV, patru porturi HDMI, port LAN și un port USB. Picioarele de susținere sunt dotate la capete cu tampoane din silicon care asigură stabilitate și reduc vibrațiile. Un detaliu elegant îl constituie logo-ul “Premiul QD-MiniLED” amplasat lângă zona de conectivitate, completând imaginea unui produs premium.
Aspectul este unul atrăgător, subțire și cu finisaje plăcute.
Tehnic
Dimensiunile lui 55C6K sunt de 1229 x 56 x 713 mm (1229 x 297 x 776 mm cu tot cu stand), cântărește 12 Kg (12.2 Kg cu tot cu stand) și este compatibil VESA 300×300 (pentru prindere pe perete).
Dispune de un sistem audio 2+1 cu difuzoare 2*10W+20W cu Dolby Atmos, DTS Virtual X, Dolby TrueHD, Onkyo Ultra-Bass, iar la conectivitate avem 4 x HDMI (HDMI1.4 & HDMI2.0 & HDMI2.1 – cu eARC&ARC, HDCP1.4 & HDCP2.2), WiFi 5, Bluetooth 5.4, slot CI+, LAN 10/100, USB 3.0, ieșire digitală audio optică și intrare pentru cablu TV și satelit.
Display-ul cu diagonala de 139 cm folosește tehnologia QuantumDot Mini LED și suportă rezoluția 4K (3840 x 2160 pixeli) cu o rată de reîmprospătare de 144 Hz. Are procesor Quad Core și 32GB memorie internă de stocare și dispune de tuner integrat DVB-C, DVB-S2, DVB-T2.
Integrează Google Assistant, rulează Google TV și suportă tehnologii HDR (HDR 10, HDR 10+, HLG, Dolby Vision IQ) și tehnologiile de imagine UHD Deep Learning AI SR, Motion Clarity, Dynamic Tone Mapping 2.0, AiPQ Pro Processor, dar și funcțiile de gaming FreeSync
VRR (Variable Refresh Rate), ALLM (Auto Low Latency Mode), Game Bar și Game Master.
Se pare că nu numai că arată bine, dar pare a fi foarte stabil și pe partea tehnică.
Testare
Înainte de a trece la testarea funcțiilor audio/video și gaming, permiteți-mi să vă explic pe scurt procesul de despachetare și asamblare. Având varianta cu diagonală mai mică, urmați instrucțiunile imprimate pe partea superioară a cutiei: scoateți mai întâi toate accesoriile, îndepărtați protecția din polistiren expandat, apoi ridicați televizorul (aflat în punga sa de protecție) și poziționați-l cu fața în jos pe o suprafață moale – în cazul meu, canapeaua a fost ideală.
Asamblarea picioarelor de susținere este extrem de intuitivă. Acestea sunt marcate clar cu L (stânga) și R (dreapta), iar zonele corespunzătoare de pe spatele televizorului poartă aceleași inscripții. Sistemul este prevăzut cu pini de ghidare care se aliniază perfect cu orificiile de pe picioare, eliminând orice posibilitate de montare greșită. După aliniere, fixați picioarele folosind șuruburile din pachet.
După ce ai montat televizorul pe suportul său (dacă nu ai ales să-l agăți pe perete folosind sistemul VESA), urmează să-l conectezi la priză folosind cablul de alimentare inclus în pachet. Apoi poți să montezi cablul TV și să introduci cardul C.I.+ (Common Interface) în slotul dedicat.
Pentru internet, poți opta fie pentru o conexiune stabilă prin cablu LAN, fie să alegi mai târziu conectarea wireless prin Wi-Fi. Dacă ai un sistem audio separat, acesta poate fi integrat ușor fie prin conexiune HDMI, Bluetooth, fie prin portul optic audio, în funcție de preferințele și echipamentele tale.
Un aspect important îl reprezintă conectarea consolelor de gaming. Este recomandat să folosești portul HDMI 2.1 cu suport eARC/ARC pentru consola principală, deoarece această tehnologie îți permite să controlezi mai multe funcții direct din telecomanda televizorului.
După ce pornești televizorul pentru prima dată, vei fi ghidat pas cu pas prin procesul de configurare a sistemului Google TV. Va fi necesar să asociezi un cont Gmail, care îți va deschide acces la o serie de funcții utile: vei putea folosi aplicația Google Home de pe telefonul mobil, vei beneficia de Asistentul Vocal integrat și vei putea sincroniza setările și preferințele tale pe mai multe dispozitive.
Interfața Google TV oferă imediat o senzație de familiaritate, cu conținutul organizat inteligent pe pagina principală în funcție de obiceiurile tale de vizionare. Ai acces direct la Google Play Store, unde poți actualiza aplicațiile existente sau instala noi servicii de streaming video, precum și alte aplicații utile – de la browsere web la jocuri și aplicații de divertisment.
Din meniul principal al televizorului, poți accesa cu ușurință toate setările relevante: de la ajustări audio și video la configurații de rețea și reglaje fine personalizabile pentru fiecare scenă de vizionare. O surpriză plăcută a fost aplicația gratuită TCL Channel, care oferă o colecție extinsă de filme și seriale. De asemenea, suportul dedicat pentru gaming completează bine experiența de utilizare.
Telecomanda este ușoară și funcționează perfect cu bateriile standard incluse în pachet. Răspunde instantaneu atât la apăsările tactile, cât și la comenzile vocale date prin microfonul integrat, oferind o experiență de control simplă și eficientă. Aplicația companion Google HOME/TLC îți aduce telecomanda virtuală pe smartphone-ul din rețeaua internă, de unde poți face modificări, sau scrie mai ușor textele care vrei să apară pe televizor.
Un aspect remarcabil îl constituie compatibilitatea televizorului cu multiple sisteme de asistență vocală, inclusiv Google Assistant și Alexa, dând utilizatorului libertatea de a alege serviciul preferat. LED-ul de stare oferă confirmare vizuală imediată la fiecare comandă, iar butoanele sunt echipate inteligent cu simboluri tactile ușor de recunoscut, facilitând utilizarea pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
Interfața meniului răspunde instantaneu, la fel ca și sistemul Google TV. În ceea ce privește funcționalitățile de bază ale televizorului, modelul 55C6K oferă tot ce ai nevoie, accesibil fie prin simpla apăsare de buton, fie prin comenzi vocale.
Calitatea imaginii reprezintă punctul forte al acestui televizor. Tehnologia QD-Mini LED asigură o claritate foarte mare și unghiuri de vizualizare largi, menținând acuitatea vizuală indiferent de poziția din cameră. Redarea conținutului în Dolby Vision cu HDR este foarte bună – fluidă și cristalină. Sistemul de upscaling inteligent transformă conținutul Full HD în 4K cu rezultate remarcabile, atât pentru emisiunile TV tradiționale, cât și pentru conținutul de pe platformele de streaming. Meciurile, despre care vă spuneam (ligile europene sau europenele la juniori), dar și concertele s-au văzut și auzit exact cum trebuie!
Am fost plăcut impresionați de performanța audio a modelului 55C6K. Sistemul de sunet oferă atât puternice răspunsuri în bass (“ultra-bass”), cât și o claritate remarcabilă în întreaga paletă sonică. Difuzoarele Onkyo cu tehnologia Dolby Atmos creează o experiență audio spațială impresionantă, vizibilă în special la filmele și jocurile care suportă acest format.
La volume ridicate într-un spațiu mediu de apartament, sistemul integrat oferă o experiență audio complet satisfăcătoare. Un sistem audio separat devine necesar doar pentru cei care caută o fidelitate de studio sau pentru spații excepțional de mari.
Suportul Multisound face posibil să auzi sunetul redat atât prin boxele TV-ului cât și la căști conectate prin Bluetooth și poți controla volumul separat pentru fiecare.
Televizorul 55C6K oferă o experiență de gaming excelentă, cu un meniu dedicat jocurilor. Când am conectat consola PS5, sistemul a trecut automat în modul Gaming, optimizând atât imaginea cât și sunetul pentru performanță maximă. Pe parcursul jocului, poți accesa oricând bara de gaming pentru a verifica statistici sau a ajusta setări – o funcționalitate pe care jucătorii o vor aprecia cu siguranță.
Am testat televizorul atât cu jocuri via streaming prin GeForce NOW din Google Play, cât și prin conectare directă via HDMI de pe PC-ul de gaming. Am experimentat control atât cu controller-ul, cât și cu tastatura și mouse-ul, iar performanța a fost remarcabilă în toate scenariile. Fără îndoială, acest model este perfect adaptat nevoilor gamerilor, meritând cu adevărat titlul de “Game Ready”.
Pe lângă conectivitatea Bluetooth și Wi-Fi, dar și cea LAN, am testat și portul USB 3.0 cu un SSD extern cu câteva filme 4K, iar player-ul integrat a știut să redea imediat fișierele.
55C6K este acel tip de televizor pe care îl cumperi, îl conectezi și începi imediat să-l folosești pentru tot ce îți dorești – vizionarea programelor TV, streaming pe platformele preferate, ascultare muzică sau gaming. Este cu adevărat “bun la toate” și care se descurcă excelent în orice scenariu de utilizare.
Concluzie
TCL 55C6K se dovedește a fi un televizor versatil și performant, ideal pentru orice nevoie – de la streaming și muzică la gaming și vizionare TV. Cu tehnologii precum QD-Mini LED, Dolby Vision/Atmos și o interfață Google TV rapidă, oferă o experiență imersivă fără efort. Designul elegant, sunetul puternic și funcțiile inteligente îl fac o alegere excelentă pentru cei care doresc calitate premium și ușurință în utilizare.
TCL QD-Mini LED 55C6K se comercializează în România la un preț de aproximativ 3000 lei.




































































