Ascultă acest articol


Am terminat Avatar: Frontiers of Pandora – From the Ashes și, sincer, m-a prins. Nu e genul de DLC pe care îl joci două seri și-l uiți, ci din ăla care te ține ocupat, te bagă în poveste și te face să zici: hai, încă o misiune! Apoi realizezi că e 3:00 dimineața și că mai ai câteva ore până trebuie să te pregătești de viața ta. Nu e perfect, are problemele lui, dar per total a fost o experiență care merită.

Acțiunea se petrece în mare parte în Kinglor Forest. Nu primim o regiune complet nouă, dar nici nu simți că te plimbi în cerc. Sunt multe quest-uri, explorare, lupte, mici momente de worldbuilding care chiar adaugă ceva. Se simte ca un DLC făcut cu chef, nu ca o extensie aruncată la mișto ca să mai scoată niște bani. Și am simțit asta la Ubisoft, vă recomand DLC-ul de la Assassin’s Creed Shadows, Claws of Awaji, care este mai bun decât jocul.

So’lek, rupe-i ca Sarentu

Cea mai mare schimbare și, probabil, cea mai bună decizie din DLC: joci ca So’lek. Și nu, nu e doar Sarentu cu alt skin. Chiar se simte ca un personaj diferit. Interfața e schimbată, skill tree-ul e nou (chiar dacă, realist vorbind, unele abilități sunt reciclate), iar stilul de joc e mai brutal, mai direct. So’lek nu e genul care stă la discuții sau face parkour artistic. Creatura intră și rezolvă problema.

Au introdus și mecanici noi, gen warrior senses și slow-motion. Sunt interesante, pot schimba modul în care abordezi luptele, dar recunosc că după multe ore am cam uitat să le folosesc. Nu pentru că sunt inutile, ci pentru că jocul te lasă să te descurci și fără ele. Există, sunt acolo, dar nu sunt forțate.

Un alt lucru care mi-a plăcut enorm: nu mai există SID. So’lek nu e genul cu drone, scanere, gadgeturi futuriste. E mai old-school, mai pe forță brută și se simte. Fără drone, fără scanări futuriste. În schimb, primești cuțitul RDA și totul devine mai visceral. Stealth kills, melee, execuții brutale. Abordarea misiunilor se schimbă complet și, sincer, mi se pare mult mai în caracter și mai satisfăcător.

DLC-ul e clar mai orientat spre combat decât jocul de bază. Stealth-ul e uneori foarte greu, aproape imposibil în anumite situații. Dacă ești genul care preferă să intre peste baze ca un tanc, o să te simți ca acasă. Luptele sunt mai dese, mai dure, mai tensionate. Sincer, nu am înțeles noțiunea de stealth în Avatar, e imposibilă!

Ați scăpat și de grinding

Și acum, una dintre cele mai bune decizii luate de dezvoltatori: au scos mini-game-ul de gathering. Mulțumesc. Serios. Nimănui nu-i era dor de el. În plus, nu mai există limită de inventar. Poți să culegi tot ce vezi fără să-ți bată joc de tine un mesaj cu „inventory full”. Muniția și bandajele sau acele healing pods sunt încă limitate, dar asta e normal. Restul? Libertate totală. Sistemul de arme a fost și el schimbat. Nu mai craftezi în prostie. Primești arme pe parcursul poveștii și le upgradezi cu materiale. Mult mai curat, mai logic, mai puțin grind inutil.

Cooking-ul există în continuare, dar e complet opțional. Îți dă buff-uri, dar nu te obligă nimeni să te transformi în masterchef Pandora. Și, slavă cerului, nu există stamina bar. Poți să alergi fără să gâfâi la fiecare zece metri.

Avem continuitate, ca-n AC Shadows

Povestea continuă direct de unde s-a oprit cu Sarentu. Nu dau spoilere, dar e multă dramă. Multă. Dacă ești investit în personaje, o să simți. M-a prins, m-a enervat, m-a făcut să mă bucur. Exact ce trebuie să facă o poveste bună. Lore-ul e și el bine pus la punct. Dacă îți place să citești encyclopedia entries, ai ce să devorezi. Mult background despre Aranahe, despre lume, despre relații și tensiuni. Opțional, dar foarte bine scris.

Baze RDA? Mai grele. Mai tricky. Mai puțin „yellow paint” care să-ți spună unde să sari. Chiar trebuie să gândești. După atâtea ore în joc, un challenge real e binevenit. Tabăra lui So’lek e un detaliu mic, dar foarte plăcut. Îmi place ideea de „acasă” într-un joc. Te încurajează să explorezi, să te uiți prin jur, să te bucuri de spațiu. Se potrivește perfect cu personajul.

Zborul cu Ikran pare și el mai chill. Poate mi se pare, dar parcă screech-uie mai rar, mai încet. Poate e placebo, dar experiența e mai smooth.

Nu e totul roz, bug-uri ca ninsoarea

Există bug-uri. Nimic care să deranjeze grav, dar vizibile. La mine, jocul crăpa constant la cloud sync. De fiecare dată. Enervant, mai ales când vrei doar să te joci liniștit. O altă decizie discutabilă: nu ai voie cu Ikran în Ravines. De ce? Habar n-am. Caii sunt inutili acolo, terenul e un coșmar, camera tremură, totul e cam aiurea. Dă-mi, frate, Ikranul ca să rup ecranul. Mobilitatea e tortură. Decizie proastă, punct.

Și cea mai mare problemă pentru mine: iluminarea. Noaptea și în peșteri nu vezi nimic. Și nu exagerez. Am stins luminile în cameră și tot nu vedeam ce fac. Am murit de câteva ori doar pentru că nu distingeam nimic. Mai întunecat decât House of the Dragon. E frustrant, rupe imersiunea și chiar afectează gameplay-ul. Asta chiar trebuie rezolvată.

Și, în final, Mangkwan. Nu-mi plac. Deloc. Conceptul lor rupe logica universului și worldbuilding-ul. Se simt forțați de franciză. Sunt centrali în DLC, din păcate. Partea bună e că, dacă te prefaci că sunt doar RDA cu altă față, poți să treci peste. DLC-ul rămâne plăcut în ciuda lor.

Concluzia? From the Ashes m-a prins. M-a enervat pe alocuri, dar m-a ținut în joc mai mult decât mă așteptam. So’lek e un personaj excelent, povestea e bună, schimbările de gameplay sunt binevenite. Are probleme serioase, dar per total e un DLC care merită jucat.

Avatar: Frontiers of Pandora – From the Ashes este disponibil din 19.12.2025 pe PlayStation 5, PC, Xbox Series X/S.

  • Gen: DLC, Aventură
  • Lansare: 19.12.2025
  • Studio: Massive Entertainment, Lightstorm Entertainment, Disney
  • Distribuitor: Ubisoft
  • Platforme: PlayStation 5, PC, Xbox Series X/S.
  • Clasificare: 7+
  • Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
  • Sinopsis: “Avatar: Frontiers of Pandora – From the Ashes este o expansiune a cărei acțiune se petrece în Frontiera de Vest a Pandorei. Dezvoltată de Massive Entertainment – un studio Ubisoft – în parteneriat cu Lightstorm Entertainment și Disney, expansiunea Avatar: Frontiers of Pandora, intitulată From the Ashes, îl urmărește pe So’lek, care se trezește și își găsește lumea în flăcări și familia sa Sarentu împrăștiată după ce au fost ambuscați de către RDA și de nemilosul clan Ash.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.