Listen to this article

La doar câteva luni după premiera mondială de la Cannes, The Diary of a Chambermaid (Jurnalul unei cameriste), cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, intră în selecția a două dintre cele mai influente festivaluri de film din lume: Toronto International Film Festival (TIFF) și New York Film Festival (NYFF).

Filmul a fost ales în secțiunea Wavelengths, una dintre cele mai importante secțiuni dedicate cinemaului de autor din cadrul Toronto International Film Festival, precum și în Main Slate, competiția oficială a New York Film Festival.

„Mă bucur mult că acest film, realizat cu mult efort, ajunge la cele mai importante festivaluri din America de Nord. E un film turnat majoritar în Franța, primul pe care l-am făcut în afara României, dar e mai degrabă un film românesc, în primul rând prin problematica abordată. Mă bucur pentru recunoașterea muncii actriței din rolul principal, Ana Dumitrașcu, așa cum mă bucur și pentru coproducătorul român, Avanpost, care a făcut mari eforturi pentru a face filmul, mai ales că acesta a fost respins la concursul Centrului Național al Cinematografiei”, a menționat regizorul Radu Jude.

The Diary of a Chambermaid (Jurnalul unei cameriste) este o producție majoritar franceză realizată de SBS Productions, cu Saïd Ben Saïd în calitate de producător, și Avanpost în calitate de coproducător minoritar român. Coproducătorii din partea României sunt Vlad Rădulescu și Carmen Rizac.

Proiectul a fost susținut în România de BRD Groupe Société Générale și Avanpost, având ca parteneri iStyle și BMW România.

Inspirat liber de romanul lui Octave Mirbeau, filmul propune o reinterpretare contemporană a poveștii, printr-o perspectivă care pune în dialog România și Franța, Estul și Vestul, migrația, munca domestică, inegalitățile sociale și raporturile de putere din Europa de astăzi.

Filmul spune povestea Gianinei, care lucrează ca menajeră pentru o familie înstărită din Bordeaux. Se dedică total îngrijirii fiului angajatorilor ei, în timp ce fiica ei creşte departe de ea, în România. Crăciunul se apropie, iar Gianina speră să-şi poată revedea fetiţa.

The Diary of a Chambermaid (Le Journal d’une femme de chambre) a avut premiera mondială la Cannes 2026, în secțiunea Quinzaine des Cinéastes. Distribuția include actori români și internaționali, printre care Ana Dumitrașcu, Sofia Drăgoman, Ilinca Manolache, Liliana Ghiță, Marie Rivière, Mélanie Thierry și Vincent Macaigne. Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru, iar montajul de Cătălin Cristuțiu.

Jurnalul unei cameriste va intra în cinematografele din România începând cu 20 noiembrie, distribuit de Independența Film.

Despre Radu Jude

Radu Jude s-a născut la București, în 1977. A absolvit în 2003 Universitatea Media – Secția Regie Film și a lucrat ca asistent de regie pentru filme precum Amen (Costa Gavras) și Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu). A regizat mai multe scurtmetraje, printre care Lampa cu căciulă (2006) – cel mai premiat scurtmetraj românesc din toate timpurile, distins la Sundance, San Francisco, Los Angeles, Rotterdam, Trieste, Cottbus și multe altele,

Cea mai fericită fată din lume (2009), debutul său în lungmetraj, a fost selecționat în programul ACID la Cannes și premiat la Berlin, Sofia și IndieLisboa. Au urmat Toată lumea din familia noastră (2012), câștigător al premiului „Heart of Sarajevo”, și Aferim! (2015), premiat cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlinala. În 2021, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. Radu Jude a mai fost selectat și în alte ediții ale New York Film Festival, cu titluri precum „Dracula” și „Kontinental ’25”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.